11 mai 2021

TITLURILE DIMINEŢII – 11 mai 2021

Florin Jipa

Sursă foto: Brigada 282 Blindată
Coronavirus şi vaccinuri
  • Situaţia vaccinării în România: În ultimele 24 de ore s-au vaccinat peste 99.000 de persoane (peste 56.000 cu ambele doze). În total, peste 3,6 milioane s-au vaccinat, peste 2,4 milioane cu ambele doze.
  • Situaţia coronavirus în România: În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 620 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, 68 decese, iar la ATI sunt internate 962 de persoane.
  • S-a aprobat testarea rapidă anti-COVID în farmacii. Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a semnat luni ordinul privind activitatea de testare în farmacii cu teste antigenice rapide pentru diagnosticarea infecţiei cu SARS-CoV-2.

 

Evenimente politico-militare globale

  • Conflict în Gaza: Riposta Israelului după ofensiva cu rachete a miliţiei Hamas: a lovit 130 de ţinte din Gaza şi a omorât 15 terorişti, a anunţat guvernul israelian, conform AP. Palestinienii susţin că au murit 9 copii şi 13 adulţi, în urma raidurilor aeriene.
  • UE şi SUA lansează apel la calm în Ierusalim. Israelul şi palestinienii sunt angajaţi într-una dintre cele mai grave escaladări ale violenţei din ultimii ani, arată AP.
  • Alarmă în Europa: 70.000 de libieni, gata să invadeze continentul. În momentul actual, doar 4 ţări, printre care şi România, ar fi dispuse să ajute, fără a se cunoaşte însă cota asumată de fiecare stat, arată Mediafax.
  • China cere anularea unei reuniuni ONU pe tema uigurilor. China a cerut luni Statelor Unite, Germaniei şi Marii Britanii să anuleze o videoconferinţă programată miercuri referitoare la represiunea minorităţii musulmane uigure din regiunea Xinjiang, arată AP.
  • Marina SUA a tras focuri de avertisment împotriva unor şalupe iraniene. Treisprezece vedete ale Gardienilor Revoluţiei din Iran au fost alungate, în Strâmtoarea Ormuz, prin focuri de avertisment, după ce s-au apropiat la mai puţin de 140 de metri de submarinul Georgia, care era într-un grup de şapte nave militare americane, a anunţat Pentagonul. Este al doilea incident de acest tip în ultima lună.
  • Suedia a primit primele rachete PATRIOT PAC-3. Lockheed Martin a anunţat, luni, că a livrat primii interceptori PAC-3 (Patriot Advanced Capability-3) în aprilie, Suediei, în urma unui contract din august 2018.

 

Apărarea şi securitatea României

  • Preşedintele Klaus Iohannis şi omologul polonez, Andrzej Duda, sunt astăzi în Poligonul Smârdan din Galaţi, la Justice Sword 21. În cadrul acestui exerciţiu se va testa capacitatea de reacţie şi de luptă a unei mari unităţi tactice de nivel brigadă, structură inclusă în pachetul unic de forţe puse la dispoziţia NATO, în perioada 4-19 mai, la care participă peste 2.000 de militari şi aproximativ 500 de mijloace tehnice şi maşini de luptă din Forţele Terestre Române având în sprijin şi o companie de infanterie poloneză din cadrul Brigăzii Multinaţionale Sud-Est din Craiova.
  • Ministerul de Finanţe a împrumutat luni de la bănci 215 milioane lei. În aprilie, Ministerul de Finanţe s-a împrumutat cu 4,7 miliarde lei pe piaţa internă, din care 500 milioane lei prin certificate pe 12 luni, cu 3,6% peste volumul programat. Pentru luna mai, administraţia a planificat licitaţii pe piaţa internă în volum de 4,7 miliarde lei, din care 800 milioane lei prin certificate pe 12 luni, notează Mediafax.