SUA propun un “NATO asiatic”

În anul 2007, Shinzo Abe, la acea vreme premier al Japoniei, în primul său mandat, a făcut propunerea ca cele mai importante patru state democrate din regiunea indo-pacifică, SUA, India, Australia şi Japonia să identifice o formulă diplomatică, care să coaguleze interesele de securitate în „Quadrilateral Security Dialog”, cunoscut sub acronimul QUAD. Acesta a devenit un forum de dezbatere a principalelor ameninţări asupra statelor membre ca şi o imagine a securităţii globale şi a locului regiunii indo-pacifice în această imagine. În cadrul acestui forum informal, statele membre organizează periodic întâlniri la nivel înalt, discuţii privind asistenţa pentru programe economice şi de dezvoltare ca şi exerciţii militare comune.

Timp de  10 ani proiectul a fost abandonat. În anul 2017, Administraţia Trump, pentru a preveni şi descuraja expansiunea zonei de influenţă a Chinei, a elaborat strategia indo-pacifică, în a cărei realizare, QUAD are rol central.

La sfârşitul lunii august 2020, vorbind, on line, la Forumul SUA-India, Stephen Begun, secretarul adjunct al Departamentului de Stat al SUA, menţiona faptul că în regiunea indo-pacifică nu există, organisme internaţionale care să „permită crearea unei mase critice în jurul aceloraşi valori pentru a atrage mai multe state din regiunea indo-pacifică, organizate într-o manieră structurată”. În continuarea prelegerii sale, Begun, făcea o sugestie curajoasă, dând ca exemplu organizaţia NATO, şi menţiona că statele democratice din zona menţionată ar putea să se organizeze în acelaşi mod, pentru apărarea şi extinderea valorilor democratice în statele din regiune.

O serie de lideri ai acestor state sunt însă reticenţi la această idee, întrucât o organizaţie  care ar fi orientată împotriva Chinei ar tensiona situaţia din Asia de Sud-Est. SUA, nu au ascuns însă niciodată intenţia de a contracara, prin acest NATO asiatic, eforturile Chinei de a-şi extinde, agresiv, zona de influenţă. Washingtonul nu este mulţumit doar cu QUAD, care presupune doar cooperare militară, şi doreşte o implicare politică, asumată, într-o evoluţie democratică a statelor Asiei de Sud-Est. Aceasta presupune constituirea unui bloc militar din care să facă parte nu numai bazele militare ale SUA din Okinawa, Diego Garcia şi Australia dar şi alte baze din zona Indo-Pacifică ce ar fi constituite sau adaptate la noile misiuni.

Când pe 4 aprilie 1949 a fost semnat Tratatul de la Washington de înfiinţare a NATO, documentul nu menţiona nimic în ceea ce privea Uniunea Sovietică deşi toată lumea ştia că acesta este, în fapt, ţinta tratatului.  Ulterior, NATO s-a implicat în războaiele din Iugoslavia, Irak, Afganistan sau Libia.

În situaţia creării unui NATO asiatic, este evident faptul că acesta va fi, în primul rând, în folosul SUA. Ca şi în cazul Alianţei Transatlantice,   probabil, China nu va fi menţionată, dar faptul că acesta este ţinta noii organizaţii, va fi subînţeles şi evident.

Bigan a susţinut faptul că descurajarea tendinţelor expansioniste agresive ale Chinei nu reprezintă unicul obiectiv al acestei noi organizaţii de securitate regională. Lupta împotriva coronavirusului, comerţul, transferul de tehnologii, protejarea traseelor logistice maritime şi terestre, etc sunt doar câteva dintre misiunile potenţiale ale acestui NATO asiatic.

Casa Albă va căuta să atragă în acest nou NATO, în primul rând, state care au dispute teritoriale cu China. În această categorie intră state ca Vietnam şi Filipine. Se aşteaptă din partea acestora, o contribuţie financiară şi materială la structura militară a noului bloc militar. Această nouă organizaţie sprijină o nouă ordine mondială bazată pe actualele principii ale democraţiei liberale.

Au început, de asemenea, discuţiile diplomatice cu reprezentanţi de grad înalt ai Coreei de Sud, Vietnam şi Noii Zeelande. Au loc întâlniri săptămânale între aceştia împreună cu ceilalţi membrii QUAD.  

Eforturile pe care le face Casa Albă în obţinerea acordului politic al Congresului SUA dar şi al celorlalte state membre QUAD sau ale noilor state candidate, sunt puternic sprijinite de întregul complex militar industrial al SUA.  Motivaţia vine de la faptul că, în cazul Alianţei Transatlantice, majoritatea echipamentelor militare sunt Made in USA. Este de aşteptat ca structurile militare de forţă ale noii organizaţii să fie echipate cu acelaşi tip de echipamente.

Actualele state QUAD, chiar împreună cu SUA, nu pot echilibra balanţa de putere cu China. De aceea, Casa Albă va trebui să depună eforturi diplomatice intense pentru a atrage în noul NATO şi alte state din Sud-Estul Asiei cum ar fi Indonezia şi Thailanda. Argumentele Washingtonului în aceste cazuri ca şi în cel al altor state din regiunea Mării Chinei de Sud sunt încălcările dese ale legislaţiei internaţionale de către China. Acestea se referă la delimitarea apelor teritoriale şi a zonelor de folosinţă economică exclusivă ca şi extinderea, la limita legii, a acestor ape folosind trucul insulelor artificiale.

Dar nici China nu rămâne pasivă la eforturile diplomatice ale Casei Albe. Pentru a amplifica reticenţele Indiei, Beijingul a intensificat cooperarea cu state ostile Indiei, cum ar fi Pakistan, Nepal, Bangladesh sau Sri Lanka. În acest scop a folosit avantajele economice şi de securitate oferite de giganticul program chinez Belt and Road Initiative, din care toate aceste ţări fac parte.

Când Beijingul a acuzat virulent atât QUAD cât şi proiectul unui NATO asiatic, reacţia Congresului SUA  a fost fermă şi bipartizană, ceea ce creează premise suficiente că o viitoare propunere de legislaţie referitoare la această construcţie diplomatică şi militară, să fie uşor de aprobat.

Nu toate statele membre ale QUAD sunt, însă, la fel de entuziaste ca alte state din zona indo-pacifică. În această categorie ar intra, în primul rând, India. Poziţia guvernului de la Delhi poate fi considerată esenţială pentru noua organizaţie. Nu trebuie să omis faptul că aceasta este cea mai populată democraţie din lume. Cu India, ca membru al unui nou NATO, acesta ar putea deveni competitiv, din punct de vedere al resursei umane dar şi economic, cu China.

La Forumul India-SUA care a avut loc, on-line, la data de 31 august 2020, din partea Indiei a participat Subrahmanyam Jaishankar, ministrul de externe al guvernului de la New Delhi, deşi acesta era cunoscut ca un susţinător ferm al neapartenenţei Indiei la nici un bloc militar ca şi al unei politici externe independente. Media indiană a acuzat poziţia ministrului de externe considerând-o ca pe o gravă abatere de la principiile politicii externe ale guvernului Modi. Probabil că atitudinea ofensivă a Chinei faţă de India ca şi faptul că aceasta şi-a apropiat aproape toate statele vecine Indiei au sporit temerile acesteia referitoare la o destabilizare politică şi economică. În această situaţie India are următoarele variante: a/. să accepte intrarea în zona de influenţă, a unui stat dictatorial, a Chinei, b/. să intre sub zona de influenţă a Rusiei care are, cu China, înţelegeri de neafectare a intereselor proprii ale fiecăreia dintre cele două mari puteri şi c/. să intre în zona de influenţă a unei mari puteri, democrate, SUA.

În toamna anului 2020 va avea loc la New Delhi următoarea întâlnire la nivel de ministru între statele QUAD împreună cu Noua Zeelandă, Coreea de Sud şi Vietnam, unde India va trebui să aibă un răspuns la întrebările menţionate.    

Politica SUA în Asia se modifică, în această perioadă pe direcţii diferite dar cu acelaşi scop: izolarea şi de descurajarea Chinei.

Aceste direcţii, probabil, cuprind, în afara constituirii unui NATO asiatic, iniţiativa constituirii unei alianţe a statelor Golfului din care să facă parte şi SUA şi Israel.

În felul acesta SUA ar putea avea atât controlul Orientului Mijlociu cât şi al regiunii indo-pacifice. Se poate observa faptul că Washingtonul, care, spre deosebire de China,  îşi extinde zonele de influenţă şi cu dislocarea forţelor armate, urmăreşte exact traseele programului Belt and Road căutând să echilibreze balanţa de influenţă din ţările pe care acesta le traversează.

Noile organizaţii vor fi finanţate chiar de statele membre, întrucât SUA nu vor mai face, probabil, greşeala prin care au finanţat unele state europene membre ale Alianţei Nord-Atlantice.