Trump - Merkel - Macron sau relaţia SUA - Europa

Vizitele consecutive ale preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, (23-24 aprilie) şi cancelarului german, Angela Merkel, (27 aprilie) în SUA au scos în evidenţa relaţia actuală care există între SUA şi Uniunea Europeană. Acestea au avut loc imediat după intervenţia punctuală şi decisă a SUA şi a Franţei în Siria, înainte de potenţialul summit cu Coreea de Nord şi în contextul recentelelor schimbări, în domeniul securităţii, în interiorul administraţiei Trump. 

Cele două vizite ale liderilor Europei au relevat încă o dată repartizarea responsabilităţilor în Uniunea Europeană. În conformitate cu acestea, Franţa a devenit răspunzătoare pentru apărarea şi securitatea europeană în timp ce Germania va coordona politicile economice şi pe cele financiare. Cei doi lideri au venit la Washington susţinând principiile democraţiei liberale într-o ţară dominată în prezent de republicani, cu o politică ce are pe primul plan “America First”.

Macron, Merkel, precum şi premierul britanic Theresa May au avut îndelungate discuţii, atât în ceea ce priveşte subiectele cât şi modul de abordare, ca un efort comun de a aduce la cunoştinţa liderului american dorinţa de cooperare transatlantică. Theresa May nu a avut planificată o vizită în această periodă în SUA dar a avut îndelungate şi intense discuţii telefonice cu Trump.

Mesajele transmise lui Donald Trump au pledat, în primul rând, pentru evitarea unor decizii ale administraţiei americane, ce ar putea afecta serios relaţia transatlantică.

Principalul obiectiv al celor două vizite a fost acela de a-l convinge pe Trump să nu renunţe la acordul nuclear cu Iranul (Joint Comprehensive Plan of Action,  oficializat prin Rezoluţia  2231 a Consiliului de Securitate al ONU). Acest acord este esenţial pentru cele două state europene, Iranul fiind o importantă alternativă pentru Europa de a reduce dependenţa faţă de petrolul si gazele provenite din Rusia. În acelaşi timp, acordul ţine deschisă piaţa iraniană pentru produsele europene. Pe de altă parte, SUA doreşte să se asigure că Iranul nu se va constitui într-o ameninţare acută faţă de Israel, menţinând  în acelaşi timp deschisă opţiunea SUA ca sursă alternativă de energie pentru Europa prin potenţiala disponibilitate de a livra petrol şi gaze din zăcămintele de şist.

Problemele abordate au cuprins două categorii distincte de subiecte: aspectele de securitate ridicate prioritar de către Macron şi aspectele economice ale relaţiei, ridicate mai ales de către  d-na Merkel.

A fost prima vizită de stat întreprinsă în SUA de Emmanuel Macron de la preluarea funcţiei de preşedinte.

Principala problemă de securitate ridicată de liderul francez a fost legată de intenţia lui Trump de a retrage SUA din acordul nuclear cu Iranul. În acest sens Trump este sub o mare presiune internă din partea puternicului lobby israelian din Congresul SUA, care susţine că Israelul este în pericol datorită acestui acord care, în fapt, permite Iranului să menţină ameninţarea nucleară asupra unuia dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai SUA. Macron a fost de acord cu revizuirea acordului în aşa fel încât să fie amendate o serie de deficienţe ale acestuia şi să fie introduse măsuri de siguranţă suplimentare. Acestea se referă, în primul rând, la faptul că acordul nu a putut să preîntâmpine dezvoltarea în continuare a programului iranian de creştere a performanţelor rachetelor purtătoare. Atât Macron, cât şi Merkel, au insistat pentru revizuirea şi nu anularea acordului. O anulare a acestui acord ar putea afecta major relaţiile SUA cu Europa întrucât europenii, cu mare probabilitate, nu vor renunţa la acord şi nu vor respecta posibilele sancţiuni ce vor fi impuse de către SUA. Conform declaraţiilor ce au precedat întâlnirea, Uniunea Europeană va merge mai departe cu actuala relaţie cu Iranul chiar şi fără SUA.

Macron a subliniat faptul că acest acord este mai bun decât o situaţie “de tip Coreea de Nord”. În acelaşi timp, analiştii americani sunt convinşi că apropiatul summit cu Coreea de Nord este mult mai important decât stoparea programului de realizare a rachetelor balistice de către Iran. Retragerea SUA din programul nuclear cu Iranul îl va pune pe Trump într-o situaţie dificilă în ceea ce priveşte Coreea de Nord cu privire la  credibilitatea pe termen mediu şi lung a administraţiei Trump.       

În calitatea sa de lider al Uniunii Europene pe probleme de apărare şi securitate, Macron şi-a asumat succesul de a-l fi convins pe Trump să nu se retragă din Siria după eliminarea capabilităţiilor acesteia de producţie şi stocare a armelor chimice. Acest demers nu a fost dificil întrucât era în acelaşi sens cu eforturile lobby-ului israelian. Mai mult decât atât, Macron a stabilit cu Trump dezvoltarea unui parcurs de acţiuni ce ar putea fi derulate de către cele două state în Orientul Mijlociu chiar şi după înfrângerea completă a ISIS.

Vizita lui Macron a surprins publicul american neobişnuit să vadă, la acest nivel, bărbaţi pupându-se pe obraz. Deosebit de flexibil si versatil, Macron a impresionat prin modalitatea în care l-a atras pe Trump într-un comportament similar. Macron a fost deosebit de constructiv, dispus la tranzacţii şi concesii, asertiv şi angajant în ceea ce priveste lupta împotriva terorismului.

În Franţa, poporul nu-l agrează pe Trump dar nutreşte un sentiment pozitiv faţă de SUA. De aceea, probabil, popularitatea lui Macron nu va scădea datorită efuziunilor de prietenie afişate în relaţia cu Trump. Atât Macron, cât şi Merkel, s-au angajat ca, împreună, să facă demersuri în propriile ţări pentru a îmbunătăţi imaginea deteriorată a lui Trump, în special, şi a SUA, în general.

Din punct de vedere economic principala misiune pe care şi-a asumat-o d-na Merkel a fost aceea de a-l convinge pe Trump să renunţe la intenţia de a mări taxele pentru importurile de oţel si aluminiu din Europa. Convins fiind de faptul că balanţa de comerţ între SUA şi Europa este înclinată în favoarea Europei, Trump este decis să nu renunţe. Merkel i-a explicat lui Trump că cifrele sunt înşelătoare, având în vedere faptul că SUA produce mai multe autoturisme germane pe propriul teritoriul decât importă din Germania.

Adevărul este că Germania are nevoie de SUA la fel de mult ca şi până acum.  Germania exportă în SUA mai mult decât în oricare altă ţară a lumii. Numai în anul 2017, Germania a exportat în SUA bunuri în valoare de 119 miliarde de dolari. Surplusul comercial al Germaniei în SUA este în prezent de aproximativ 60 de miliarde de dolari, aproximativ egal cu cel al Chinei. Acest surplus a scăzut în anul 2017 cu 10% faţă de anul precedent. Trump cunoaşte această dependenţă a Germaniei de piaţa de desfacere americană şi de aceea are o poziţie tranzacţionistă dură în negocierile cu Merkel.

Urmare a criticilor lui Trump referitoare la lipsa de disponibilitate pentru creşterea sumelor alocate cheltuielilor pentru apărare, Germania a crescut în acest an bugetul apărării cu 10% însă acestă sumă nu reprezintă decât 1,1% din PIB faţă de 2% preconizat pentru toate statele NATO.

UE, în replică la măsura restricţionistă preconizată de SUA, a ameninţat cu creşterea taxelor la importurile de whiskey, jeans şi motociclete.

Un alt motiv al relaţiilor reci dintre Germania şi SUA este faptul că, în recenta scurtă operaţie militară din Siria, Germania nu a participat efectiv, ci s-a mulţumit doar să  o susţină prin declaraţii  

Vizita d-nei Merkel în SUA a venit pe un fond tensionat legat de reacţia negativă pe care avut-o Trump faţă de deschiderea conductei ruse North Stream 2. Atunci replica d-nei Merkel a fost că Germania nu importă din Rusia decât 1/3 din gazele necesare, sugerând că mai sunt destule disponibilităţi de import şi din SUA.   

Din discuţiile purtate de d-na Merkel în SUA cu Donald Trump se poate vedea faptul că, în ciuda aparenţelor (pupat, strângeri de mâna etc.), relaţia dintre cei doi este departe de cea pe care liderul german o avea cu fostul preşedinte american, Barack Obama. Deşi nu şi-a atins principalele obiective se poate spune că vizita în SUA a marcat un succes de etapă prin faptul că Trump a amânat cu o lună aplicarea noilor tarife la importurile din UE. 

Din analiza semnalelor de body language de pe timpul convorbirilor se poate vedea faptul că, în ceea ce priveşte relaţia Trump – Merkel, chimia nu funcţionează. Este evidentă lipsa de comunicare, atât formală cât şi informală, între cei doi lideri. În ultimele cinci luni, cei doi lideri nu şi-au vorbit nici măcar la telefon. De altfel, până în luna martie a acestui an, timp de 15 luni, SUA nu a avut ambasador la Berlin. Este drept însă că Merkel a avut şi dezavantajul că vizita sa a avut loc la două zile după vizita lui Macron, plină de pupături şi strângeri de mâini. Merkel, altă fire, s-a comportat diferit. De altfel, urmărind semnalele de body language ale celor doi lideri europeni, comparativ cu cele ale lui Trump, se poate trage concluzia că primii doi erau mult mai puţin siguri pe ei şi mai putin convinşi de succesul convorbirilor decât liderul american.

Analiştii occidentali apreciază că cele două vizite au avut loc pe principiul de negociere “good cop bad cop” (poliţist bun / poliţist rău). Macron este perceput de Trump ca unul dintre liderii lumii actuale pe care îl admiră, îl preţuieste şi în care are încredere. Merkel este un lider stimat, de asemenea recunoscut de Trump, dar cu care acesta nu are o bună chimie, în schimb multe puncte de vedere divergente.

În concluzie, se poate spune că, dintr-o evaluare optimistă, cele două vizite ale liderilor europeni în SUA au constituit doar un succes parţial pentru Europa. Acest succes se referă la faptul că fiecare parte şi-a prezentat deschis punctul de vedere chiar dacă acesta a fost diferit.

În ceea ce priveşte acordul nuclear cu Iranul, SUA nu a ţinut cont de interesele Europei şi s-a retras din acesta cu riscul tensionării atât a relaţiilor cu Europa cât şi cu Orientul Mijlociu, alegând opţiunea sprijinită de Israel şi Arabia Saudită.

Referitor la impunerea noilor tarife pe importurile de oţel şi aluminiu din Uniunea Europeană, Trump a amânat decizia fără a lăsa prea mult loc pentru concesii.