29 octombrie 2024

TITLURILE DIMINEŢII – 29 octombrie 2024

Andreea Soare

Sursă foto: Telegram/ Serviciul de Urgenţă Ucraina

Evenimente politico-militare globale

  • Războiul din Ucraina: Atacuri devastatoare au avut loc, noaptea trecută, în Ucraina, când forţele ruseşti au vizat mai multe zone locuite de civili. Kiev, Harkiv şi Krivîi Rih au fost cele mai afectate oraşe, fiind raportaţi mai mulţi morţi şi răniţi. Pe front, ruşii au avansat în mai multe zone din estul ţării, în special în regiunea Doneţk. Norvegia şi Suedia au anunţat noi pachete militare pentru Ucraina. Croaţia trimite Kievului 30 de tancuri şi 30 de blindate în schimbul unor tancuri Leopard. (MAS)
  • Războiul din Orientul Mijlociu: SUA cer Israelului să regândească legile anti-UNRWA. Libanul transmite că 60 de persoane au murit, noaptea trecută, într-un atac israelian.  O dronă lansată din Yemen a explodat într-o zonă deschisă din Ashkelon. Libanul a atacat o staţie de tren din Israel, provocând doar pagube materiale. Oficiali din Israel spun că au fost făcute progrese pentru ajungerea la un acord de încetare a focului în Liban. Şeful CIA transmite că a propus HAMAS să elibereze 8 ostatici ca parte a acordului de încetare a focului din Gaza. (MAS)
  • Iron Beam va fi integrat în apărarea stratificată a Israelului într-un an. Ministerul israelian al apărării a anunţat acest lucru luni, în contextul semnării unui acord între Rafael şi Elbit pentru accelerarea dezvoltării sistemului Iron Beam. Va funcţiona alături de Iron Dome, iar combinaţia între interceptarea prin laser şi interceptarea rachetelor va întări apărarea împotriva rachetelor, dronelor şi altor ameninţări. (Defense News)
  • Vânzările de arme între Coreea de Nord şi Rusia au ajuns la 5,5 miliarde de dolari.  Cu toate că estimările sunt dificil de făcut, experţii cred că au fost încheiate contracte de minimum 1,7 miliarde de dolari şi că veniturile Coreei de Nord ar putea creşte cu sute de milioane de dolari întrucât Phenianul primeşte bani şi pentru că trimite militari în Rusia,  se arată într-un studiu realizat de Friederich Naumann Foundation. (Kyiv Independent)
  • ISW: China şi Belarus participă la exerciţii militare comune pentru că Beijingul vrea expertiză din războiul din Ucraina. Reprezentanţi din China, Uzbekistan şi Kazahstan au luat parte la exerciţii militare în Belarus tocmai pentru a se pregăti în baza lecţiilor învăţate din războiul de pe teritoriul ucrainean. Chinezii sunt în special interesaţi de folosirea dronelor, curăţarea tranşeelor şi atacurile asupra clădirilor. (ISW) 

 

Apărarea şi securitatea României

  • Azi începe conferinţa internaţională de securitate cibernetică, la Bucureşti. BCC2024 este o conferinţă internaţională organizată de DNSC, cu suportul Centrului Naţional de Coordonare (NCC-RO) şi al Asociaţiei Naţionale pentru Securitatea Sistemelor Informatice (ANSSI), în colaborare cu Agenţia Uniunii Europene pentru Securitate Cibernetică (ENISA) şi Centrul European de Competenţe în materie de securitate cibernetică (ECCC). Evenimentul va avea loc la Bucureşti, în perioada 29-31 octombrie 2024, şi va fi găzduit de JW Marriott Hotel. Agenda conferinţei este disponibilă pe site şi detaliază activităţile şi discuţiile care vor avea loc. (MAS)