Terorismul salafist-jihadist vs. de extremă dreapta: inamici strategici, aliaţi retorici

Cu toate că au la bază valori şi credinţe diferite, cele două ideologii care s-au aflat în spatele acestui tip de atacuri desfăşurate în ultimii ani, salafist-jihadismul şi extrema de dreapta, s-au dovedit a avea mai multe elemente în comun decât ne-am fi putut aştepta. Aparent inamici strategici, cele două părţi devin aliaţi retorici printr-un discurs al urii reciproce, care utilizează teama pentru a diviza comunităţile. Această analiză tratează comparativ terorismului salafist-jihadist şi cel de extremă dreaptă, subliniind şi explicând similarităţile găsite între aceste două ideologii, strategiile digitale folosite şi evoluţia relaţiei simbiotice dintre ele.

Un joc întunecat al conceptelor şi definiţiilor?!

Pentru a trasa un fundament teoretic acestei analize, este necesar sa privim în spatele denumitilor şi să înţelegem evoluţia retoricii celor două ideologii.

Ideologia salafist-jihadistă a devenit cunoscută după atacul terorist din 11 septembrie, iar presa din Vest a jucat, (in)voluntar, un rol esenţial în răspândirea mesajelor acesteia şi în derularea propagandei. După atacul fatidic din septembrie 2001, ideologia salafist-jihadistă s-a dezvoltat şi luat forme diverse prin intermediul mai multor grupări separate, deşi al-Qaeda şi-a menţinut, până la un anumit moment, predominanţa pe scena internaţională. Cu toate acestea, anul 2014 a adăugat o nouă etapă pentru jocul salafist-jihadist – declararea publică a falsului, dar atractivului, ”Califat Islamic”. În acest mod, Daesh a stabilit un nou standard pentru orice grup salafist-jihadist şi, mai presus de orice, a ameninţat legitimitatea vechiului „părinte” – al-Qaeda.

Înainte de a merge mai departe cu această analiză, ca formă de respect pentru populaţia musulmană, care nu are nicio legătură cu percepţiile extremiste discutate în aceste rânduri, este extrem de important de subliniat diferenţa dintre Islamul practicat de aceştia şi retorica bolnavă promovată de extremişti. Ideologia salafist-jihadistă este creată pe baza principiilor religioase islamiste, pe care le deformează pentru a atrage atenţia asupra jihadului violent. În timp ce principalele elemente ale ideologiei salafist-jihadiste sunt puternic interconectate, este necesar să ne gândim la aceasta ca la un „sistem de gândire” sau la un „sistem de idei”, precum conduita, identitatea de grup, valorile şi obiectivele comune. Prin urmare, aceste credinţe se adresează unor domenii diverse în care ideologia poate fi aplicată, iar sub forma unui întreg reprezintă esenţa ideologiei salafist-jihadiste.

În zilele noastre, Daesh şi al-Qaeda sunt active, atât în mediul online, cât şi fizic, în grupuri şi celule sub acoperire răspândite în toată lumea. Unii experţi s-au grăbit să definească fenomenul ca ISIS 2.0, al-Qaeda 3.0 sau Terorism 3.0. Niciunul dintre aceste nume nu poate reflecta într-adevăr nivelul de pericol cu care societăţile noastre se confruntă în aceste momente. Acest lucru se întâmplă şi pentru că ameninţarea nu vine neapărat din partea unui singur grup, ci din modalitatea în care relaţionează unele cu altele şi a modului în care îşi imită obiectivele şi acţiunile, în timp ce îşi folosesc unul altuia retoricile drept argumente pentru a-şi stabili propriile discursuri. De asemenea, contextul de astăzi este mai mult decât o strategie, un obiectiv sau nişte măsuri, decât avantajul tehnologic şi milioane de platforme online care promovează aceste grupuri. Mai presus decât elementele menţionate mai sus, comunităţile de combatere a terorismului ar trebui să fie preocupate de relaţia simbiotică dezvoltată între aceşti „inamici”.

În încercarea de a defini şi explica actorul care se află de cealaltă parte a mesei, temenii dreapta şi stânga îşi au rădăcinile în Revoluţia Franceză şi sunt puternic asociaţi cu idea de egalitarism: în timp ce cei de stânga susţin, în general, politicile care promovează reducerea inegalităţii sociale, cei de dreapta privesc inegalitatea societăţii - şi ierarhiile corespunzătoare – drept inevitabile, naturale şi chiar atrăgătoare (Bobbio, 1996). Putem, de asemenea, să facem o distincţie între versiunile extreme şi radicale ale ideologiilor de dreapta şi de stânga, unde mişcările radicale sunt reprezentative, în cadrul democraţiei, pentru schimbare, în timp ce extremiştii refuză democraţia şi preferă să folosească violenţa şi alte metode neconvenţionale pentru a-şi atinge scopurile (Ravndal, 2017; Schmid, 2013). Deşi un anumit grup sau organizaţie poate fi plasată într-una dintre aceste familii din cadrul extremei de dreapta, pot exista şi partide sau indivizi care să încline spre alte tipuri. Există, totodată, legături şi colaborări între activişti şi grupuri care aparţin unor ideologii diferite, iar conflictul din Siria a reprezentat mediul fertil potrivit pentru ca acest fenomen să poată fi observat. Destul de ciudat însă, factori precum permisiunea de a fuma au reprezentat motive destul de bune pentru ca unii membri să decidă trecerea de la un grup la altul.

Activitatea extremismul de dreapta a fost din ce în ce mai puternic simţită după 2006, dar subiectul nu a fost tratat în profunzime, ca rezultat al atenţiei acordate terorismului salafist-jihadist. Cercetarea extremismului de dreapta se remarcă prin lipsa analizelor detaliate asupra componentelor principale precum modus-operandi, alegerea ţintei, profilul atacatorilor şi factorii care facilitează evoluţia fenomenului. Trendul curent a asigurat îndeajuns de multă motivaţie  pentru a acoperi această falie lipsă în cercetarea terorismului, însă este nevoie de multă muncă în acest sens şi multe dintre elementele acestui fenomen au nevoie de o mai bună înţelegere, întrucât evenimentele sunt în plină desfăşurare. Ca cercetător în domeniul combaterii terorismmului, cred cu desăvârşire că pentru a înţelege fenomenul terorist curent, atât în cazul extremiştilor de dreapta/ ”supremaţia albă”, cât şi în cazul extremiştilor salafist-jihadişti/ ”supremaţia islamică”, trebuie să pornim de la relaţia simbiotică dintre aceştia şi de la concentrarea pe elementele comune şi obiectivele care îi ajută să se alimenteze cu acţiunile reciproce.

În următoarele rânduri, voi dezvolta subiectul în baza principalelor elemente strategice pentru cele două ideologii: propagandă / comunicare, radicalizare şi finanţare.

Propagandă şi comunicare

În timp ce materialul propagandistic are ca target audienţa externă, metodele de comunicare sunt dezvoltate pentru interacţiunea între membrii grupului. Cu toate acestea, propaganda este o metodă de comunicare pentru organizaţia teroristă şi o oportunitate pentru a răspândi mesajul în întreaga lume, încercând să atragă membri, sau cel puţin simpatizanţi, şi să câştige legitimitate.

Atât propaganda grupurilor salafist-jihadiste, cât şi de extremă dreaptă seamănă din punctul de vedere al formatului, abordării şi obiectivelor. În centrul strategiei acestora, propaganda extremistă are, pentru ambele ideologii, scopul de a crea intoleranţă, de a exploata nemulţumirile existente în rândul populaţiei pentru a genera neîncredere în intituţiile statului şi în autorităţi. Doar contextul social, politic, geografic, cultural, economic etc, influenţează modul în care se dezvoltă această strategie. De fapt, aceste grupuri folosesc un limbaj care imită orice exemplu de propagandă de succes, care se dovedeşte a avea un impact ridicat, şi, totodată, aduc simboluri, semne şi coduri numerice care ar trebui să ofere sentimentul unui grup închis sau al unei comunităţi restrânse. De asemenea, grupurile din ambele ideologii folosesc platforme de socializare comune, precum Facebook, Twitter, Instagram, Telegram şi variante alternative, prin intermediul platformelor codate, bine protejate de Dark Web. Muzica, jocurile online, activismul online şi comunităţile de trolling sunt toate elemente comune pentru strategia de propagandă a grupurilor acestor două ideologii. Cu toate acestea, cele două ideologii se confruntă cu filtrarea socială şi chiar expulzarea din mediul online, în special când platformele folosite sunt publice şi uşor de accesat.

Toate aceste elemente comune pot fi exemplificate pentru fiecare ideologie în parte. De exemplu, strategica propagandistică a ideologiei salafist-jihadistă a evoluat cu Daesh prin crearea ”Ministerului Media”, care a folosit noua tehnologie, infrastructura umană şi concentrarea pe audienţă pentru a asigura, drept temă centrală, o variantă deformată a Jihadului. În acest sens, Daesh a publicat mai multe reviste, în diverse limbi, a folosit muzica şi poezia pentru a ajunge la inimile şi minţile viitorilor recruţi şi a creat canale TV şi posibilităţi de difuzare pentru a-şi ţine audienţa la curent cu eforturile şi succesul lor. Cu mult după ce „Califatul” s-a pierdut în Siria şi Irak, grupul încă publică reviste şi actualizări cu privire la activităţile sale, în întreaga lume, încercând să dea dovadă de rezistenţă. Totodată, Daesh a dezvoltat materiale propagandistice pentru copii sub forma revistelor, cărţilor, melodiilor şi a jocurilor. Simboluri precum steagul grupului, semne precum îndreptarea degetului arătător în sus şi coduri numerice din vechiul calendar islamic, folosit pentru notarea revistelor, sunt alte exemple de elemente comune găsite în strategia acestora.

Asemenea Daesh, deşi nu au avut avantajul aceleiaşi structuri dezvoltate, grupurile extremiste de dreapta şi-au promovat mesajul pe diverse platforme, precum 4chan.org, 8ch.net (offline, 8kun), ZeroNet (P2P, domenii descentralizate), End Chan (tablouri de imagine Dark Web), Archiving Websites şi Fascist Forge. Tema centrală a mesajelor este, de asemenea, similară celei promovate de propaganda salafist-jihadistă – „Jihadul Alb”, cunoscut şi sub numele „Genocidul Alb”. Potrivit retoricii lor, „rasa albă” este direct ameninţată de creşterea diversităţii societăţii. Aceştia lansează, de asemenea, şi muzică rap sau rock, care promovează mesajul extremist. Ca şi organizaţiile salafist-jihadiste, grupurile extremiste de dreapta se folosesc de simboluri în promovarea retoricii lor. În cazul acestora, se remarcă elemente precum Odal Rune, Black Sun sau Wolfsangel, aceste fiind prezente în majoritatea materialelor de propaganda ale extremei de dreapta.

Recrutarea

Există asemănări uriaşe între Batalionul Azov al Biroului de Includere Vestică (Western Outreach Office) şi biroul al-Qaeda Maktab al-Khidamat (MAK), care a fost responsabil de promovarea cauzei şi ajutarea recruţilor pentru a ajunge în câmpul de luptă în Afganistan. Ca atare, aşa cum Afganistan a fost folosit ca sanctuar pentru organizaţiile salafist-jihadiste, precum Jihadul Islamic Egiptean şi Grupurile de Luptă Islamice Libiene, în anii 1980, părţi ale Ucrainei au devenit în prezent un loc sigur pentru ca grupurile extremiste ale supremaţiei albilor să îşi antreneze membrii. De asemenea, în contextul în care ţările UE sunt îngrijorate cu privire la efectele fenomenului luptătorilor terorişti străini şi sunt circumspecte în primirea şi managerierea celor întorşi acasă, foarte puţine detalii se ştiu despre luptătorii terorişti străini din Ucraina. Siria şi Irak au atras aproximativ 400.000 de luptători terorişti, din care  5.000 veneau din ţări membre UE. Într-o perioada similară, Ucraina a strâns aproape 15.000 de luptători terorişti, în jur de 2.000 dintre aceştia venind din ţări UE şi fiind suporteri ai ideologiei extremiste de dreapta.

Strategiile de radicalizare online atât a grupurilor extremiste salafist-jihadiste, cât şi a celor de extremă dreapta, promit unitate, camaraderie, frăţie şi sentimentul de apartenenţă. Au drept ţintă indivizii care s-au simţit, la un moment dat, respinşi de grupurile sau comunităţile din care făceau parte, oferindu-le astfel o platformă în care pot crea relaţii interpersonale şi se pot identifica unui obiectiv comun. De asemenea, procesul de radicalizare se dezvoltă în jurul inamicului comun – vinovatul pentru tot ceea ce este negativ în viaţa recruţilor. În contextul Daesh, propaganda stârneşte interes şi curiozitate, exploatând religia şi folosind contextul (local, social, politic etc.),  în timp ce pentru grupurile de extremă dreapta discursul radicalizării este dezvoltat urmărind următoarele elemente: rezistenţa naţională a rasei albe, protecţia mediului, bunăstarea animalelor etc.

Finanţarea

Atât grupurile salafist-jihadiste, cât şi de extremă dreapta, au folosit spaţiul digital pentru finanţarea activităţilor ilegale. Cele mai relevante exemple în acest sens sunt folosirea monedei digitale şi a platformelor dedicate donaţiilor/strângerii de fonduri.

Pentru a-şi creşte veniturile, Daesh, al-Qaeda, al-Qassam Brigades şi Hayat Tahrir al-Sham (HTS) au dezvoltat grafice pentru a-şi educa simpatizanţii cu privire la moneda digitală Bitcoin şi la tranzacţiile cu aceasta („Cum să cumperi Bitcoin”), publicând videoclipuri detaliate. De asemenea, grupul Daesh este cunoscut pentru folosirea platformelor de strângere de fonduri precum SadaqaCoins (2018), în timp ce transferurile atât către conturi ilegale, cât şi legale au reprezentat o afacere zilnică.

Şi grupurile de extremă dreapta au folosit platformele de cryptovalută şi strângere de fonduri, primul exemplu de acest fel fiind ArtistShare, care a început ca un site folosit de muzicieni pentru a primi donaţii care să îi ajute să înregistreze muzică. Această platformă este accesibilă şi în prezent. Mai mult decât atât, platformele cunoscute de strângere de fonduri includ KickStarter, Patreon, IndieGoGo şi GoFundMe. Pentru grupurile de extremă dreapta, muzica a reprezentat o sursă importantă de venit şi prin înregistrări de melodii, concerte şi întâlniri clandestine. De asemenea, moda simbolurilor extremei dreapta este un trend şi, prin urmare, o sursă de venit pentru aceste grupuri, alături de evenimentele de arte marţiale mixte (precum White Rex, Der Kampf der Nibelungen).

Concluzii şi recomandări

Atât terorismul salafist-jihadist, cât şi terorismul de extremă dreapta sunt la fel de periculoase şi instigă la un discurs al urii care are drept scop divizarea comunităţilor prin intermediul fricii. Multe dintre elementele lor de strategie media sunt similare, dar contextualizate de ideologia şi ţinta acestora. Din nefericire, deşi o strategie de combatere a terorismului eficientă ar trebui să vină cu măsuri împotriva ambelor grupuri, s-a acordat o atenţie mai mare terorismului salafist-jihadist, iar presa a jucat un rol important în acest sens.

Prin urmare, o strategie eficientă de combatere a terorismului ar trebui să asigure o abordare egală tuturor grupărilor extremiste şi ideologiilor care stau la baza formării lor; ar trebui să dezvolte colecţie de date aprofundată asupra terorismului intern şi crimelor provocate din ură; ar trebui să promoveze instrucţiuni precise pentru instituţiile bancare financiare şi instituţiile non-bancare pentru a identifica activităţile financiare suspicioase. Mai mult decât atât, ar trebui pusă mai multă presiune asupra tehnologiei, pentru a implementa soluţii inovative care să limiteze răspândirea discursului ce încurajează extremismul şi violenţa. Totodată, prin conştientizarea rolului comunităţilor locale, acestea ar trebui să colaboreze mai mult şi să fie încurajate să lupte împotriva discursului urii şi a radicalizării şi, în acelaşi timp, să promoveze soluţii din partea societăţii civile. Se întrevede o luptă lungă şi dificilă, dar dacă nu înţelegem fenomenul şi nu acţionăm în consecinţă, este foarte posibil să nu avem nicio şansă în faţa simbiozei teroriste.

Bibliography:

Norberto Bobbio, trans. Allan Cameron, Left and Right: The Significance of a Political Distinction, (Chicago: University of Chicago Press, 1996

Jacob Aasland Ravndal, “Right-Wing Terrorism and Violence in Western Europe: A Comparative Analysis”. PhD diss., University of Oslo, 2017.

Alex Schmid, “Radicalisation, De-Radicalisation, Counter-Radicalisation and Literature Review: A Conceptual Discussion,” ICCT Research Paper, Vol. 4, No. 2 (March 2013).

Rękawek, Kacper. “Not Only Syria? The Phenomenon of Foreign Fighter in Comparative Perspective”. Vol. 134. 2 Nato Science for Peace and Security Series, 2017. https://www.iospress.nl/book/44928/.