16 aprilie 2021

TITLURILE DIMINEŢII – 16 aprilie 2021

Florin Jipa

Sursă foto: Profimedia

Coronavirus şi vaccinuri

  • Situaţia vaccinării în România: În ultimele 24 de ore s-au vaccinat peste 80.000 de persoane (peste 30.000 cu ambele doze). În total, peste 2,4 milioane s-au vaccinat, peste 1,5 milioane cu ambele doze.
  • Situaţia coronavirus în România: În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 3.852 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, 195 decese, iar la ATI sunt internate 1.518 de persoane.
  • Platforma de vaccinare a fost optimizată. Acum se pot vedea poziţia în lista de aşteptare şi capacitatea de vaccinare, arată rovaccinare.ro. În prezent sunt 97.000 de locuri libere pentru programare la vaccinare.

 

Evenimente politico-militare globale

  • Spania are primul submarin realizat în ţară, S-81 Isaac Peral. După o ceremonie, acesta va fi lansat la apă pentru teste, anunţă revista forţelor armate.
  • Polonia expulzează diplomaţi ruşi. După ce Statele Unite au anunţat joi o serie de sancţiuni financiare împotriva Rusiei şi expulzarea a zece diplomaţi ruşi, ca răspuns la o serie de atacuri cibernetice şi la ingerinţele în alegerile prezidenţiale din 2020, acţiuni atribuite Moscovei, şi Polonia a declarat trei diplomaţi ruşi persona non grata, în semn de solidaritate cu măsurile luate de americani, arată Agerpres.
  • Risc minim spre mediu al unei intervenţii a Rusiei în Ucraina. Riscul unei invazii militare ruse în Ucraina în următoarele săptămâni este minim spre mediu, a declarat joi generalul american Tod Wolters, şeful Comandamentului SUA pentru Europa. Acesta a explicat că, după următoarele câteva săptămâni, evaluările de risc vor depinde de o serie de factori, dar, ţinând cont de actuala traiectorie şi poziţionare a trupelor ruse, probabilitatea se va reduce.
  • Premierul Japoniei, primul lider care vizitează Casa Albă în timpul noii administraţii. Astăzi, preşedintele Joe Biden îl va primi pe prim-ministrul Japoniei Yoshihide Suga, arătând rolul central al acestei ţări în combaterea agresivităţii Chinei din regiunea Indo-Pacific, arată AP. Discuţiile despre dezvoltarea reţelei 5G se află, de asemenea, pe agenda discuţiilor arată sursa citată.

 

Apărarea şi securitatea României

  • Criză politică prelungită în România. Copreşedintele Alianţei USR PLUS, Dacian Cioloş, scrie într-un mesaj publicat joi pe Facebook, că a avut o convorbire telefonică cu Florin Cîţu despre demiterea lui Vlad Voiculescu în care premierul „nu a reuşit să îşi explice gestul şi motivele reale pentru care a luat acea decizie”. În acelaşi timp, liberalii nu doresc schimbarea premierului şi aşteaptă numirea de către USR PLUS a unui ministru al Sănătăţii.