SUA şi UE, acord de cooperare în domeniul apărării. Liderii Pentagonului vor putea participa la unele întâlniri ale EDA
Andreea SoarePentagonul şi UE au semnat miercuri un acord transatlantic pentru întărirea cooperării şi schimbul de informaţii în domeniul apărării, scrie Stars and Stripes.
„Semnarea înţelegerii administrative cu EDA (n.r. European Defence Agency) este dovada întăririi relaţiei SUA-UE”, a spus secretarul american al apărării, Lloyd Austin, potrivit sursei citate.
Unul dintre benficiile acordului care vizează schimbul de informaţii şi intensificarea dialogului este identificarea zonelor în care ar putea fi puse la comun resursele şi ar putea fi limitate cheltuielile pe apărare, care nu sunt folositoare. De asemenea, se specifică faptul că vor exista cooperări în domenii precum liniile de aprovizionare în apărare, mobilitatea trupeor şi impactul securităţii asupra schimbărilor climatice.
„Acordul permite un dialog în domeniul apărării pe toate ramurele din cadrul EDA şi invitaţii pentru liderii Pentagonului pentru a participa la anumite întâlniri ale EDA şi pentru liderii agenţiei la întâlnirile Departamentului de Apărare”, se arată într-un comunicat comun al EDA şi al Pentagonului.
Documentul semnat miercuri se aplică tuturor celor 24 de state membre UE şi partenerilor Norvegia, Serbia, Elveţia şi Ucraina.