SUA se aşteaptă ca Phenianul să îşi respecte angajamentul privind denuclearizarea
Teodora MarinescuDepartamentului de Stat al SUA a afirmat că Washingtonul se aşteaptă ca Phenianul să îşi respecte angajamentul luat în luna iunie privind eliminarea programului nuclear, relatează site-ul agenţiei Reuters.
Departamentul de Stat informat că Statele Unite vor pune presiune pe ţările asiatice să menţină sancţiunile impuse Coreei de Nord.
Cotidianul Washington Post a relatat luni că serviciile de spionaj din USA au detectat semne care par să indice că regimul din Coreea de Nord ar fabrica una sau două noi rachete balistice intercontinentale.
Departamentul de Stat, nu a eliminat posibilitatea ca Mike Pompeo să se întâlnească, în cadrul unor întâlniri ale statelor din Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), cu oficiali nord-coreeni
"Vom participa la unele din întâlnirile la care participă şi oficiali din Coreea de Nord. Cu siguranţă nu pot exclude nicio posibilă interacţiune, dar nu există nimic stabilit", a declarat purtătoarea de cuvânt al Departamentului de Stat, Heather Nauert.
Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong-Un au anunţat, cu ocazia întrevederii istorice din Singapore, angajamentul denuclearizării Peninsulei Coreea, Washingtonul semnalând intenţia oferirii unor garanţii de securitate Phenianului. Până de curând, cele două părţi se ameninţau reciproc cu distrugerea.
În acest context, Nauer a afirmat că Statele Unite se aşteaptă ca liderul nord-coreean să îşi respecte promisiunea. Aceasta a refuzat să dea declaraţii cu privire la imaginile surprinse de sateliţii americani.
Imaginile surprinse de sateliţi arătau mai multe vehicule care intrau şi ieşeau dintr-o complex de cercetare din Sanumdong.
În urma summitului din luna iulie, Donald Trump a afirmat că Phenianul nu mai reprezintă o ameninţare nucleară. Cu toate acestea, imaginile obţinute sugerează că statul nord-coreean îşi continuă activitatea nucleară.