13 august 2020

Trump sau Biden? Pe cine preferă europenii?

Sergiu Medar

Alegerile prezidenţiale din SUA reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente ale lumii în acest an. . Preşedintele SUA este singurul lider care poate influenţa, prin deciziile sale în ceea ce privesc SUA, evoluţia oricărui stat al lumii. Competiţia marilor puteri, principala ameninţare la adresa securităţii mondiale, face ca statele puternice ale lumii, să se apropie sau să se îndepărteze unele de altele în funcţie de interesele acestora pe termen mediu şi lung. În acest an, competiţia se desfăşoară între Trump, actualul preşedinte, şi Joseph Biden, fost vicepreşedinte al SUA în Administraţia Obama. Indiferent cine va fi ales, relaţiile marilor puteri cu SUA se vor schimba.

Sursă foto: Profimedia

Este cunoscut şi dovedit faptul că orice schimbări majore ce apar în politica sau economia SUA, au puternice reverberaţii în întreaga lume. Alegerea preşedintelui SUA, mai mult ca orice altă schimbare,  duce la noi direcţii strategice de evoluţie, nu numai în SUA, dar şi în state de pe alte continente.

Cu mai puţin de trei luni până la alegerile prezidenţiale din SUA, întrebarea care se pune în cancelariile din întreaga lume este: Trump sau Biden? Încep să se facă analize şi să se elaboreze strategii despre relaţiile liderilor statelor lumii cu Administraţia de la Casa Albă. Campania electorală a ajuns în linie dreaptă şi deja au apărut surprize legate de devansarea lui Trump de către Biden.

Concluzia participanţilor la Conferinţa de Securitate de la Munchen din anul 2020, privind analiza  evoluţiei viitoare a celor mai puternice state ale lumii, a fost că, în viitorul apropiat, „China va creşte, Rusia se va menţine la nivelul actual iar Germania va evolua în scădere”. În ceea ce privesc SUA, evoluţia acestora este dependentă de rezultatul campaniei electorale prezidenţiale.

Probabil, Donald Trump va fi candidatul nominalizat de Partidul Republican iar Joseph Biden candidatul Partidului Democrat. După ce, o perioadă de timp Trump a avut câteva procente înaintea contracandidatului său, la data întocmirii acestei analize, Biden este cel care conduce cu câteva procente în competiţia electorală. Trump a pierdut multe procente din cauza pandemiei cu SARS-CoV-2. Aceasta nu înseamnă însă că Trump nu ar avea nici o şansă. El îşi păstrează încă şansele intacte, totul depinzând de evoluţia rezultatelor în lupta împotriva virusului şi de descoperirea unui vaccin.

Realegerea actualului preşedinte nu este agreată de liderii europeni, datorită faptului că relaţia transatlantică, pe timpul Administraţiei Trump, a cunoscut un şir întreg de controverse, mai ales în domeniul securităţii europene. Diferenţa evidentă între opiniile lui Trump şi cele ale şefilor statelor din vestul Europei, l-a făcut pe preşedintele Conferinţei de Securitate de la Munchen, Wolfgang Ischinger, să declare că ostilitatea lui Trump faţă de aliaţii săi europeni, este ca şi cum aceştia „ar trăi pe planete diferite”.

Analiştii politici europeni afirmă că realegerea lui Trump îi va da acestuia sentimentul că are susţinere populară şi va putea să-şi ducă la îndeplinire fiecare decizie în ceea ce privesc afacerile globale. Cea mai importantă dintre acestea ar fi o posibilă, dar  improbabilă, decizie de a părăsi Alianţa Nord-Atlantică. Acest lucru nu pare a putea fi realizat deoarece ar duce la izolarea completă a SUA faţă de Europa, cu efecte politice şi, mai ales, economice, majore pentru SUA.

Analistul francez Francois Heisbourgh afirma că „el (Trump) nu crede în Alianţă, dar este şi foarte impredictibil....impredictibilitatea sporeşte neîncrederea”.

Amanda Sloat, fost oficial al Departamentului de Stat al SUA,în prezent la Brooking Institution, subliniază faptul că „o nouă Administraţie Trump ar fi la fel sau mai rău”, iar referitor la relaţia cu aliaţii NATO, „aceasta ar putea fi reversibilă după 4 ani de un mandat, dar după 8 ani se va distruge„.

Robin Niblet, director la Chatham House, a declarat că “s-ar putea să urmeze încă 4 ani de America First, în care europenii vor înţelege şi mai mult că trebuie să devină autonomi”, iar Josep Borell, Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe şi politica de Securitate a Uniunii Europene,  afirma că Europa trebuie să se deprindă cu „apetitul pentru putere”.

La Conferinţa de la Munchen, din 2020,  Emmanuel Macron, vorbind despre ameninţările de securitate la adresa Europei, a atras atenţia că aceasta „trebuie să vadă Rusia şi China prin lentile europene şi nu transatlantice”. Realegerea lui Trump ar însemna continuarea, pe plan internaţional, a politicii „great again”, care ar duce  la mai multă neîncredere  în Alianţă, mai multe armamente şi mai puţină securitate.

Majoritatea aliaţilor SUA ar fi mai mult afectaţi de realegerea actualului preşedinte al SUA, decât ar fi afectată populaţia SUA. Europa nu este încă o mare putere. Autonomia pe care şi-o doreşte este încă iluzorie, şi, de aceea, ea ar trebui să accepte modul de comportare şi acţiune al lui Trump încă mulţi ani de acum.

Dar nu toţi europenii consideră realegerea lui Trump ca fiind în detrimentul Europei. Ţările Central şi Est-Europene, cu experienţa nefericită a 50 de ani de dominaţie a Uniunii Sovietice, văd în Trump şi NATO, pavăza împotriva politicii agresive şi revanşarde a Rusiei  faţă de această parte a Europei. Recenta redislocare a trupelor SUA din Germania în aceste ţări, a sporit sprijinul moral acordat de majoritatea populaţiei acestor ţări, continuităţii politicii externe a SUA în această parte a Europei. Semnele de întrebare pe care le-ar avea aceste ţări se referă doar la politica inconstantă a lui Trump faţă de NATO şi admiraţia declarată faţă de Putin.

În cazul în care Trump câştigă alegerile prezidenţiale, politica antagonică a Casei Albe faţă de vestul Europei şi, mai ales, faţă de Merkel şi Macron, va continua. În această situaţie Europa se va profila, treptat, ca o a treia putere a lumii, după SUA şi China şi chiar va încerca să se interpună în disputa economică a acestora. După cum afirmă Nicholas Burns, fost oficial de rang înalt al Departamentului de Stat,  „o asemenea situaţie ar fi o pierdere majoră a Casei Albe în ceea ce priveşte puterea şi influenţa SUA în lume”

În cazul în care Trump va fi reales este puţin probabil ca acesta să-şi schimbe atitudinea faţă de Europa Occidentală. Având în vedere eforturile acesteia pentru a deveni autonomă, dar şi lipsa de resurse pentru acest obiectiv, nu se poate exclude situaţia în care Merkel şi Macron vor dezvolta altfel de relaţii cu Rusia şi China, pentru interese economice şi de securitate.    

Legăturile dintre Europa şi SUA nu ţin numai de perioada lui Trump şi a predecesorilor săi. Acestea sunt mult mai profunde şi ele fac parte din procesul de formarea şi independenţa Statelor Unite ale Americii.

În Conferinţa de Securitate de la Munchen, delegaţia parlamentară americană, a făcut o serie de afirmaţii transmise ca mesaje pentru europeni. Joseph Biden, acum candidat la preşedinţia SUA, sau Nancy Pelosi, liderul democrat al Camerei Deputaţilor din Congresul SUA, au afirmat indirect că statele europene trebuie să înţeleagă faptul că America actuală, a lui Trump, nu este adevărata Americă. Biden a ţinut să susţină că trumpismul nu va dura la nesfârşit şi “ aşa cum ar spune mama mea: acestea vor trece. Noi ne vom întoarce! Noi ne vom întoarce! Să nu aveţi niciun dubiu!“.  “America pe care o văd eu, nu doreşte să întoarcă spatele către lume şi către aliaţii noştri apropiaţi“.

În cazul în care Biden ar câştiga alegerile prezidenţiale, acesta ar trebui să păstreze şi să dezvolte mare parte din măsurile luate de Trump pentru dezvoltarea economică a SUA, şi să reseteze întreaga politică externă a acestuia.

Biden va începe, probabil, prin a analiza modul în care retragerea SUA din unele organizaţii internaţionale sau acorduri ar fi, sau nu, în avantajul acestora. S-ar putea pune în discuţie atitudinea şi poziţia SUA în NATO, în Acordul de la Paris, poziţia faţă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, precum şi altele. O schimbare prea bruscă ar spori însă neîncrederea unor state ale lumii în SUA. Aceste state ar crede că, la următorul preşedinte republican, s-ar reveni la modelul Trump. De aceea, probabil Biden va trebui să se apropie de republicani pentru ca deciziile pe care le va lua să fie  bipartizane. În acelaşi sens, noul preşedinte ar putea să-şi aleagă un republican ca vice preşedinte sau cel puţin Secretarul de Stat. În orice caz, având în vedere vârsta lui Biden, s-ar putea ca acesta să nu candideze pentru un al doilea mandat. În această situaţie, lupta între cele două mari partide va începe imediat, fiind astfel foarte greu să se ajungă la decizii pe legislaţii comune.             

Biden, în dorinţa sa de a prezenta lumii o nouă Americă, va trebui să facă faţă la multiple solicitări ale unor state sau organizaţii, care ar dori să folosească această oportunitate pentru a pune în discuţie orice decizie a lui Trump.

Primul indiciu al modului în care Biden vede politica externă a SUA, va fi prima lui vizită în străinătate. Va fi în Europa, pentru a repara relaţia transatlantică aşa cum a promis la Conferinţa de la Munchen? Va fi în Mexic pentru a ridica nivelul relaţiilor cu vecinii? Va fi la ONU pentru a da un semnal de multilateralism?

Marea Britanie priveşte cu îngrijorare o posibilă alegere a lui Biden în funcţia de preşedinte al SUA, având în vedere că acesta s-a opus Brexit-ului. Va fi foarte importantă relaţia lui cu Boris Johnson, mai ales dacă ţinem cont că relaţia premierului britanic cu Trump a fost foarte apropiată. Locatarul de la Downing Street 10 îşi păstrează, însă, ambele variante deschise. Deşi Trump l-a sprijinit public pe Boris Johnson în campania electorală, acesta s-a abţinut în a-şi exprima opţiunea referitor la cei doi candidaţi americani. Pe măsură ce Biden a avansat în sondajele din SUA, întrecându-l pe Trump, analiştii britanici de la The Sunday Times au afirmat că pentru Marea Britanie alegerea lui Biden „ar face lucrurile mult mai facile”.

Nealegerea lui Trump ar fi salutată în Franţa şi Germania, ţări care văd în Biden un preşedinte cu o altă atitudine faţă de NATO, în special, şi faţă de relaţia transatlantică, în general.

Indiferent cine va fi ales preşedinte al SUA, relaţiile acestuia cu marile puteri ale lumii se vor schimba, iar competiţia marilor puteri, stimulată de efectele pandemiei cu SARS-CoV -2,  va continua, probabil şi mai acerbă decât până acum.