Trump şi Erdogan au vorbit despre situaţia din Siria
Bianca PavalucaPreşedintele american Donald Trump a discutat telefonic cu omologul său turc Tayyip Erdogan despre modalităţile de abordare a situaţiei din nord-estul Siriei, precum şi despre consolidarea relaţiei economice dintre Statele Unite şi Turcia, a anunţat Casa Albă duminică, relatează Reuters.
Preşedintele turc şi-a prezentat condoleanţele pentru moartea celor patru cetăţeni americani în atentatul de miercuri din oraşul sirian Manbij, revendicat de organizaţia teroristă Stat Islamic. Cel puţin 16 persoane, inclusiv patru militari americani, au murit miercuri în urma atentatului din nordul Siriei.
„Preşedintele Trump a accentuat importanţa învingerii elementelor teroriste” din Siria, a declarat Sarah Sanders, purtătorul de cuvânt de la Casa Albă.
Tayyip Erdogan i-a transmis lui Donald Trump că Turcia este pregătită oricând să preia operaţiunea din oraşul Manbij şi că atacul de miercuri a fost un act provocator menit să afecteze decizia Statelor Unite de a retrage trupele americane din Siria.
„Cei doi lideri au fost de acord să continue negocierile pentru găsirea unei soluţii pentru situaţia din nord-estul Siriei. Cei doi au discutat de asemenea despre interesul comun în consolidarea relaţiei economice dintre Statele Unite şi Turcia”, a adăugat purtătorul de cuvânt de la Casa Albă.
În luna decembrie, Donald Trump a decis retragerea trupelor americane din Siria şi diminuarea efectivelor militare din Afganistan. Preşedintele SUA a luat spontan decizia de retragere a militarilor americani din Siria, fără a se consulta cu principalii consilieri prezidenţiali şi cu ţările aliate, au afirmat oficiali americani. Conform surselor citate, Donald Trump a luat decizia după o conversaţie prin telefon cu preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan.