02 iulie 2025

­TITLURILE DIMINEŢII – 2 iulie 2025

Florin Jipa

Sursă foto: SMG Ucraina

 

Evenimente politico-militare globale

  • Războiul Rusiei din Ucraina. Rusia lansează un nou val de drone şi rachete, în timp ce Pentagonul a blocat muniţia promisă pentru Ucraina la PATRIOT, obuzierele de 155 mm, HIMARS, Stinger, AIM-7 şi Hellfire sub pretextul că rămâne fără stocuri. (Aleph News)
  • Războiul Israel-Hamas-Hezbollah-Siria-Yemen. Israelul este de acord cu o încetare a focului în Gaza pentru 60 de zile. Trump cere Hamas să accepte acordul. Iranul a început lucrări serioase pentru a debloca accesul la uzinele de îmbogăţire a uraniului de la Natanz şi Fordow. (Aleph News)
  • Rusia va disloca sisteme de rachete balistice Oreşnik în Belarus până la finalul anului 2025. Anunţul a fost făcut de preşedintele Lukaşenko pe 1 iulie. Rachetele hipersonice Oreşnik au o rază de acţiune de peste 5.000 km, fiind greu de interceptat. (Aleph News)
  • Autorităţile turce au reţinut 109 persoane la Izmir, alte 48 sunt date în urmărire, inclusiv membri ai partidului de opoziţie, în cadrul unei anchete privind corupţia. Murat Bakan, deputat de Izmir din partea principalului partid de opoziţie, Partidul Republican al Poporului (CHP) - care s-a confruntat cu valuri de arestări de la sfârşitul anului trecut - a declarat că fostul primar din Izmir, Tunc Soyer, a fost reţinut împreună cu înalţi funcţionari şi un preşedinte provincial al partidului. (News)
  • Taiwanul a monitorizat 53 de avioane chinezeşti care au traversat linia mediană şi 8 nave militare în jurul insulei. Taipei a ridicat aeronave pentru interceptare şi a alertat sistemele antiaeriene. (Taiwan News)
  • Viktor Orban a anunţat că Ungaria, alături de SUA, Turcia şi Slovacia au câştigat la ultimul summit NATO. Acesta a afirmat că Ucraina nu poate intra în NATO, iar ţările aliate trebuie să se concentreze pe propria apărare, referitor la sprijinirea Ucrainei. (Budatest Times)

 

Apărarea şi securitatea României

  • Rusia a atacat lângă graniţa cu România, parte din judeţul Tulcea a primit mesaje RO-Alert. MApN a monitorizat dronele ruseşti cu două aeronave F-16. (Aleph News)
  • Parchetul ICCJ - Doi funcţionari publici de la Serviciul de evidenţa populaţiei, reţinuţi şi alţi doi sub control judiciar, în dosarul actelor de identitate româneşti false pentru cetăţeni ruşi, ucraineni şi moldoveni. (News)
  • Guvernul Bolojan anunţă miercuri sau joi pachetul de măsuri fiscale. Noi discuţii despre creşterea TVA pentru a acoperi deficitul-record produs de guvernul Ciolacu. Este luată în discuţie creşterea cotei TVA de la 19% la 21%. (G4Media)
  • Preşedintele Nicuşor Dan şi premierul Ilie Bolojan participă miercuri la recepţia de Ziua Independenţei SUA. Ambasada Statelor Unite ale Americii organizează miercuri o recepţie cu ocazia aniversării a 249 de ani de la semnarea Declaraţiei de Independenţă. (G4Media)