Talibanii acuză Pakistanul că a permis dronelor americane să-i folosească spaţiul aerian pentru a lansa atacuri
Alexandru GologanMinistrul interimar al apărării din Afganistan acuză Pakistanul pentru că le-au permis Statelor Unite să le utilizeze spaţiul aerian. SUA a lansat un atac cu drone în care l-au ucis la Kabul pe liderul Al Qaeda, Ayman al-Zawahiri. Principalul partener economic al Afganistanului se disculpă şi neagă implicarea.
La aproape o lună de când Statele Unite l-au ucis pe liderul Al Qaeda, Ayman al-Zawahiri, la Kabul într-un atac cu drone, ministrul interimar al apărării din Afganistan solicită Pakistanului să nu se amestece în problemele interne ale ţării sale.
„Conform informaţiilor noastre, dronele au intrat în Afganistan din Pakistan şi dacă au procedat acum astfel, vor folosi în viitor spaţiul aerian al Pakistanului pentru a lansa noi atacuri. Cerem Pakistanului să nu mai folosească spaţiul său aerian împotriva noastră”, a declarat Ministrul afgan interimar al Apărării, mullahul Mohammad Yaqoob.
Autorităţile pakistaneze au negat anterior implicarea sau cunoştinţele avansate despre o lovitură cu drone pe care Statele Unite au declarat că l-au efectuat la Kabul în iulie şi care a ucis liderul Al Qaeda Ayman al-Zawahiri.
Ministrul pakistanez de externe Bilawal Bhutto-Zardari a declarat că a făcut verificări după atacul aerian şi i s-a transmis că spaţiul aerian pakistanez nu a fost folosit. Bhutto-Zardari susţine că va verifica din nou dacă acuzaţiile sunt fondate, cu toate că se aşteptă ca poziţia SUA să fie aceeaşi.
„Regimul afgan a promis nu numai propriului popor, ci şi comunităţii internaţionale că nu va permite ca solul lor să fie folosit pentru terorişti”, a conchis Bhutto-Zardari.