10 iulie 2019

Turcia respinge acuzaţiile privind exploatarea petrolului din apele Ciprului

Bianca Pavaluca

Administraţia de la Ankara au transmis miercuri că respinge acuzaţiile Uniunii Europene privind ilegalitatea exploatării de petrol în apele teritoriale ale Ciprului, menţionând că Blocul comunitar nu poate fi un mediator imparţial când vine vorba de Cipru, conform Reuters.

Sursă foto: Mediafax

Uniunea Europeană, Statele Unite şi Grecia au criticat decizia Turciei de a exploata petrol în apele teritoriale ale Ciprului şi consideră că acţiunea este ilegală.

„Respingem declaraţiile Ministerului de Externe al Greciei şi ale oficialilor Uniunii Europene, care descriu activităţile ţării noastre drept ilegale”, a transmis Ministerul de Externe turc prin intermediul unui comunicat.

A doua navă turcească care intenţionează să înceapă extracţia de petrol şi gaze naturale din Marea Mediterană, a ajuns luni în apropiere de coasta Ciprului, generând proteste aprinse din partea autorităţilor de la Nicosia.

Federica Mogherini, Înaltul reprezentant al UE pentru Afaceri Externe, a cerut autorităţilor turce să "se abţină de la astfel de acţiuni şi să respecte suveranitatea şi drepturile Ciprului".

Departamentul de Stat al Statelor Unite a îndemnat marţi autorităţile din Turcia să oprească operaţiunile de exploatare din apele teritoriale ale Ciprului, considerând că „aceste măsuri provoacă tensiuni în regiune”.

Luna trecută, Liderii UE au avertizat Turcia să pună capăt activităţilor de exploatare în apele din vecinătatea insulei, în caz contrar blocul comunitar va lua măsuri, după ce Grecia şi Cipru au făcut presiuni asupra altor state membre să ia atitudine.