12 aprilie 2025

SUA şi Iranul negociază cu armele pregătite

Florin Jipa

Astăzi, trimisul special al lui Trump, Steve Witkoff, discută cu ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, la Muscat, capitala Omanului.

Sursă foto: X - Steve Witkoff (st) discută cu ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi

Negocierile sunt aşteptate să înceapă în următoarele ore şi vor fi mediate de Oman, dar Administraţia Trump a comunicat că doreşte discuţii directe între cele două delegaţii.

De câteva săptămâni, mai multe avioane de luptă, sisteme de rachete şi nave americane au fost masete în Orientul Mijlociu. Trump a transmis că un acord este de preferat, dar fără el se poate întâmpla ceva foarte rău pentru Iran.

De partea cealaltă, Iranul a alertat forţele armate şi a arătat clipuri cu rachetele puse pe sistemele de lansare aflate în tunelurile subterane.

Donald Trump a numit o singură persoană, Steve Witkoff, prieten miliardar din afaceri imobiliare, să rezolve cele mai grele dosare de politică externe şi să poartă negocieri cu Rusia, Hamas şi Iran. Witkoff ajunge în Oman din Rusia, după ce vineri a avut o întâlnire cu Putin la St. Petersburg.

Iranul a anunţat că vrea un acord „serios şi echitabil”, iar programul nuclear este doar în scopuri civile. Donald Trump a retras SUA în 2018 din acordul încheiat cu Iranul, în 2015. De atunci, în ciuda sancţiunilor, Iranul şi-a continuat programul nuclear, iar informaţiile militare americane au transmis un raport Congresului în care se arată că Teheranul are nevoie de mai puţin de o săptămână pentru a fabrica o bombă nucleară.

Până acum, Iranul a refuzat orice dialog direct şi a acuzat Statele Unite de presiune militară şi economică. Şi astăzi, mai multe surse iraniene au declarat că negocierile vor avea loc prin intermediul şefului diplomaţiei Omanului, Badr al-Busaidi.