27 iunie 2019

Summitul G20 de la Osaka, mai multe întrebări decât răspunsuri

Niculae Iancu

Japonia va găzdui în perioada 28-29 iunie, la Osaka, summit-ul G20. La reuniunea din acest an, alături de cele 19 state membre plus Uniunea Europeană, vor mai participa, cu statut de invitat, Olanda, Spania, Singapore şi Vietnam, precum şi oficiali de nivel înalt din cadrul a 13 organizaţii internaţionale, între care ONU, FMI, Banca Mondială, Uniunea Africană, OECD şi ASEAN.

Sursă foto: Mediafax

Summit-ul are loc într-o perioadă tensionată care pulsează pe toate axele şi coordonatele globale. Sistemul internaţional este supus presiunii unei competiţii economice fără precedent, care a condus, în mod paradoxal, la şubrezirea sau denunţarea unor acorduri economice, comerciale şi militare, care l-au adus până aproape în pragul blocajului. Rămâne de văzut dacă reuniunea liderilor celor mai bogate ţări şi a reprezentanţilor principalilor organizaţii internaţionale de la Osaka va reuşi să deconflictualizeze subiectele sensibile, de la încălzirea şi poluarea globală, la soluţiile pentru conflictele violente răspândite pe întreg cuprinsul globului.

Agenda summit-ului G20

Deşi G20 se autodefineşte drept „principalul forum pentru cooperarea economică internaţională”, temele abordate de liderii statelor membre au ieşit, în ultimii ani, din matca macroeconomiei şi comerţului global. Pe fondul creşterii interdependenţelor globale, G20 s-a implicat din ce în ce mai mult în rezolvarea unor probleme politice, economice şi de securitate, precum schimbarea climatică, securitatea energetică, sănătatea, lupta împotriva terorismului, migraţia sau crizele refugiaţilor. Alături de G7, grupul elitist al celor mai puternice economii ale lumii unde se stabilesc marile reguli de funcţionare ale sistemului internaţional, G20 urmăreşte să confere coerenţă unor direcţii majore de funcţionare a mecanismelor comerciale şi financiare ale economiei globale. Nu trebuie uitat că economiile statelor membre asigură 80% din produsul intern brut mondial.

Organizaţia presupune un sistem de preşedinţie anuală rotativă, Japonia exercitând în premieră această responsabilitate. Pe parcursul unui an, alături de summit-ul liderilor de la cel mai înalt nivel, au loc întâlniri în diverse formate, în funcţie de temele de pe agendele de discuţii. De exemplu, în perioada 8-9 iunie a avut loc la Fukuoka reuniunea G20 a miniştrilor de finanţe şi a guvernatorilor băncilor centrale, la care a participat şi Eugen Teodorovici, ministrul român al Finanţelor Publice, care a condus delegaţia Consiliului Uniunii Europene, având în vedere exercitarea de către ţara noastră a preşedinţiei semestriale a consiliului.

Agenda summit-ului de la Osaka cuprinde teme globale aşa cum sunt creşterea economică şi reducerea inegalităţilor, infrastructurile de calitate şi sănătatea, schimbările climatice şi deşeurile plastice din oceane, economia digitală sau provocările reprezentate de societăţile în curs de îmbătrânire. Conform datelor disponibile în presa internaţională, la reuniune vor participa premierul Japoniei, Shinzō Abe, în calitate de gazdă, precum şi preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, preşedintele Chinei, Xi Jinping, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.

Întâlniri aşteptate la nivel înalt în marja Summit-ului G20

Contextul reunirii celor mai puternici lideri ai lumii conferă şi prilejul unor întâlniri bilaterale de nivel înalt. Probabil că cea mai aşteptată întâlnire de grad zero la Osaka este cea dintre preşedinţii Donald Trump şi Xi Jinping. Relaţiile dintre Washington şi Beijing sunt mai tensionate decât oricând în ultimele decenii, pe fondul escaladării „războiului comercial” dintre cele două ţări. Se pare că cei doi lideri vor încerca să găsească soluţii pentru suspendarea ostilităţilor pe moment, sub forma unui „armistiţiu” prin care să fie evitată introducerea de noi tarife comerciale, în condiţiile în care pieţele globale şi instituţiile financiare sunt deja încordate la maximum, mulţi specialişti vorbind despre iminenţa unei noi crize economice globale, chiar mai dură decât cea din urmă cu un deceniu. Echipele de negociere lucrează intens la presetarea marjelor de negociere, însă pare că de data aceasta China este hotărâtă să nu cedeze prea mult. Există multe necunoscute, iar variabilele care s-au adunat în ultimul an par să contureze un sistem de ecuaţii extrem de complexe, cu mulţi determinanţi şi plaje de soluţii preponderent negative. Ar fi de presupus că întâlnirea poate avea loc doar în condiţiile în care Washingtonul ar realiza prima mutare, arătând deschidere pentru relaxarea unor tarife şi ridicarea unor sancţiuni pentru unele mărfuri considerate esenţiale de chinezi. Mai ales în condiţiile în care se pare că Administraţia Trump pregăteşte impunerea de taxe pentru produse ale economiei chineze de încă 300 de miliarde de dolari. Însă, subiectul critic este blocada Casei Albe la adresa accesului tehnologiei şi echipamentelor 5G chinezeşti pe pieţele occidentale. Administraţia Trump este foarte atentă şi la o serie de probleme politice sensibile cu care se confruntă guvernul de la Beijing, precum tratamentul la care este supusă minoritatea musulmană uigură din vestul Chinei sau comportamentul faţă de Taiwan şi Hong Kong.

În egală măsură, eventuala bilaterală Trump-Putin solicitată de partea americană şi confirmată, se pare, de Moscova, va ţine capul de afiş al reuniunii G20 de la Osaka. Probabil că cel mai fierbinte subiect de pe agendă va fi Iranul. Tensiunile majore dintre Washington şi Teheran şi persistenţa premisei unui nou război într-un Orient Mijlociu deja epuizat din punct de vedere al securităţii, reprezintă tema momentului în relaţiile bilaterale ruso-americane ţinând cont de relaţia privilegiată dintre Moscova şi regimul de la Teheran. Totodată, ar putea fi abordată chestiunea securităţii europene, în contextul concentrării de resurse militare de ambele părţi ale frontierei de est a NATO, retragerii SUA din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), competiţiei pe pieţele de armament, coliziunii intereselor energetice etc. Alte subiecte de interes comun sunt tratatul START privind reducerea armelor nucleare ofensive, Siria, Ucraina, Coreea de Nord, ingerinţa rusească în alegerile prezidenţiale americane din 2016 şi evoluţia relaţiilor ruso-americane aflate la cel mai scăzut nivel în epoca post-Război Rece.

Se preconizează şi o întrevedere a lui Vladimir Putin cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, unde situaţia din Siria va fi în centrul atenţiei. De asemenea, probabil că preşedintele turc va oferi asigurări că achiziţia de rachete ruseşti S-400 va respecta înţelegerea iniţială, în ciuda opoziţiei virulente a Statelor Unite.

Vladimir Putin se va întâlni cu premierul japonez, Shinzō Abe, în condiţiile impasului în negocierile privind tratatul de pace de după cel de-al Doilea Război Mondial şi retrocedarea Kurilelor de Sud ocupate de Uniunea Sovietică imediat după loviturile nucleare americane de la Hiroshima şi Nagasaki. Practic, negocierile nu au o bază de plecare, atât timp cât Vladimir Putin a anunţat deja că Rusia nu va ceda teritoriile japoneze.

Ar mai fi posibilă o bilaterală SUA-India, pe fondul riscului retragerii privilegiilor comerciale de care s-a bucurat India din partea Washingtonului în ultima perioadă. Economia indiană ar putea fi prinsă în turbulenţele globale produse de politica actuală a Administraţiei Trump de interogare a eficienţei sistemului internaţional şi chiar a oportunităţii menţinerii fundamentelor ordinii mondiale conturată la finele celui de-al Doilea Război Mondial. Mai mult, India se afirmă ca un competitor serios al Statelor Unite pentru supremaţia globală în domeniul inteligenţei artificiale şi al altor tehnologii disruptive care vor guverna societatea viitorului. Pe de altă parte, India ocupă un loc central în strategia indo-pacifică a Washingtonului, fiind considerată drept un partener militar esenţial pentru contrabalansarea ascensiunii globale a Chinei. De altfel, deşi lentă, apropierea New Delhi de Washington a produs reacţia de răspuns a întăririi relaţiilor dintre China şi Pakistan, marele adversar al Indiei, concretizată în investiţii economice importante sub egida grandiosului proiect al guvernului chinez „Belt and Road Initiative”. Ca urmare, „Statele Unite susţin ascensiunea Indiei ca putere globală” şi intensifică relaţiile comerciale bilaterale, în special în domeniul energiei unde, de exemplu, anul trecut exporturile americane de ţiţei au crescut de aproape cinci ori faţă de 2017.

Totodată, preşedintele Trump ar putea avea discuţii cu preşedintele Erdogan pe mai multe teme care reclamă urgenţă. Între acestea, încă nedigerabila achiziţie a sistemului rusesc de armament S-400, care ţine de ceva timp la nivel de alertă întreaga Alianţă Nord-Atlantică. În aceste circumstanţe, sancţiunile americane sunt inevitabile şi ar fi de aşteptat măsuri de retorsiune şi din partea aliaţilor europeni. Marja de negociere a unei administraţii slăbită de recâştigarea alegerilor locale din Istanbul de opoziţie s-a diminuat semnificativ. Ca urmare, convenirea la Osaka a unei vizite a preşedintelui Trump în Turcia în luna iulie ar asigura un moment de respiro pentru guvernul de la Ankara în preajma concluzionării rezultatelor conflictului din Siria şi al redistribuirii sferelor de influenţă în cadrul balanţei de putere a întregului Orient Mijlociu.

În ceea ce priveşte relaţia SUA-UE, nu sunt de anticipat discuţii semnificative, având în vedere faptul că liderii europeni se găsesc la final de mandat. Administraţia Trump va aştepta stabilirea noii administraţii europene pentru reluarea unor teme de interes comun, în pofida tensiunilor care persistă între Washington şi Bruxelles. Acestea sunt alimentate, pe de o parte, de premisa impunerii de tarife comerciale pentru oţelul şi industria auto de pe bătrânul continent, precum şi de neînţelegerile create de măsurile unilateraliste ale Administraţiei Trump adoptate într-o serie de dosare internaţionale care tradiţional s-au bucurat de consensul occidental. Pe de altă parte, tensiunile sunt amplificate de lansarea în spaţiul public de către Franţa şi Germania a ideii unei armate europene şi de mult mai concretele măsuri restrictive adoptate de instituţiile europene pentru accesarea unor fonduri importante destinate apărării comune de state din afara spaţiului UE, inclusiv SUA, chiar dacă este cel mai puternic aliat şi principalul garant al securităţii europene.

Ce va urma

Deşi nu sunt disponibile alte date referitoare la agenda preşedintelui chinez Xi Jingping, pot fi anticipate o serie de discuţii cu lideri europeni pe teme de natură economică, având în vedere creşterea semnificativă a investiţiilor Beijingului în spaţiile limitrofe ale Uniunii Europene, precum şi importantele relaţii comerciale bilaterale cu unele state membre, cu potenţial de divizare a solidităţii blocului comunitar, aşa cum afirmă unii comentatori. Exemplul recent al Italiei pare să susţină o astfel de analiză. De asemenea, presa japoneză a anunţat coordonarea la nivel înalt între Franţa şi Japonia în perspectiva summit-ului de la Osaka şi probabil că astfel de contacte au loc în toate configuraţiile posibile prin prisma intereselor tuturor membrilor G20 şi invitaţilor speciali.

Cu toate acestea, nu ar trebui aşteptate decizii semnificative ale părţilor participante la diferite întâlniri în marja summit-ului de la Osaka. De regulă, astfel de reuniuni sunt „de traseu” şi urmăresc armonizarea poziţiilor pe teme considerate sensibile, în perspectiva unor întâlniri viitoare dedicate de nivel înalt. Deşi saloanele adiacente forumului G20 vor fi pline şi discuţiile intense, rezultatele finale ale summit-ului probabil că nu vor ieşi din paradigma grupului, urmând a fi stabilite acorduri şi formulate recomandări pentru toate statele lumii, în efortul de menţinere a cursului actualului sistem internaţional, într-un context al contestărilor majore, fără precedent de la adoptarea sa la mijlocul secolului trecut.