Talibanii au preluat principalul punct de frontieră cu Tadjikistanul şi mai multe localităţi din apropierea oraşului Kunduz
Florin JipaTalibanii au preluat controlul asupra mai multor districte din nordul Afganistanului, printre care şi principalul punct de frontieră cu republica ex-sovietică Tadjikistan, după numai o oră de lupte, arată CNN.
Militarii afgani au fost nevoiţi să se retragă în ţara vecină pentru a nu fi capturaţi.
Talibanii controlează şi câteva localităţi din apropierea Kunduz, capitala provinciei cu acelaşi nume, de unde ar putea lansa atacuri pentru preluarea oraşului.
Deoarece talibanii şi-au intensificat ofensiva, Pentagonul a anunţat, luni, că va încetini ritmul retragerii din Afganistan.
Cu toate acestea, şeful Pentagonului, loyd J. Austin III, a reiterat că forţele armate se vor retrage complet şi la timp, adică până pe 11 septembrie.
Principalele ţări contributoare cu trupe, inclusiv Statele Unite dar şi România, au anunţat că au repatriat peste jumătate dintre militari, în condiţiile în care majoritatea militarilor sunt grupaţi în capitala Kabul.
SUA încetineşte ritmul retragerii din Afganistan, ca urmare a ofensivei talibanilor