Raport săptămânal NATO - UE LEVANT Balkanii de Vest Regiunea Mării Negre
Trump intenţionează să se răzbune pe aliaţii care nu l-au sprijinit cu Iranul: SUA ar intenţiona să mute bazele din Spania şi să reconsidere sprijinul SUA pentru revendicarea Regatului Unit pentru Insulelor Falkland
Florin Jipa
În e-mail intern al Pentagonului sugerează posibile moduri în care Statele Unite ar putea face presiuni asupra aliaţilor NATO, după dezacordurile legate de războiul din Iran, arată Reuters.
Opţiunile includ suspendarea Spaniei din rolurile NATO şi reconsiderarea sprijinului SUA pentru revendicarea Regatului Unit pentru Insulele Falkland.
Premierul Spaniei Pedro Sánchez a criticat deschis războiul contra Iranului, pe care l-a caracterizat ilegal şi a refuzat să acorde forţelor americane implicate în război să folosească bazele din Spania, în timp ce prim-ministrul britanic Keir Starmer a refuzat cererea lui Donald Trump să redeschidă şi să securizeze Strâmtoarea Ormuz.
Statele Unite menţin o prezenţă militară semnificativă în Spania, în primul rând prin două baze principale, cu utilizare în comun, situate în regiunea Andaluzia: Naval Station Rota şi Morón Air Base. Aceste servesc drept centre logistice critice, maritime şi de desfăşurare rapidă pentru operaţiunile NATO şi Comandamentul European al SUA.
Regatul Unit a fost considerat tot timpul principalul aliat al SUA din Europa, dar acum Donald Trump are relaţii foarte bune cu preşedintele Argentinei Javier Milei. În timpul războiului din 1982, SUA au asigurat Regatului Unit sprijin de informaţii şi logistic şi i-au permis să folosească baza din Insula Ascension.
Trump a declarat că relaţia dintre SUA şi Marea Britanie „nu mai este ca înainte” şi că Keir Starmer „nu a fost de ajutor” în războiul împotriva Iranului. „Este foarte trist să văd că relaţia nu este, evident, ceea ce a fost. Nu m-am gândit niciodată că voi vedea asta din Marea Britanie", arată The Sun.
Starmer a transmis Parlamentului că Regatul Unit nu se va alătura atacurilor ofensive, ci se va concentra pe acţiuni defensive. În acelaşi timp, ele permit SUA să folosească bazele britanice pentru operaţiuni în Iran.