The New York Times: Un oficial american a sugerat înregistrarea în secret a preşedintelui Donald Trump
Mircea OlteanuProcurorul general adjunct, Rod Rosenstein, a sugerat anul trecut înregistrarea în secret a preşedintelui SUA, Donald Trump, potrivit unor persoane familiare cu discuţia, dar potrivit unei surse, sugestia era una sarcastică, relatează The New York Times, potrivit agenţiei The Associated Press.
Cotidianul a mai relatat că Rosenstein a venit şi cu ideea utilizării Amendamentului Nr. 25 din Constituţia SUA pentru a îl înlătura pe Trump, prin declararea lui ca incapabil să îndeplinească funcţia de preşedinte.
Rod Rosenstein a negat categoric informaţiile, afirmând că articolul publicat de The New York Times este "lipsit de acurateţe şi incorect din punct de vedere factual".
"Pe baza raporturilor mele persoanele cu preşedintele, nu există nicio bază pentru invocarea Amendamentului Nr.25", a adăugat procurorul general adjunct.
Potrivit cotidianului american, Rosenstein ar fi făcut aceste afirmaţii în cadrul unei întrevederii tensionate, în mai 2017, la care era prezent şi Andrew McCabe, fost director interimar al FBI.
O persoană prezentă la această conversaţie a declarat că Rosenstein s-a arătat deranjat de faptul că fostul director FBI, James Comey, a scris rapoarte în legătură cu interacţiunile sale cu preşedintele.
În acest context, Rosenstein i-a spus lui McCabe: "Ce vrei, vrei să port un microfon?", potrivit persoanei, completând că Rosenstein nu intenţiona ca afirmaţia cu înregistrarea conversaţiilor să fie considerată drept serioasă.
Procurorul general adjunct, care monitorizează anchetele în cazul ingerinţelor electorale ruse şi privind presupusele contacte între apropiaţi ai lui Donald Trump şi oficiali ruşi, a fost în mai multe rânduri ţinta criticilor preşedintelui.