TITLURILE DIMINEŢII – 21 septembrie 2021
Florin JipaSursă foto: Profimedia
Coronavirus şi vaccinuri
- Situaţia vaccinării în România: În ultimele 24 de ore s-au vaccinat peste 12.000 de persoane. În total, peste 5,3 milioane s-au vaccinat, peste 5,2 milioane cu schema completă.
- Situaţia coronavirus în România: În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 3.342 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, 78 decese, iar la ATI sunt internate 952 persoane.
- Criza paturilor de la ATI. În Bucureşti nu mai există niciun loc liber la Terapie Intensivă la secţiile dedicate pacienţilor Covid. La Institutul Marius Nasta din Capitală a fost pus în funcţiune TIR-ul ATI, dar personalul medical nu este suficient pentru a face faţă internărilor. La nivel naţional mai sunt libere 19 paturi, anunţă autorităţile. (Aleph News)
Evenimente politico-militare globale
- Alegeri în Rusia pentru Duma de Stat. Partidul Rusia Unită (a obţinut 49,82%), care îl susţine pe Vladimir Putin, a câştigat în scrutinul parlamentar din Rusia, după terminarea numărătorii voturilor. Statele Unite, Uniunea Europeană şi Marea Britanie au criticat închiderea liderilor şi interzicerea opoziţiei de a participa la alegeri, dar şi organizarea de alegeri în regiunile ocupate sau cu prezenţă militară, precum Crimeea, Oseţia, Abhazia, Transnistria. (AFP)
- UE, alături de Franţa în criza submarinelor. Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat după întâlnirea cu miniştrii de externe ai statelor membre ale UE, care s-au întâlnit la New York în marja sesiunii Adunării Generale anuale a ONU, că aceştia şi-au exprimat în mod clar solidaritatea şi sprijinul faţă de Franţa în disputa cu SUA, Marea Britanie şi Australia, după ce a pierdut un contract de aproximativ 50 de miliarde de euro pentru construirea a 12 submarine pentru Australia. (AFP)
- Rusia deschide o bază navală în Sudan, la Marea Roşie. Adjuncţii ministerelor Apărării şi de Externe ai Federaţiei Ruse au discutat, ieri, cu oficialităţile sudaneze ultimele detalii pentru deschiderea unei baze militare în această ţară. Acordul dintre cele două ţări a fost semnat în decembrie 2020. (Tass)
- UE nu vrea mercenari ruşi Wagner în Mali. Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell a avertizat, luni, autorităţile de tranziţie din Bamako că implicarea grupului rusesc de mercenari Wagner în Mali ar afecta grav relaţiile dintre Uniunea Europeană şi Mali. Cu o zi în urmă, ministrul francez al Apărării, Florence Parly, a discutat cu junta militară care a preluat conducerea în această ţară, pentru a o convinge să renunţe la aducerea mercenarilor ruşi (Reuters)
- Turcia şi Azerbaidjan au lansat exerciţiul Frăţia Indestructibilă, în enclava de la graniţa cu Armenia şi Iran. Militari turci şi azeri au lansat, luni, un exerciţiu întrunit în enclava Nakhichevan, de la graniţa dintre Armenia, Iran şi Turcia. (Anadolu)
Apărarea şi securitatea României
- Ludovic Orban acuză serviciile secrete şi pe preşedintele Iohannis de implicare în campania internă a PNL. Orban a declarat la un post de televiziune că este foarte greu să dovedeşti implicarea serviciilor, dar acestea nu au ce căuta în partidele politice, justiţie, economie, media. (Aleph News)
- Iohannis susţine marţi intervenţia la Adunarea generală a ONU. De marţi până joi, are loc cea de a 76-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, la New York, în Statele Unite ale Americii. Tema reuniunii este „Construirea rezilienţei prin speranţă vizând recuperarea după pandemia de COVID-19, reconstrucţia durabilă, răspunsul la nevoile planetei, respectarea drepturilor omului şi revitalizarea Organizaţiei Naţiunilor Unite".
- Incendiu Cluj. Un incendiu a izbucnit, marţi dimineaţă, la o hală din Parcul Tetarom 1, în municipiul Cluj-Napoca. ISU acţionează cu mai multe autospeciale. (Stiri de Cluj)