Talibanii avertizează Turcia despre consecinţele securizării aeroportului din Kabul
Andreea SoareTalibanii au avertizat Turcia despre consecinţele serioase care ar putea rezulta din menţinerea unor trupe militare în Afganistan pentru securizarea aeroportului din Kabul, după retragerea completă a trupelor americane de pe teritoriul afgan, transmite Bloomberg.
Acţiunea aceasta este „sfătuită în mod nefavorabil; este o încălcare a suveranităţii şi integrităţii teritoriale şi merge împotriva intereselor noastre naţionale”, a transmis purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahed, joi, într-o declaraţie făcută presei, cerând Turciei să reconsidere decizia.
Rolul pe care Turcia îl va avea în Afganistan nu a fost definit încă, întrucât discuţiile dintre Ankara şi Washington sunt în toi în privinţa planului acestora. Protejarea aeroportului implică, însă, şi asigurarea securităţii ambasadelor şi spitalelor din zonă.
Securitatea aeroporturilor ţării reprezintă singura „responsabilitate a Afganistanului, însă orice ajutor oferit de către ţări prietenoase este important”, a declarat Mohammad Amiri, un purtător de cuvânt al preşedintelui Ashraf Ghani, pe 10 iulie.
Declaraţiile talibanilor vin la câteva zile după ce guvernul afgan a confirmat instalarea primului sistem anti-rachetă pe aeroportul Hamid Karzai din Kabul, cel mai mare din ţară, în contextul cuceririi de către talibani a tot mai multe teritorii. În prezent, autorităţile din Kabul încă deţin controlul asupra 34 de capitale de provincii.