TITLURILE DIMINEŢII – 6 iunie 2024
Florin Jipa
Sursă foto: IDF
Evenimente politico-militare globale
- Războiul din Ucraina. Zelenski se va întâlni joi cu Biden în Normandia şi vineri se va adresa Parlamentului Franţei. Preşedintele Volodimir Zelenski a fost în Qatar pe 5 iunie pentru a se întâlni cu şeicul Tamim bin Hamad Al Thani. Qatarul a acţionat ca mediator între Kiev şi Moscova pentru a aduce înapoi copiii ucraineni deţinuţi ilegal de Rusia. Peste 19.500 de copii au fost confirmaţi ca fiind răpiţi de Rusia de la începutul invaziei sale pe scară largă în Ucraina, iar mai puţin de 400 dintre ei au fost returnaţi acasă, potrivit bazei de date Children of War. Explozii şi incendii la rafinăria Novoshakhtinsk din regiunea rusă Rostov. SUA vor anunţa în această săptămână un nou ajutor military, în valoare de 225 milioane dolari. Putin a susţinut miercuri o conferinţă de presă unde a susţinut că folosirea armelor nucleare nu este exclusă. (Mediafax)
- Războiul Israel-Hamas. Nu s-a terminat conflictul din Gaza, dar Armata Israelului este gata să deschidă un nou front în Liban pentru a pune capăt atacurilor cu drone şi rachete efectuate de gruparea Hezbollah. Premierul Benjamin Netanyahu a avertizat că ţara sa este pregătită pentru acţiuni intense de-a lungul frontierei. Statele Unite au transmis un apel la calm, iar purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, a precizat miercuri că sunt negocieri intense pentru a evita escaladarea conflictului. Israelul a bombardat o şcoală ONU din Gaza, spunând că găzduia terorişti Hamas. (Mediafax)
- 80 de ani de la Debarcarea din Normandia. La ceremonie, pe lângă şefi de state, participă câteva sute de veterani de război din SUA, Marea Britanie, Canada şi Australia. (AFP)
- Ministrul german al apărării cere ca armata să fie pregătită pentru un eventual război în 2029. „Trebuie să acţionăm ca element de descurajare pentru a evita să se întâmple ce este mai rău”, a indicat ministrul Boris Pistorius. Pentru aceasta, a precizat el, finanţele, echipamentele militare şi personalul sunt esenţiale. De asemenea, „în caz de urgenţă avem nevoie de tineri bărbaţi şi femei care să poată apăra această ţară”, a continuat ministrul, care consideră necesar în acest scop să fie concepută „o nouă formă de serviciu militar”, ce „nu poate fi complet liberă de obligaţii”, adică nu poate fi doar un stagiu militar voluntar. (G4Media)
- OMS: Primul deces uman din cauza gripei aviare de tip H5N2 a fost înregistrat în Mexic. Tulpina H5N2 este diferită de cea (H5N1) legată de actuala epidemie înregistrată la vaci în Statele Unite şi pentru care au fost raportate trei cazuri la oameni. (TVR)
- Franţa adoptă o lege împotriva ingerinţelor străine. Proiectul de lege prevede în special să creeze un registru naţional de influenţă, o procedură de îngheţare a activelor financiare şi să consolideze, cu titlu experimental, această luptă printr-o supraveghere algoritmică rezervată în prezent combaterii terorismului. (Hotnews)
Apărarea şi securitatea României
27 de jandarmi şi poliţişti români, în misiune în Germania pe durata Campionatului European de fotbal. Ei vor desfăşura activităţi în sprijinul suporterilor români care se vor deplasa în Germania şi vor coopera cu autorităţile germane. (G4Media)
- Cu trei zile înainte de alegeri, guvernul PSD-PNL decide creşterea salariului minim brut la 3.700 de lei. Mediul de afaceri a criticat măsura şi a arătat că nu are justificare economică, ducând la creşterea costurilor pentru companiile private. (G4Media)
