30 ianuarie 2026

Sunt preţurile din SAFE umflate? Un OPV 350 milioane euro, un transportor Piranha-5 5,5 milioane euro, 71 milioane euro pentru un elicopter şi 10 milioane euro pentru o maşină de luptă a infanteriei

Florin Jipa

Sursă foto: MApN

De departe, când te uiţi pe lista cu echipamentele SAFE îţi sar în ochi preţurile piperate. Două nave de patrulare (OPV) costă 700 de milioane de euro, în condiţiile în care noi plătim corveta uşoară din Turcia cu 223 milioane euro şi va ajunge la 265 milioane de euro cu sistemele de rachete.

În aceste condiţii, de ce o navă de patrulare costă 350 de milioane de euro? Nu poate fi vorba doar de pachetul logistic. Şi dacă s-ar face la Galaţi, un OPV ar costa tot în jur de 200-250 milioane de euro. În urmă cu un an, erau informaţii pe surse că se negociază cu Galaţiul achiziţia a trei OPV-uri cu 450 milioane de euro, fără TVA.

Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a declarat că se doreşte construirea celor două OPV-uri la Mangalia, şantier care are probleme financiare de ceva vreme şi unde unii muncitori sunt în şomaj tehnic iar alţii au plecat deja. Chiar dacă intenţia poate fi catalogată drept lăudabilă, se naşte întrebarea: poate Mangalia să facă navele la timp? S-a mai încercat să se facă corvete la Constanţa şi licitaţia a fost până la urmă anulată, iar marinarii au rămas fără nave.

Noi avem un şantier naval la Galaţi, unde se fac două-trei nave militare pe an, dar încercăm mereu să construim în altă parte, lucru care a dus Marina Militară în stare critică. În aceste condiţii, Armata ar putea plăti mai mult pe nave şi ar exista şi riscul ca ele să nu fie gata la timp.

 

Armata Română plăteşte preţuri mari şi pe blindate

Armata Română mai cumpără şi 139 de transportoare Piranha-5, cu 761 milioane de euro, un vehicul ajungând la aproximativ 5,5 milioane de euro. În 2024, Ministerul Apărării a anunţat că va cumpăra 150 de transportoare Piranha-5 cu 680 milioane euro, preţul mediu fiind de 4,5 milioane pe bucată. Ce s-a întâmplat într-un an de s-a mai adăugat un milion la fiecare blindat?

 

Un elicopter cumpărat de România costă cât un F-35

Pentru Forţele Aeriene, România mai cumpără prin SAFE 12 elicoptere H225M, cu 852 milioane de euro, adică 71 milioane de euro bucata, aproximativ cât un avion de ultimă generaţie F-35, fără pachet logistic. Aici preţurile variază destul de mult, de la 30 de milioane de euro pe bucată (achiziţionate de Irak şi Indonezia), până la 71 milioane euro pe bucată (Olanda şi România).

 

Transparenţa ar elimina dubiile

Guvernul României a secretizat lista SAFE cu echipamentele pentru Apărare, iar după desecretizare informaţiile nu cuprind date din pachetul logistic. Fără să ştim cât costă instruirea, câtă muniţie se cumpără, ce mentenanţă se oferă, este greu de făcut comparaţii şi analizat dacă preţurile sunt corecte. Sunt ţări, precum SUA, unde structurile de achiziţii oferă toate aceste informaţii pentru a elimina orice dubiu.