25 noiembrie 2021

TITLURILE DIMINEŢII – 25 noiembrie 2021

Florin Jipa

Sursă foto: Twitter

Coronavirus şi vaccinuri

  • Situaţia vaccinării în România: În ultimele 24 de ore s-au vaccinat peste 66.000 de persoane. În total, peste 7,66 milioane s-au vaccinat, peste 7,28 milioane cu schema completă, din care peste 1,41 milioane cu doza a treia.
  • Situaţia coronavirus în România: În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.796 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, 195 decese, iar la ATI sunt internate 1.380 persoane.

 

Evenimente politico-militare globale

  • China şi Rusia critică SUA pentru că organizează „Summitul pentru democraţie”. Administraţia de la Beijing a criticat vehement, miercuri, decizia preşedintelui american, Joseph Biden, de a invita Taiwanul la Summitul pe tema Democraţiei, în condiţiile în care China nu a fost invitată, în timp ce Rusia a acuzat Statele Unite că generează noi diviziuni pe plan mondial. Preşedintele Joe Biden a invitat 110 ţări şi teritorii la summit-ul său virtual dedicat democraţiei, din zilele de 9 şi 10 decembrie. În 2022 ar urma să aibă loc şi o întâlnire cu prezenţă fizică. Rusia, China şi Turcia nu sunt invitate. (AP)
  • NATO discută desfăşurarea trupelor ruse la graniţa Ucrainei. Ministrul de externe lituanian, Gabrielius Landsbergis, a declarat, miercuri, pe timpul vizitei la Washington, că Reuniunea ministerială a NATO de săptămâna viitoare din Riga va analiza situaţia trupelor ruse dislocate la graniţa Ucrainei. (Reuters)
  • Rusia şi Ucraina au desfăşurat simultan exerciţii militare. Forţele ruse au exersat, miercuri, acţiuni de apărare şi desant în Marea Neagră, în timp ce militarii ucraineni au participat la simularea unor crize la graniţa cu Belarus. (Reuters)
  • Prima femeie premier din Suedia a demisionat la doar câteva ore după ce a fost aleasă. Premierul Suediei, Magdalena Andersson, a demisionat miercuri seară, la doar câteva ore după ce fusese aleasă în această funcţie, în contextul retragerii unui partener de coaliţie şi respingerii proiectului de buget de către Parlament. (AFP)
  • 31 de migranţi au murit în Canalul Mânecii. Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a cerut o întâlnire de urgenţă a miniştrilor europeni din ţările preocupate de migraţiei după tragedia de miercuri şi a promis prinderea traficanţilor de persoane. (AFP)

 

Apărarea şi securitatea României

  • Parlamentul votează învestirea Guvernului. Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc, joi, începând cu ora 10.00, în şedinţă comună pentru votul de învestire a Guvernului propus de premierul desemnat Nicolae Ciucă. (Mediafax)
  • PSD, PNL şi UDMR semnează joi acordul pentru formarea coaliţiei. „Coaliţia Naţională pentru România” va fi condusă, alternativ, de doi premieri, de la PNL şi PSD în perioada 2021-2024. Primul premier va fi Nicolae Ionel Ciucă (PNL), cu un mandat care va expira pe 25 mai 2023. Al doilea premier, propus de PSD, se va afla la conducerea Executivului din mai 2023 până la alegerile generale din 2024. (Digi24)
  • Deficitul se măreşte cu 4,8 miliarde lei în urma rectificării bugetare. Ministerul Finanţelor Publice a publicat miercuri seara proiectul ordonanţei de urgenţă cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2021, care prevede majorarea deficitului bugetului de stat cu suma de 4,831 miliarde lei. Deficitul se menţine însă în ţinta de 7,13% din Produsul Intern Brut. (Digi24)