25 august 2023

Trump s-a predat autorităţilor din Georgia. Fostului preşedinte al SUA i s-a făcut mug shot şi a fost eliberat pe cauţiune. A fost înregistrat ca deţinutul cu numărul P01135809 / Trump a descris dosarul penal împotriva lui drept „o parodie a justiţiei”

Gabriel Negreanu

Sursă foto: Mediafax

Biroul şerifului din comitatul Fulton a făcut publică o fotografie de identificare a fostului preşedinte Donald Trump.

Înregistrările închisorii arată că Trump a fost plasat în arest şi înregistrat ca deţinut cu numărul P01135809.

Trump a descris dosarul penal împotriva lui drept „o parodie a justiţiei”

Fostul preşedinte Donald Trump s-a adresat pe scurt reporterilor după ce a fost arestat şi eliberat pe cauţiune.

„Nu am greşit cu nimic”, a spus el.

„Avem tot dreptul de a contesta alegerile pe care le considerăm necinstite”, a spus el.

Fostului preşedinte i s-a făcut un mug shot.

UPDATE Fostul preşedinte Donald Trump a finalizat procesul de înregistrare, potrivit datelor publicate pe site-ul din închisoare, care indică faptul că a fost eliberat pe cauţiune.

Detaliile de înregistrare a lui Donald Trump au fost postate pe site-ul închisorii din comitatul Fulton

Pe lângă enumerarea celor 13 acuzaţii cu care se confruntă fostul preşedinte, închisoarea oferă şi datele de identificare ale acestuia: bărbat alb, 1,90 m înălţime, 97 kg, păr blondin, ochi albaştri.

Ce urmează pentru Trump

După ce va fi înregistrat, ceea ce presupune că i se va face o poză, i se vor lua amprentele şi i se vor înregistra înălţimea şi greutatea, va fi eliberat din arest în anumite condiţii, inclusiv o cauţiune de 200.000 de dolari.

UPDATE Fostul preşedinte Donald Trump a aterizat în Atlanta şi este aşteptat să se îndrepte spre închisoarea din comitatul Fulton pentru a se preda şi a fi înregistrat.

UPDATE Fostul preşedinte Donald Trump a acoperit costul cauţiunii sale de 200.000 de dolari, punând 10% pentru aceasta şi lucrând cu o companie locală de cauţiuni din Atlanta, Foster Bail Bonds LLC, au declarat surse pentru CNN. Este primul caz în care Trump a fost nevoit să plătescă cauţiune.

UPDATE Donald Trump a ajuns pe aeroportul din Newark, New Jersey, unde se va îmbarca în avionul său pentru a merge în Atlanta, Georgia unde urmează să se predea, relatează CNN.

Punera sub acuzare în statul Georgia este al patrulea caz penal împotriva lui Trump din martie, când a devenit primul fost preşedinte din istoria SUA care a fost pus sub acuzare. De atunci, el s-a confruntat cu acuzaţii federale în Florida şi Washington, iar luna aceasta a fost pus sub acuzare în Atlanta împreună cu alte 18 persoane - inclusiv fostul său şef de cabinet, Mark Meadows, şi fostul primar al New York-ului Rudy Giuliani.

Giuliani s-a predat miercuri şi a pozat pentru o fotografie de identificare.

Cazurile penale au stimulat o succesiune de predări de scurtă durată şi de trimiteri în judecată, Trump făcând scurte apariţii în instanţă înainte de a se întoarce în campania electorală pentru 2024. El a transformat apariţiile în evenimente de campanie bucurându-se de o acoperire mediatică care a inclus elicoptere de ştiri care i-au urmărit fiecare mişcare.

Predarea sa din Atlanta va fi diferită de cele anterioare, cerându-i-se să se predea la o închisoare. Spre deosebire de alte state care nu i-au cerut să pozeze pentru o fotografie de identificare, oficialii din comitatul Fulton au declarat că se aşteaptă să facă o fotografie de înregistrare, aşa cum ar face-o pentru orice alt acuzat. Totuşi acest lucru nu a fost stabilit oficial pâna la acestă oră.

Ieri a avut loc şi prima dezbaterea prezidenţială din cursa Republicanilor pentru nominalizare. Trump nu a participat. Principalii săi rivali pentru nominalizarea republicană din 2024 - o competiţie în care el rămâne principalul candidat în pofida problemelor juridice ample- au fost acolo.