Talibanii au cucerit a şaptea capitală regională. Pentagonul ridică neputincios din umeri
Florin Jipa
Talibanii continuă cu succes ofensiva, cucerint a şaptea capitală regională, în cinci zile, arată Daily Mail.
Este vorba de Farah, capitala provinciei cu acelaşi nume din vestul ţării. În acelaşi timp, Mazar-i-Sharif, cel mai mare oraş din nordul ţării este sub asediu.
Dacă păstrează ritmul atacurilor, până pe 11 septembrie, când Statele Unite marchează 20 de ani de la atacurile teroriste care au declanşat cea mai lungă confruntare militară, peste jumătate din teritoriu ar putea fi atunci în mâna talibanilor.
Chiar dacă, teoretic, Statele Unite încă mai au militari în Afganistan, retragerea totală a forţelor urmând să se realizeze până la finalul lunii august, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a declarat, astăzi, că nu prea are ce face: „Este ţara lor şi trebuie să o apere singuri.” Acesta a insistat că preşedintele Joe Biden este hotărât să încheie cel mai lung război al Americii, dar şi să susţină în continuare forţele de securitate afgane.
Citeşte şi: