22 ianuarie 2021

TITLURILE DIMINEŢII – 22 ianuarie 2021

Florin Jipa

Sursă foto: Twitter

Coronavirus şi vaccinuri

  • Graniţele în UE rămân deschise. Liderii ţărilor Uniunii Europene şi ai instituţiilor comunitare au stabilit să menţină deschise frontierele pentru călătorii esenţiale, anunţă preşedintele Consiliului European, Charles Michel, precizând că, în privinţa certificatelor de vaccinare, documentele vor avea rol medical.
  • Apel la limitarea călătoriilor. Uniunea Europeană a lansat un apel la evitarea călătoriilor neesenţiale între ţările din bloc pentru a face faţă ameninţării noilor mutaţii ale coronavirusului, apreciind situaţia sanitară "foarte gravă", la finalul unui summit prin videoconferinţă al celor 27, organizat joi, arată Agerpres.
  • Mai puţin vaccin. Pfizer a redus la jumătate livrările de vaccin COVID-19 în unele ţări ale UE în această săptămână. România a obţinut doar 50% din volumul planificat pentru această săptămână, cealaltă jumătate urmând să vină treptat, până la sfârşitul lunii martie, iar livrările urmează să revină la normal începând de săptămâna viitoare, a declarat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu.

 

Evenimente politico-militare globale

  • Se prelungeşte Acordul START. SUA a anunţat, joi, că vor propune prelungirea cu cinci ani a Tratatului de limitare a armelor nucleare strategice New START încheiat între SUA şi Rusia, care expiră la începutul lui februarie.
  • Arestări în Rusia. Autorităţile ruse au reţinut joi cinci colaboratori ai opozantului încarcerat Aleksei Navalnîi, în încercarea de a opri un miting planificat pentru weekend.
  • UE vrea sancţiuni împotriva Rusiei. Parlamentul European cere sancţiuni împotriva Rusiei după arestarea lui Alexei Navalnîi, arată AFP.
  • Israelul a bombardat Siria. Mai multe avioane israeliene au atacat, noaptea trecută, mai multe ţinte din regiunea Hama din Siria, a anunţat Agenţia SANA.
  • Iranul îl ameninţă pe Donald Trump. Contul de Twitter al liderului iranian Ayatollah Ali Khamenei, a postat o fotografie cu Donald Trump jucând golf văzut ca ţintă pentru o dronă, conform AP.

 

Apărarea şi securitatea României

  • Infrastructură după 2030. Autostrada de pe valea Prahovei poate fi gata până în 2030 doar într-o variantă optimistă, fără metrou la Otopeni, trenuri de mare viteză după 2030, a declarat ministrul transporturilor, Cătălin Drulă, la hotnews.ro.
  • Mai puţini salariaţi în Capitală. Numărul salariaţilor din Capitală era, la finele lunii octombrie 2020, de 1.034.265 persoane, în scădere cu 4.375 persoane (minus 0,42%) faţă de perioada similară din 2019, conform INS.