01 aprilie 2024

TITLURILE DIMINEŢII – 1 aprilie 2024

Florin Jipa

Sursă foto: X
Evenimente politico-militare globale
  • Războiul din Ucraina. Rusia adoptă măsuri defensive suplimentare în Marea Neagră, foloseşte barje ca porţi de intrare în porturi. Aflată în ofensivă pe teren, Rusia are mari probleme să-şi protejeze flota din Marea Neagră după ce patru nave au fost lovite într-o singură săptămână, se arată în ultima evaluare a Ministerului britanic al Apărării de pe 31 martie. (Kyiv Independent)
  • Războiul Israel-Hamas. Planurile pentru incursiunea terestră în Rafah au fost aprobate. O dronă lansată de miliţiile islamiste din Irak au lovit o bază navală israeliană din Eilat. 600 de militari israelieni au fost ucişi, 256 în timpul operaţiunii terestre din Gaza, restul pe 7 octombrie. (Jerusalem Post)
  • Înfrângere majoră pentru Erdogan la alegerile locale din Turcia: Opoziţia seculară a câştigat toate marile oraşe – Istanbul, Ankara, Izmir, Bursa, Antalya. Principalul partid de opoziţie, CHP (social-democrat), a revendicat victoria la Istanbul şi Ankara, cele mai mari două oraşe din Turcia, şi a cucerit multe altele, precum portul Izmir sau Bursa. (G4Media)
  • China ajută Rusia şi Iranul să facă faţă sancţiunilor occidentale. Beijingul a creat o piaţă alternativă pentru petrol. Piaţa, care tranzacţionează în renminbi chinezeşti, deschide uşa „flotelor întunecate” încărcate cu petrol, care fentează regulile maritime internaţionale prin manevre secrete, a spus Consiliul Atlantic într-un raport. (AlephNews)
  • Canabisul recreaţional devine legal în Germania, în ciuda criticilor. După Malta în 2021 şi Luxemburg anul trecut, Germania a devenit luni cea mai mare ţară din UE care a legalizat consumul de canabis în scop recreaţional, cu o reformă care a stârnit atât aşteptări, cât şi temeri. Deţinerea a până la 25 de grame de canabis uscat este acum permisă în locurile publice, la fel ca şi cultivarea la domiciliu a până la 50 de grame şi trei plante de adult. (News)
  • Donald Trump incită la violenţă politică. Fostul preşedinte a postat o înregistrare video în care apare o imagine cu Biden legat în spatele unei camionete. (AlephNews)
  • „Sindromul Havana". O unitate specială a armatei ruse are legătură cu atacurile misterioase asupra diplomaţilor şi spionilor SUA. Simptomele afecţiunii au inclus migrene, greaţă, pierderi de memorie şi ameţeli. (Hotnews)
  • Economia Europei este atacată din toate părţile: După şocul lui Putin, acum este rândul lui Xi. Trump ameninţă că va da ultima lovitură. După criza energetică declanşată de Rusia, Europa are acum de-a face cu explozia de importuri ieftine din China, iar în mai puţin de un an, Donald Trump s-ar putea întoarce la Casa Albă, de unde ameninţă că va introduce taxe uriaşe pentru exporturile europene. (Digi24)

 

Apărarea şi securitatea României

  • Exerciţii militare în Poligonul Babadag, trafic restricţionat. Poligonul din apropierea oraşului Babadag găzduieşte, începând de luni şi până la finalul lunii, exerciţii militare cu muniţie de război, iar traficul între satele Enisala şi Sălcioara este restricţionat, a anunţat Consiliul Judeţean Tulcea pe Facebook, care citează o adresă a Ministerului Apărării Naţionale. (G4Media)
  • Grevă generală la Poşta Română - Sindicaliştii acuză presiuni asupra greviştilor. Angajaţi de la Bucureşti, trimişi la Cluj şi la Târgovişte să-i înlocuiască pe cei care protestează. (News)