Trump vs. Biden | Afacerea Ucraina, lacunele legislative şi neliniştile unui denunţător anonim

Cine sunt principalii actori implicaţi în scandalul care a condus la iniţierea unei investigaţii de către democraţii din Camera Reprezentanţilor, cu scopul final al demiterii preşedintelui Trump?

●Entităţi ale sistemului de supraveghere a activităţii de informaţii: avertizorul de securitate (whistleblower)  care a realizat plângerea, Comisia pentru informaţii a Camerei Reprezentanţilor (House Intelligence Committee), condusă, în prezent, de Adam Schiff, şi Inspectorul General al comunităţii de intelligence (Inspector General of the Intelligence Community, IGIC).

Motivul pentru care, într-un stat democratic, supravegherea activităţii de intelligence este realizată în toate cele trei sfere ale puterii, executivă, legislativă şi judecătorească, este determinat de necesitatea de a promova transparenţa şi responsabilitatea în rândul celor care sunt implicaţi în culegerea informaţiilor esenţiale în protejarea securităţii naţionale.

Monitorizarea, verificarea, evaluarea, investigarea structurilor de intelligence din punct de vedere al legalităţii, corectitudinii şi eficienţei poate fi făcută de diferite comisii sau de instituţii independente, aşa cum este şi avocatul poporului, scopul principal fiind acela de a exercita controlul democratic asupra activităţii serviciilor de informaţii.

În Statele Unite, fiecare membru al comunităţii de informaţii se subordonează unor inspectori generali din interiorul organizaţiei proprii sau ai unei organizaţii ierarhic superioare. Agenţiile informative care nu intră în sfera militară sunt controlate de inspectori generali independenţi.

Din 2010, în conformitate cu Intelligence Authorization Act, a fost constituit Biroul Inspectorului General al Comunităţii de Informaţii (Office of the Inspector General of the Intelligence Community) în cadrul Biroului Directorului Comunităţii Naţionale de Informaţii (Office of the Director of National Intelligence), care are atribuţii de audit, investigaţii, inspecţii şi analize cu scopul promovării eficienţei, eficacităţii şi integrităţii comunităţii de informaţii.

La nivelul Legislativului SUA, există două comisii permanente speciale cu atribuţii de control şi monitorizare a agenţiilor şi organismelor federale care furnizează informaţii, şi care determină, printre altele, şi bugetul anual al comunităţii de informaţii: Comisiile de Informaţii din Camera Reprezentanţilor şi din Senat.

Whistleblowing-ul poate fi definit drept actul de raportare a ineficienţelor, fraudei, abuzurilor şi corupţiei în mod legal celor care pot corecta aceste delicte. Intelligence community whistleblowers sunt acei angajaţi sau contractori care aparţin oricărei dintre cele 17 structuri ale comunităţii de intelligence, cei care cred în mod rezonabil că a existat o încălcare a legii.

● Conducerea comunităţii de intelligence, asigurată de Directorul Comunităţii Naţionale de Informaţii (Director of National Intelligence, DNI) şi de departamentul condus de acesta, ODNI (Office of the Director of National Intelligence).

Directorul comunităţii de informaţii coordonează activitatea structurilor membre ale comunităţii şi este principalul consilier prezidenţial şi al Consiliului Naţional de Securitate (NSC) în ceea ce priveşte activitatea informativă conexă securităţii naţionale. În prezent, funcţia este deţinută (interimar) de către Joseph Maguire.

● Preşedintele SUA, Donald Trump, şef al statului şi, totodată, persoana aflată la conducerea ramurii executive, în calitate de şef al guvernului federal american.

Inadvertenţe ale procesului de sesizare. Riscul unor prevederi legislative neclare

Dincolo de aspectele referitoare la politica internă sau externă, ori la conduita preşedintelui şi consecinţele acesteia, în Afacerea Ucraina sunt, cu siguranţă, elemente care privesc comunitatea de intelligence.

În primul rând, este vorba de inadvertenţele în procesul de sesizare iniţiat de avertizorul de securitate şi care i-au determinat pe analiştii Centrului Brennan pentru Justiţie să vorbească despre a gap in the law / o scăpare a legii în cadrul sistemului naţional de whistleblowing de securitate.

În conformitate cu Intelligence Community Whistleblower Protection Act of 1998, avertizorii de securitate raportează încălcările legii printr-un sistem specific. Există două modalităţi prin care ceea ce doreşte să comunice un whistleblower ajunge în Congres: fie printr-un raport pe care îl transmite Inspectorului General al comunităţii de informaţii, fie direct Congresului.

În primul caz, Inspectorul General va stabili dacă reclamaţia este credibilă şi dacă se referă la o preocupare urgentă (urgent concern). Despre ce este vorba?

Prin lege, preocuparea urgentă presupune:

(i) O problemă gravă sau flagrantă, abuz, încălcare a legii ... o deficienţă referitoare la finanţarea, administrarea sau operarea unei activităţi de informaţii în responsabilitatea şi autoritatea Directorului comunităţii de informaţii ... care implică informaţii clasificate, dar nu include diferenţe de opinii cu privire la aspecte de politică publică;

(ii) O declaraţie falsă către Congres sau o reţinere voluntară din partea Congresului cu privire la o problemă ... referitoare la finanţarea, administrarea sau desfăşurarea unei activităţi de informaţii;

(iii) O acţiune ... care constituie represiune sau ameninţare cu represalii ... ca răspuns la plângerea unui angajat...

Dacă raportul îndeplineşte ambele condiţii (reclamaţia este credibilă şi se referă la o preocupare urgentă), el va fi trimis mai departe către DNI, care, la rândul său ar trebui să-l trimită, însoţit de propriile comentarii, către comisia corespunzătoare din Congres.

În al doilea caz, avertizorul de securitate poate transmite raportul direct Congresului, dar numai dacă Inspectorul General decide că problema nu este un motiv urgent de îngrijorare sau nu este credibilă, situaţie în care whistleblowerul trebuie să respecte protocoalele de securitate adecvate pentru a proteja informaţii sensibile sau clasificate aflate în reclamaţie.

Inspectorul General al comunităţii de informaţii are la dispoziţie 14 zile pentru a stabili credibilitatea raportului, după care îl transmite DNI. Acesta, în decurs de 7 zile, trebuie să-l aducă la cunoştinţa Congresului.

Ce s-a întâmplat în situaţia analizată? O persoană a transmis informaţii către IGIC despre o îngrijorare urgentă; IGIC a efectuat o analiză preliminară şi a stabilit că informaţiile sunt credibile; pe 26 august, IGIC a transmis plângerea, împreună cu analiza sa, DNI-ului interimar. DNI nu l-a transmis comisiilor de informaţii în termen de şapte zile.

Preşedintele comisiei de intelligence a Camerei Reprezentanţilor, Adam Schiff, s-a sesizat oficial cu privire la netransmiterea de către Joseph Maguire a plângerii şi, conform corespondenţei (cea făcută publică) dintre Schiff şi Maguire, se pare că DNI a refuzat, de asemenea, să furnizeze avertizorului de securitate, conform legii, acele orientări, prin intermediul Inspectorului General, cu privire la modul în care acesta ar putea contacta direct Congresul.

Joseph Maguire, Directorul (interimar) al comunităţii de informaţii, şi-a motivat refuzul iniţial prin faptul că a considerat că ceea ce conţine raportul se încadrează în privilegiul Executiv, referindu-se la posibilitatea preşedintelui de a refuza accesul Congresului, precum şi instanţelor şi altor entităţi guvernamentale la anumite informaţii.

De asemenea, DNI a considerat că raportul implică comunicări confidenţiale şi potenţial privilegiate, iar plângerea priveşte o conduită a unei persoane din afara comunităţii de informaţii. El şi-a exprimat, totodată, îndoiala cu privire la veridicitatea acuzaţiilor la mâna a doua raportate de avertizorul de securitate.

Faptul că reclamaţia se referă la cineva din afara comunităţii de informaţii nu pare o justificare corectă pentru reţinerea ei, atât timp cât este legată de finanţarea, administrarea sau operarea unei activităţi de informaţii în responsabilitatea şi autoritatea DNI.

În ceea ce priveşte invocarea privilegiului Executiv, lucrurile sunt mai complicate.

La semnarea Intelligence Community Whistleblower Protection Act of 1998, preşedintele Clinton a declarat că actul normativ nu constrânge autoritatea constituţională a preşedintelui să examineze şi, dacă este cazul, să controleze divulgarea anumitor informaţii clasificate către Congres. Preşedintele Obama a reiterat această limitare în 2010 şi şi-a rezervat dreptul de a reţine informaţii de la accesul Congresului în circumstanţe excepţionale.

Administraţiile Clinton şi Obama au considerat că şefii agenţiilor vor decide dacă trebuie să amâne, să limiteze sau să împiedice divulgarea informaţiilor sensibile şi că vor contacta cu promptitudine comitetele Congresului pentru a începe un proces tradiţional de ... reconciliere.

Se presupune că atitudinea Directorului comunităţii de intelligence s-a datorat implicării Casei Albe.

Tot dinspre Casa Albă a fost acreditată şi ideea unei conspiraţii, preşedintele Trump susţinând că, în zilele premergătoare depunerii plângerii, membrii comunităţii de informaţii au modificat formularul de raportare în sensul înlăturării cerinţei ca whistleblowerul să fie în posesia unor cunoştinţe la prima mână despre ceea ce raportează.

Fără acces la raport, în primă fază, parlamentarii nu au putut să stabilească cât de credibilă este plângerea, având la dispoziţie doar informaţii furnizate de mass media, bazate pe surse anonime.

În cele din urmă, raportul a fost transmis, însoţit de un rezumat oficial al conversaţiei telefonice la care sesizarea făcea referire.

La 30 septembrie, IGIC a dat publicităţii o declaraţie cu privire la formularul de denunţare pe care l-a folosit avertizorul de securitate la momentul depunerii plângerii. IGIC a afirmat că formularul pe care l-a depus reclamantul la 12 august 2019 este acelaşi formular pe care l-a avut IGIC începând cu 24 mai 2018, iar, prin lege, cel care face sesizarea … nu trebuie să deţină informaţii de primă mână pentru a depune o plângere cu privire la o preocupare urgentă.

În al doilea rând, semnificativ în Afacerea Ucraina, un element care scoate în evidenţă atât carenţe legislative cu implicaţii la nivelul comunităţii de intelligence, cât şi existenţa unui conflict fundamental între supravegherea exercitată de Congres şi prerogativele executive, este şi problema identităţii avertizorului de securitate.

Protejarea avertizorilor de securitate. O misiune dificilă dacă aceştia sunt ofiţeri de informaţii

Avertizorii comunităţii de informaţii funcţionează sub un set diferit de reguli, care îi face vulnerabili, mai mult decât pe alţi angajaţi federali sau avertizori corporativi.

Chiar înainte să fie făcut public raportul, preşedintele Donald Trump l-a atacat pe iniţiatorul sesizării, încercând să-i pună la îndoială credibilitatea pe motive de partizanat politic şi trădare.

Acest lucru a ridicat temeri cu privire la eventuale represalii, date fiind existenţa unor precedente, cum este cazul angajatului FBI, Andrew McCabe, concediat cu o zi înainte de pensionare, după ce Trump l-a criticat în mod repetat pe Twitter pentru acţiunile sale din timpul alegerilor din 2016.

Potrivit legii, Inspectorul General al comunităţii de informaţii nu are voie să dezvăluie identitatea avertizorului, decât dacă este inevitabil. Legea interzice Inspectorului General să dezvăluie identitatea avertizorului fără consimţământul acestuia, cu o excepţie: în cazul în care consideră că plângerea poate fi introdusă într-un dosar penal şi, astfel, trebuie divulgată unui funcţionar al Departamentului Justiţiei cu privire la eventualele acuzaţii penale ce pot fi aduse.

Legea iniţială a avertizorilor din 1989 (Whistleblower Protection Act of 1989) a exclus angajaţii comunităţii de informaţii din reglementările privind protecţia împotriva represaliilor.

Din 1998, Intelligence Community Whistleblower Protection Act, care a fost integrată şi actualizată în 2010, când Congresul a creat Office of the Intelligence Community Inspector General, oferă o cale pentru avertizorii comunităţii de informaţii să ridice probleme cu privire la activităţi care pot încălca legea, asigurând în acelaşi timp protecţia informaţiilor clasificate.

Legea autorizează IGIC să primească şi să investigheze ... reclamaţii sau informaţii de la orice persoană cu privire la existenţa unei activităţi sub autoritatea şi în conformitate cu responsabilităţile Directorului Informaţiilor Naţionale care constituie o încălcare a legilor, regulilor, regulamentelor sau un management incorect ... o întrebuinţare inadecvată de fonduri ... abuz de autoritate ... un pericol substanţial şi specific pentru sănătatea şi siguranţa publică.

Un deceniu mai târziu, legea privind autorizarea informaţiilor, Intelligence Authorization Act for Fiscal Year 2010, a adăugat dispoziţii generale pentru protejarea avertizorilor comunităţii de informaţii. Directiva 19 privind politica prezidenţială, semnată de preşedintele Obama în 2012, a prevăzut, ulterior, primele elemente specifice de protecţie pentru avertizorii de securitate, iar Intelligence Authorization Act for Fiscal Year 2014 a codificat aceste dispoziţii.

Preşedintele Obama, în Directiva politică prezidenţială 19 (PPD 19), şi apoi DNI James Clapper, în Directiva comunitară de informaţii 120 (ICD 120), au specificat că niciun angajat al comunităţii de informaţii nu poate fi supus represaliilor pentru nicio dezvăluire realizată în conformitate cu procedurile legale.

Însă PPD-19 are mai multe lacune, printre care şi faptul că nu face referire la remedierea situaţiilor în care au fost deja făcute represalii asupra avertizorului, de pildă dacă acesta a fost concediat din motive de securitate naţională.

Directiva 19, ca şi alte directive prezidenţiale, sunt revocabile de către preşedintele Trump şi nu se aplică membrilor forţelor armate.

În prezent, identitatea avertizorului de securitate este, încă, confidenţială, deşi se cunoaşte că este angajat CIA, potrivit New York Times şi, ulterior, Reuters.

În cazul în care identitatea lui devine cunoscută şi Casa Albă sau oricine altcineva decide să riposteze, whistleblowerul nu va avea aproape nicio pârghie legală de recurs.

Dacă sunt exercitate represalii asupra lui, acesta nu are acces la sistemul instanţelor, nu se poate apăra împotriva urmăririi penale, ci trebuie să se bazeze pe un proces ... intern.

Mark Zaid, avocatul care îl reprezintă, a refuzat să confirme atât identitatea, cât şi ocupaţia clientului său, considerând că, în cazul dezvăluirii, avertizorul de securitate se va afla într-o situaţie foarte periculoasă, nu numai în lumea profesională, ci şi pentru siguranţa personală.

De asemenea, fostul agent CIA şi whistleblower, John Kiriakou, consideră că este foarte probabil ca identitatea persoanei care a făcut sesizarea din Afacerea Ucraina să iasă la iveală, din moment ce mulţi din CIA ştiu, deja, cine este, iar atunci, acesta va trece prin iad şi, în afară de ameninţările emise de Trump, va primi aproape cu siguranţă ameninţări cu moartea.

Conflictul generat de raportul avertizorului de securitate poate să dureze, în opinia unor analişti, câţiva ani, dincolo de alegerile prezidenţiale din 2020, fiind vorba de carenţe legislative şi de polarizarea litigiilor.

Şi, undeva, deasupra tuturor consecinţelor, persistă întrebarea: a făcut bine persoana care a sesizat cu privire la atitudinea şi posibilele acţiuni susceptibile a fi ilegale ale preşedintelui Statelor Unite?

William Evanina, directorul National Counterintelligence and Security Center oferă o variantă de răspuns: Mai degrabă aş dori pe cineva care să dea o informaţie DNI, decât să o ofere ruşilor sau chinezilor sau iranienilor ... De la Revoluţia Americană la revoluţia cibernetică, spionii dintre noi au provocat daune considerabile securităţii naţionale ...

Doar că este necesar să o facă într-un cadru legal adecvat şi, la fel cum adversarii şi ameninţările continuă să evolueze, contrainformaţiile şi profesioniştii în securitate ... trebuie să evolueze şi ei.

Chiar şi atunci când devin avertizori de securitate, adică whistleblower-i, adică denunţători anonimi.