Tunisia – stat abuziv, tineret fără speranţă: reţeta pentru terorism?

Ce s-a întâmplat?

Joi (27 iunie), capitala tunisiană, Tunis, a fost zguduită de atentate sinucigaşe, care au provocat moartea unui ofiţer de poliţie şi rănirea altor opt persoane, inclusiv membri ai forţelor de securitate şi civili aflaţi în vecinătate în momentul exploziilor.

Primul atentat a avut loc în apropierea Ambasadei Franţei şi a vizat o maşină de patrulare a poliţiei. Atentatul s-a soldat cu uciderea unui poliţist şi rănirea a trei civili.  La scurt timp, un al doilea atentator sinucigaş s-a aruncat în aer în faţa unei secţii de poliţie din cartierul Qarjani, provocând rănirea a încă patru persoane. Al doilea atac a vizat un complex de clădiri unde îşi au sediul Garda naţională, poliţia judiciară şi forţele antiteroriste din Tunisia.

Gruparea jihadistă Statul Islamic din Irak şi Levant (SIIL) a revendicat cele două atentate. Autorii „celor două atacuri asupra forţelor de securitate tunisiene din capitală sunt luptători ai Statului Islamic”, se specifică într-un mesaj al agenţiei de ştiri ”Amaq” a SIIL, conform DPA.

Atentatele continuă sub semnătura SIIL …

Atacurile sunt departe de a fi primele incidente teroriste din Tunisia, dar acestea certifică tendinţa de escaladare a violenţelor inspirată de SIIL. Tunisia are aproape 3.000 de cetăţeni care au plecat în Irak şi Siria pentru a se alătura SIIL. Un vârf de violenţă a fost în 2015, când atacurile teroriste de la Muzeul Naţional Bardo din Tunis şi de la o staţiune de lângă oraşul Sousse s-au soldat cu moartea a zeci de persoane, inclusiv numeroşi turişti britanici. Ca răspuns la aceste atacuri legate de SIIL, autorităţile tunisiene au impus starea de urgenţă în noiembrie 2015.

Coincidenţă sau nu …

Atacurile au avut loc în aceeaşi zi în care preşedintele tunisian, în vârstă de 92 de ani, Beji Caid Essebsi, a fost internat în spital, cu o boală nespecificată, situaţia având  potenţialul de a duce ţara în instabilitate politică. Unele ştiri au sugerat că Essebsi ar fi murit, zvonurile proliferând pe social media, deşi acestea s-au dovedit mai târziu false.

Primul ministru al Tunisiei, Youssef Chahed, a pretins că l-a vizitat pe preşedinte şi a sugerat că acesta este pe cale de recuperare. Essebsi, care este în prezent cel mai în vârstă preşedinte al lumii, a fost ales în primele alegeri libere şi corecte din Tunisia în 2014, înlocuindu-l pe Zine el-Abedine Ben Ali, care a fost răsturnat în 2011, după mai bine de două decenii de mandat.

Dată fiind incertitudinea stării de sănătate a lui Essebsi, mai multe voci sugerează că trebuie creată o Curte Constituţională funcţională. Acest lucru ar contribui la stabilirea unei posibile succesiuni dacă Essebsi este prea bolnav pentru a-şi continua rolul şi, în cele din urmă, va ceda bolii sale. Actuala criză politică este amplificată de starea economică precară cu care se confruntă Tunisia şi de ameninţarea reprezentată de posibilitatea unor mai multe atacuri teroriste din partea grupurilor jihadiste.

Imaginea generală din Tunisia

Tunisia este prima ţară din Africa de Nord care a fost cuprinsă de fenomenul Primăverii Arabe şi a fost văzută drept un model, printre puţinele, ale acestuia. Totuşi, această ţară ar putea din nou să cunoască turbulenţe, alăturându-se Algeriei, Libiei şi Egiptului, fiecare dintre aceste state confruntându-se cu propriile probleme de instabilitate politică şi terorism care continuă să afecteze regiunea Orientului Mijlociu.

Recentele violenţe sunt îngrijorătoare. Urmare a evenimentelor din 27 iunie, este evident că ţara încă se confruntă cu provocări semnificative. Există încă neînţelegeri cu privire la modul de a trata infracţiunile săvârşite în timpul guvernului anterior, precum şi modul cel mai eficient de a depăşi, ca naţiune, aceste încălcări.

Tunisienii se vor întoarce la vot în noiembrie a.c., însă atacurile recente şi nivelul ridicate al şomajului vor fi teme care vor domina alegerile, chiar dacă ţara încearcă să rămână un model democratic pentru alte state care se luptă să echilibreze cerinţele adesea concurente ale libertăţii şi securităţii.

Câteva concluzii... preliminare

Actuala criză politică este amplificată de situaţia economică cu care se confruntă Tunisia şi de ameninţarea reprezentată de posibilitatea unor mai multe atacuri teroriste din partea grupurilor terorist-jihadiste.

Cu toate acestea, atentatele, de natură improvizată şi limitate, nu au provocat perturbări mari în viaţa de zi cu zi a tunisienilor. La urma urmei, tunisienii trăiesc în condiţiile unei stări de urgenţă din 2015 şi sunt obişnuiţi cu scenariul unor  atacuri mortale.

Atacurile sinucigaşe se înscriu în seria de atacuri similare care au vizat civilii si ofiţerii de securitate din Tunisia începând cu anul 2015.

Şi totuşi...?

În timp ce viaţa din capitală a revenit la normal la câteva zile după atentate, acestea au generat un număr din ce în ce mai mare de suspiciuni cu privire la capabilităţile statului de combatere a terorismului.

Faptul că un atac nu foarte bine planificat şi executat a reuşit să facă atâtea victime în inima capitalei i-a determinat pe mulţi să se întrebe dacă forţele de securitate ale Tunisiei sunt pregătite să abordeze alte ameninţări mult mai grave cu care se confruntă ţara. Faimosul bulevard Habib Bourguiba, unde au avut loc atentatele sinucigaşe, nu este doar inima politică şi culturală a Tunisului, ci şi sediul Ministerului de Interne.

De la începutul stării de urgenţă, instituită acum trei ani, prezenţa forţelor de securitate a fost extrem de vizibilă, cu patrule ale poliţiei în fiecare colţ de stradă. Drept urmare, recentele atentate au generat întrebări referitoare nu numai la capabilităţile forţelor de securitate, ci şi la eficacitatea prezenţei sporite a poliţiei în eforturile de contracarare a actelor teroriste.

Deşi reforma sectorului de securitate a fost o solicitare majoră după Revoluţia din 2011, autorităţile nu au reuşit să facă paşi înainte în acest domeniu în ultimii şapte ani.

Există numeroase relatări privind arestările arbitrare, tortura şi chiar uciderea extrajudiciară a protestatarilor şi a susţinătorilor opoziţiei de către ofiţerii de poliţie. În aproape toate cazurile, autorităţile au lansat comunicate de presă care au negat acuzaţiile şi, uneori, au susţinut că victimele au murit din „cauze naturale”.

În afară de solicitarea unor măsuri de securitate noi şi mai eficiente, preşedintele tunisian, Beji Caid Essebsi, a cerut, de asemenea, adoptarea rapidă a unui proiect controversat, cu  numele „Reprimarea atacurilor împotriva forţelor armate”, care ar exonera forţele de securitate de răspunderea penală şi ar împiedica acuzarea ofiţerilor de poliţie.

Preşedintele Adunării Parlamentare, Mohamed Naceur, şi-a exprimat sprijinul pentru adoptarea acestui proiect controversat şi a insistat că forţele de poliţie au nevoie de protecţie suplimentară împotriva atacurilor.

Dimpotrivă, societatea civilă tunisiană şi grupurile pentru apărarea drepturilor omului par a fi convinse că adoptarea legii ar fi o altă lovitură pentru democraţia şubredă a naţiunii şi nu va duce la altceva decât la legalizarea imunităţii poliţiei. Amna Guellali, cercetător Human Rights Watch pentru Tunisia şi Algeria, a declarat că legea va transforma membrii forţelor de securitate în „super-cetăţeni”: nimănui nu i se va permite să le critice, să le filmeze, să pună la îndoială comportamentul arbitrar sau să facă apel la justiţie.

Forţele de securitate încearcă să îşi sporească puterile

Sindicatele din poliţie au impus adoptarea proiectului de lege printr-un lobby agresiv al unor politicieni şi cu ameninţări că nu îi vor mai proteja pe deputaţi. Sentimentul puternic de nedreptate, vulnerabilitate şi lipsă de speranţă născut în segmentele marginalizate şi sărace ale populaţiei Tunisiei a fost mult timp şi este încă o cauză fundamentală a extremismului în Tunisia.

Având în vedere că forţele tunisiene de securitate sunt instituţii prea mari, pentru care reforma se încurcă în interese politice şi economice, democraţia incluzivă şi participativă, care ar trebui să protejeze cetăţenii obişnuiţi de acţiunile poliţiei, nu este foarte clară...

Forţele de securitate din Tunisia au scăpat de răspundere în ceea ce priveşte legalitatea acţiunilor lor, susţinând că orice incident de brutalitate a poliţiei este mai degrabă o excepţie decât un simptom al corupţiei, incompetenţei, abuzului şi impunităţii. Mai mult decât atât, ori de câte ori sunt acuzaţi de vreo abatere, aceştia apelează la presa locală şi încearcă să convingă publicul că ofiţerii lor sunt pe deplin responsabili pentru acţiunile lor şi au doar nevoie de o supraveghere mai atentă.

Determină oare eforturile antiteroriste o expansiune a extremismului?

Înclinaţia guvernului de a face faţă oricărei ameninţări la adresa securităţii prin creşterea prezenţei poliţiei în spaţiile publice şi acordarea unor competenţe extinse membrilor acesteia poate împiedica proliferarea terorismului, dar propulsează, în acelaşi timp, extremismul în rândul tinerilor din Tunisia.

Sentimentele puternice de nedreptate, vulnerabilitate şi lipsă de speranţă născute în segmentele marginalizate şi sărace ale populaţiei ţării au fost mult timp şi sunt încă o cauză fundamentală a extremismului în Tunisia. În absenţa unei forme de protecţie împotriva abuzurilor din partea poliţiei, tinerii tunisieni, din ce în ce mai săraci, consideră violenţele şi extremismul drept singura lor armă împotriva nedreptăţii şi imunităţii.

Întoarcerea tinerilor tunisieni care au luptat în alte zone din Orientul Mijlociu oferă, de asemenea, o pârghie puternică pentru răspândirea discursurilor extremiste în ţară. Mai mult, situaţia economică din ce în ce mai proastă îi împinge pe tinerii tunisieni să-şi exprime furia şi frustrarea, singura modalitate fiind violenţa.

Dar statul, mai degrabă decât să încerce să abordeze aceste probleme de bază care îi determină pe tinerii tunisieni să recurgă la violenţă şi să se alăture unor grupuri precum SIIL, a ales să răspundă prin măsuri punitive extreme. Atunci când statul alege să se ocupe de extremism prin asuprirea în continuare a tinerilor şi oferind forţelor de securitate mai multe şanse să le abuzeze, radicalizarea câştigă viteză.

De la atacul din 2015, la Sousse, până la atentatele sinucigaşe  de săptămâna trecută din centrul Tunisului, autorii atacurilor teroriste din Tunisia au poveşti similare: sunt educaţi, săraci, şomeri şi supăraţi.

Cine profită? SIIL... şi nu e prima dată...