Talibanii din Afganistan anunţă un armistiţiu de trei zile în perioada sărbătorii Eid al-Fitr
Mircea OlteanuInsurgenţii talibani au anunţat un armistiţiu de trei zile în perioada sărbătorii religioase Eid al-Fitr, care însă este valabil doar în cazul forţelor guvernamentale afgane, nu şi celor străine, informează site-ul postului BBC News.
Talibanii au transmis că vor suspenda toate operaţiunile ofensive în perioada sărbătorii, însă se vor apăra în cazul în care sunt atacaţi.
Este pentru prima dată de la izbucnirea războiului, în anul 2001, când talibanii acceptă un armistiţiu.
Guvernul Afganistanului a anunţat recent un armistiţiu unilateral, valabil doar pentru talibani. Preşedintele afgan Ashraf Ghani a precizat că armistiţiul cu insurgenţii talibani va dura până pe data de 20 iunie, dar a adăugat că lupta împotriva altor grupări militante, precum Stat Islamic, va continua.
Eid al-Fitr este una dintre cele mai importante sărbători musulmane şi marchează sfârşitul Ramadanului, perioada postului obligatoriu pentru toţi musulmanii.
Potrivit calendarelor afgane, perioada Ramadanului se încheie pe data de 15 iunie.
Confruntările armate între forţele afgane şi insurgenţi au crescut în intensitate în cursul acestui an, ambele părţi înregistrând pierderi semnificative.
Se estimează că aproximativ 15 milioane de persoane, jumătate din populaţia Afganistanului, locuiesc în zone care sunt controlate de talibani, fie în care talibanii acţionează în mod regulat.
O serie de atentate sângeroase la Kabul, efectuate în ultimele luni de talibani sau militanţii Stat Islamic, demonstrează capabilitatea insurgenţilor de a opera chiar în centrul capitalei Afganistanului.