Tactica lui Trump pentru Iran: „ţineţi-mă că-i omor!” Cât mai poate funcţiona?
Florin JipaPreşedintele american Donald Trump declara luni că „ceasul ticăie” pentru Iran şi „ei ar trebui să se mişte repede, sau nu va mai rămâne nimic din ei. Timpul este esenţial”. Marţi, timpul nu a mai fost esenţial şi a anunţat că a amânat atacul la cererea liderilor din Golf: „Mi-a fost cerut de Emirul Qatarului, Tamim bin Hamad Al Thani, Prinţul Moştenitor saudit, Mohammad bin Salman, şi Preşedintele Emiratelor Arabe Unite, Mohamed bin Zayed Al Nahyan, să opresc atacul nostru planificat asupra Republicii Islamice a Iranului, care era planificat pentru mâine (marţi n.r.), deoarece negocieri serioase sunt în desfăşurare care, în opinia lor, ca mari lideri şi aliaţi, o înţelegere va fi realizată care va acceptabilă pentru SUA, ţările din Orientul Mijlociu şi mai departe.”
Este un mesaj optimist, dacă nu ar fi al zecelea, cel puţin, de la armistiţiul anunţat pe 8 aprilie, după declanşarea Operaţiunii Epic Fury, pe 28 februarie. De atunci, Donald Trump a anunţat victoria, a anunţat că cel puţin opt planuri de pace au fost schimbate cu Iranul, a instituit şi o blocadă asupra porturilor iraniene pe 13 aprilie, deoarece Iranul refuza în continuare deschiderea Strâmtorii Ormuz.
Pentagonul a încercat şi o operaţiune maritimă de deschidere a Strâmtorii Ormuz, Project Freedom, care a ţinut doar o zi, a început pe 4 mai şi a fost suspendată pe 5 mai, invocând, de asemenea, că a fost cerută de aliaţii din regiune pentru a merge mai bine negocierile. Marina SUA a lovit şapte ambarcaţiuni rapide iraniene şi a respins un atac masiv cu drone şi rachete, conform lui Donald Trump, în acea zi.
În Golful Persic sunt blocaţi peste 22.500 de marinari, pe 1.550 de nave comerciale, conform unei declaraţii a generalului Dan Caine, şeful Apărării, şi nu sunt planuri concrete, pe termen scurt, de eliberare a lor şi de reluare a traficului maritim.
Donald Trump a cerut în repetate rânduri aliaţilor europeni şi asiatici implicarea în acest conflict, cu navele, pentru deschiderea Strâmtorii Ormuz. O implicare a navelor europene, înseamnă o extindere a conflictului pe mare, în timp ce SUA şi Israelul ar continua campania aeriană.
Marea problemă a acestui conflict, chiar şi cu implicarea europenilor, este că învingerea armatei iraniene, doar prin operaţiuni aeriene şi maritime, este greu de atins, fără o acţiune terestră.
Chiar dacă militar Iranul a suferit pierderi grele şi a rămas fără forţe aeriene, se bazează încă pe un arsenal mare de rachete şi drone greu de distrus, deoarece este în tunelurle de sub munte, pe câteva sute de mii de militari din forţele terestre, pe aproape un milion de luptători religioşi în IRGC şi Forţa Basij şi pe şalupele rapide înarmate inclusiv cu lansatoare de rachete.
În acest moment, Europa ar negocia cu Iranul pentru a lăsa navele comerciale să treacă prin Strâmtoarea Ormuz, conform presei de stat iraniene, dar acest scenariu este mai degrabă unul nerealist. Singurul atuu în acest conflict al Iranului este tocmai controlul pe care-l are asupra Strîmtorii Ormuz, dacă ar pierde acest avantaj şi-ar slăbi şi poziţia de negociere.
Până acum, liderii europeni au exclus categoric orice intervenţie până la terminarea războiului, au format o alianţă din 30 de ţări condusă de UK şi Franţa, şi şi-au pregătit navele pentru a o intervenţie de curăţare a regiunii de mine marine.
Întrebarea care se pune, totuşi, este cât mai poate rezista Europa fără petrolul din Golf şi când va ajunge funia la par cum ar trebui să acţioneze. Generalul în rezervă Ben Hodges a declarat, săptămâna trecută, la Bucureşti, că modul de acţiune al Administraţiei Trump este unul catastrofal, nu a fost atins niciun obiectiv major, iar Donald Trump ar trebui să le ceară scuze aliaţilor şi să coopereze din nou cu ei, conform TVR.
