Submarinele ruseşti - din nou active în Marea Mediterană

În aprilie 2018, presa britanică afirma că două submarine ruseşti din clasa Kilo (convenţionale, diesel-electrice) ar fi ”vânat” un submarin nuclear britanic din clasa Astute în largul coastelor Siriei, împiedicându-l astfel să lanseze rachete de croazieră Tomahwak, în cadrul operaţiei pe care aliaţii o desfăşurau împotriva forţelor siriene loiale lui Bashar al-Assad.

Această din urmă acţiune avea să fie contestată de unii specialişti britanici, care apreciau, la momentul respectiv, că submarinele ruseşti din clasa Kilo, aflate în Marea Mediterană, nu ar avea capabilitatea de a detecta şi urmări un submarin nuclear. Cu toate acestea, s-a conturat în ultimii ani un consens la nivelul NATO: prezenţa navală rusă în sudul Europei nu mai poate fi neglijată, iar submarinele ruseşti din Marea Mediterană constituie un motiv serios de îngrijorare. În acest context, SUA, prin generalul Joseph Dunford, preşedintele Comitetului întrunit al şefilor de state majore, lua în calcul ipoteza sporirii prezenţei militare americane în Grecia, incluzând o prezenţă sporită a navelor şi aeronavelor SUA şi desfăşurarea de exerciţii comune cu forţele aeriene şi navale elene.

***

Renaşterea escadrei 5 sovietice? Gruparea navală operativă rusă din Marea Mediterană (GNORM).

Contextul actual din Marea Mediterană, în care Federaţia Rusă îşi proiectează forţa în regiune pentru a gestiona crizele existente (Siria) sau potenţiale (Libia), aminteşte de perioada Războiului Rece. Pentru a contracara Flota a 6-a americană din Marea Mediterană, liderii sovietici au aprobat constituirea unei grupări navale permanente, Escadra 5, care a funcţionat continuu în perioada 1964-1993. La apogeu, în timpul războiului arabo-israelian din 1973, Escadra 5 număra 96 de nave, şi avea ca misiune principală contracararea celor trei grupări de portavioane dislocate de SUA în regiune. Pe lângă misiunile politico-militare (apărarea păcii şi progresului, contracararea activă a agresiunii imperialiste etc.), Escadra 5 îşi îndeplinea misiunea principală prin:

- descurajarea, printr-o prezenţă suficientă, astfel încât SUA / NATO să se abţină de la acţiuni militare;

- executarea de lovituri pre-emptive, acestea din urmă vizând în special portavioanele americane. Submarinele, atât nucleare, cât şi convenţionale, jucau un rol important în cel de al doilea obiectiv şi erau prezente în număr semnificativ în cadrul escadrei.

În septembrie 2013, după douăzeci de ani de prezenţă navală cvasi-neglijabilă, Kremlinul a decis reînfiinţarea unei structuri navale cu caracter permanent în Marea Mediterană, entitate cunoscută ca Gruparea navală operativă rusă din Marea Mediterană (GNORM). Flota Rusă a Mării Negre (FRMN) asigură comanda grupării şi majoritatea forţelor navale. Prin rotaţie, în compunerea GNORM intră periodic şi nave din Flota de Nord şi, mai rar, din Flota Mării Baltice. GNORM este bazată în portul sirian Tartus şi este compusă din nave mari de suprafaţă (printre care şi fregatele din clasa Amiral Grigorovich, echipate cu sistemul de lansare a rachetelor Kalibr), submarine, nave auxiliare şi de sprijin. În momentele de vârf, determinate de evoluţii ale crizelor regionale nefavorabile Rusiei, gruparea poate ajunge chiar la 15-20 de nave. Pentru a deteriora şi mai mult situaţia de securitate în estul Mării Mediterane, aviaţia strategică (în special bombardiere Tu-160 ”Blackjack”) efectuează adesea zboruri în sprijinul GNORM.

Dat fiind conservatorismul doctrinar cunoscut al ruşilor, se poate aprecia că misiunile GNORM ar putea fi, în linii mari, similare celor pe care le-a avut Escadra 5, în condiţiile în care principalul adversar cu care se confruntă a rămas acelaşi: Flota a 6-a americană. Astfel, este posibil ca GNORM să crească până la nivelul la care să se aprecieze că reprezintă un potenţial de descurajare suficient de mare pentru SUA / NATO şi, în acest fel, să se evite mutual un angajament militar. Deoarece Rusia nu poate concura cu SUA în producţia de portavioane, foarte probabil, accentul va fi pus în continuare, pe termen scurt şi mediu, pe nave de suprafaţă tip ”blue water navy” (distrugătoare şi fregate) şi pe submarine, toate purtătoare de sisteme de armament de înaltă precizie (Kalibr, Oniks). Deşi ruşii preferă descurajarea unei confruntări directe, pregătirea pentru o confruntare aero-navală şi poziţionarea pentru executarea de lovituri pre-emptive vor constitui o preocupare constantă pentru GNORM.

Submarinele Flotei ruse a Mării Negre (FRMN). Capabilităţi şi misiuni.

Ca mai toată marina rusă, FRMN a fost neglijată după încheierea Războiului Rece. Astfel că, în anul 2014, FRMN dispunea de un singur submarin, Alrosa (număr de bordaj: B-871), clasa Kilo (Proiect 877V).

Începând cu 2014, în cadrul procesului general ambiţios de modernizare a forţelor armate ruse, FRMN a primit, gradual, un număr de şase submarine, clasa Kilo modernizată (Proiect 636.3 sau Varshavyanka, codificare NATO: Improved Kilo).

• Novorossiysk (număr de bordaj: B-261), intrat în serviciu în august 2014;

• Rostov na Donu (B-237), decembrie 2014;

• Stary Oskol (B-262), iunie 2015;

• Krasnodar (B-265), noiembrie 2015;

• Velikiy Novgorod (B-268), octombrie 2016;

• Kolpino (B-271), noiembrie 2016.

Cele 7 submarine (incluzând mai vechiul Alrosa, în prezent în reparaţii) fac parte din Brigada 4 submarine / FRMN şi sunt bazate în porturile Sevastopol şi Novorossiysk. Înainte de a intra în Marea Neagră, venind de la şantierul din Sankt Petersburg, submarinele Proiect 636.3 au petrecut perioade lungi de timp (12-18 luni) în cadrul GNORM, executând misiuni de luptă în sprijinul forţelor ruse din Siria. În prezent, două submarine activează în cadrul GNORM, celelalte patru tranzitând permanent şi executând misiuni între Novorossiysk şi Sevastopol.

Caracteristici tehnico-tactice. Submarinele Proiect 636.3 au un deplasament de 2000 de tone la suprafaţă şi cca 4000 de tone în imersiune. Echipajul este format din 52 de militari, iar autonomia este de aproximativ 45 de zile. Viteza în imersiune este apreciată la cca 20 de noduri, iar adâncimea optimă de operare este de 240-250 de metri.

Puncte tari. Submarinele sunt extrem de silenţioase, fiind considerate de NATO adevărate ”găuri negre”, din cauza dificultăţii de detectare, chiar şi de către sonarele active de pe platformele aliate. Acest lucru este datorat în principal faptului că întregul corp este acoperit de un înveliş dintr-un material izolator fonic, iar motoarele diesel-electrice sunt izolate de corpul navei printr-o platformă de cauciuc. Sistemele de armament reprezintă o capabilitate importantă, submarinul dispunând de 18 torpile şi de complexul de lansare Kalibr-PL. Cu acesta din urmă, submarinul poate lansa până la 4 rachete, în trei configuraţii: anti-navă (3M-54K, bătaie de 660 de kilometri), anti-submarin sau de croazieră (3M-14K, bătaie de cca 2500 de kilometri, cu care poate lovi practic orice capitală europeană, dacă lansează din apropierea coastelor de nord ale Mării Mediterane). Manevrabilitatea ridicată în apele de coastă de mică adâncime reprezintă, de asemenea, un avantaj în confruntarea cu submarinele mai mari aliate.

Vulnerabilităţi. În comparaţie cu submarinele nucleare americane şi britanice cu care se pot confrunta în Marea Mediterană, submarinele Proiect 636.3 sunt evident mai mici şi mai puţin puternice. De asemenea, viteza şi raza de acţiune sunt mult mai mici. De exemplu, pentru a ţine pasul cu un submarin nuclear, submarinele diesel-electrice sunt nevoite să se ridice la suprafaţă la fiecare 2-3 ore, pentru a reporni şi naviga cu motorul diesel, în timp ce bateriile electrice cu care se deplasează în imersiune se reîncarcă. Un alt punct slab este sonarul, pasiv şi de generaţie mai veche, deoarece acest tip de submarin este destinat în special detectării şi lovirii navelor de suprafaţă şi nu este echipat corespunzător pentru lupta împotriva submarinelor adversarului.

Misiuni. Misiunile submarinelor Proiect 636.3 sunt dictate de locul şi rolul pe care GNORM îl are în planul general de operaţii elaborat la nivelul Statului major general rus.

Pe timp de pace submarinele contribuie la ceea ce pare a reprezenta pregătirea teatrului de operaţii maritime din Marea Mediterană, executând recunoaşteri ale posibilelor porturi, dar şi locurilor de ancorare din zonele de mică adâncime, foarte probabil chiar ale celor folosite de submarinele din Escadra 5 sovietică. Concomitent, submarinele continuă să sprijine operaţiile militare ruse din Siria, prin misiuni de interdicţie, culegere de informaţii, dar şi atacuri cu rachete de croazieră împotriva obiectivelor terestre ale opozanţilor regimului al-Assad.

În eventualitatea unui conflict. Dacă situaţia impune, submarinele vor interzice liniile de comunicaţie strategice aliate din Marea Mediterană, prin lovirea grupărilor de portavioane aliate şi altor capabilităţi navale de nivel strategic, precum şi a convoaielor logistice.

Pentru dezorganizarea conducerii, submarinele pot executa lovituri pre-emptive cu rachete de croazieră asupra centrelor politico-militare aliate de decizie.

Pentru întârzierea manevrelor forţelor aliate, submarinele pot lovi elemente de infrastructură critică din adâncimea dispozitivului strategic al NATO.

Concluzii

Submarinele Kilo modernizate reprezintă o capabilitate importantă de proiecţie a forţei în Marea Mediterană, alături de alte capabilităţi moderne de tip ”blue water navy” dezvoltate în ultima perioadă de Federaţia Rusă şi aflate în organica FRMN.

Revitalizarea prezenţei submarinelor ruseşti în Marea Mediterană găseşte Alianţa NATO oarecum nepregătită. După  încheierea Războiului Rece s-a considerat că submarinele ruseşti nu mai sunt o ameninţare şi s-a oprit dezvoltarea de submarine aliate specializate în căutarea acestora (de exemplu, submarinele britanice Trafalgar ).

Deocamdată NATO dispune încă de un avantaj tehnologic în ceea ce priveşte capabilităţile acustice (sonarele), dar ruşii, cel puţin la nivel declarativ, recuperează terenul şi în această privinţă.

Ce poate face, deocamdată, pentru descurajarea prezenţei submarinelor ruse în sudul Europei?

Un răspuns este cel care permite NATO să exploateze la maxim limitările pe care Convenţia de la Montreux le impune submarinelor. Acestea trebuie să navigheze la suprafaţă prin strâmtorile turceşti şi nu pot părăsi Marea Neagră decât pentru reparaţii în şantierele de origine. Dar până acum tratatul a fost încălcat în mod repetat de către Rusia.