TITLURILE DIMINEŢII – 9 octombrie 2024
Florin Jipa
Sursă foto: SMG Ucraina
Evenimente politico-militare globale
- Războiul din Ucraina. Lupte de stradă în oraşul Toretsk, militarii ruşi au ocupat partea de est. Trolii ruşi influenţează alegerile din SUA în favoarea lui Donald Trump. Trump a discutat de 7 ori cu Putin în ultimii patru ani. Ungaria blochează ajutorul UE de 50 miliarde de euro pentru Kiev. (MAS)
- Războiul Israel-Hamas-Hezbollah. SUA şi state arabe din Orientul Mijlociu sunt în discuţie pentru încetarea focului pe toate fronturile. Israelul a intensificat campaniile din Gaza şi Liban. Biden şi Netanyahu vor discuta despre planurile de atac asupra Iranului. (MAS)
- NATO nu lasă Polonia să doboare rachetele ruseşti. Ministrul polonez de externe, Radosław Sikorski, a declarat că Polonia are „obligaţia constituţională” de a doborî rachetele şi dronele care zboară pe teritoriul său, dar NATO îi interzice acest lucru. Potrivit editorialistului din Times, Edward Lucas, ţările care se învecinează cu NATO se tem de Federaţia Rusă şi sunt frustrate de indecizia ţărilor puternice din NATO, inclusiv a Statelor Unite. De altfel, diplomatul lituanian, Gabrielius Landsbergis, a cerut Statelor Unite să stabilească „adevărate linii roşii” pentru a apăra NATO. (Mediafax)
- Şeful MI5: Ameninţarea Statului Islamic s-a întors. Peste o treime din investigaţiile MI5 au legătură cu grupurile teroriste. După retragerea NATO din Afganistan, grupul terorist este o ameninţare mai mare. În 2023, UE a eliberat 3,4 milioane permise de şedere pentru migranţi, un record. Conform UE, în 2023 aproape 300.000 de persoane au intrat ilegal în UE, majoritatea din state musulmane. (MAS)
- Sondaj: Maia Sandu şi orientarea pro-europeană a Moldovei la alegerile din 20 octombrie. Cel mai recent sondaj de opinie publicat săptămâna aceasta o plasează pe Maia Sandu confortabil în frunte, cu un sprijin de 36 %, faţă de 10 % pentru Stoianoglo şi 7,5 % pentru Usatîi, care spune că este în favoarea menţinerii relaţiilor bune ale Moldovei atât cu Occidentul, cât şi cu Rusia. Sondajul a indicat un sprijin de 63% pentru aderarea la UE în rândul alegătorilor decişi. (News)
- TikTok, dată în judecată de 13 state americane şi Districtul Columbia, pentru că nu protejează tinerii. Procuror: „Tinerii au probleme de sănătate mintală din cauza platformelor de socializare precum TikTok, care creează dependenţă”. (G4Media)
- Cetăţean afgan, acuzat de complot terorist în ziua alegerilor din SUA. Ar fi plănuit „un atac violent” care viza „adunări mari de oameni”. Urma să execute acţiunea alături de un minor. (G4Media)
- Creştere record a populaţiei din Marea britanie, la 68,3 milioane locuitori, datorită migraţiei. La sfârşitul lui iunie 2023, Marea Britanie avea cu 662.400 de locuitori în plus faţă de 30 iunie 2022, cea mai mare creştere anuală de când Oficiul Naţional de Statistică (ONS) a început să calculeze aceste date, în 1971. Peste 1,18 milioane de străini au venit să se instaleze în Regatul Unit în perioada respectivă, în timp ce 508.300 au plecat, rezultând o imigraţie netă de 677.300 de persoane, potrivit estimărilor provizorii ale ONS. (Agerpres)
Apărarea şi securitatea României
- Ciucă: PNL a iniţiat un proiect de lege care aduce dreptate militarilor în rezervă. PSD a blocat adoptarea acestui proiect refuzând să sprijine procedura de urgenţă. (News)
- Razie de amploare la Bărbuleşti, fiind vizate persoane suspectate de mai multe infracţiuni, între care nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uzul de armă. Există date cu privire la un potenţial conflict între două familii. (News)