21 septembrie 2022

SUA prezintă noul bombardier invizibil, B-21 Raider, unul dintre cele mai secrete programe americane

Florin Jipa

Forţele Aeriene ale SUA şi compania Northrop Grumman au anunţat, marţi, că în prima săptămână din decembrie va fi prezentat, la Palmdale, California, pentru prima dată, bombardierul B-21 Raider. Forţele Aeriene au în plan să achiziţioneze 100 de aeronave, în condiţiile în care costul unui aparat este de 639 milioane dolari.

Sursă foto: USAF

În martie, bombardierul B-21 Raider a ieşit din fabrică şi a început testele la sol, conform unui comunicat al fabricii din California.

“Programul B-21 face progrese excelente. Forţele Aeriene americane au primit informaţia că şase aeronave sunt pe linia de producţie din Palmadale, iar primul avion a ieşit din fabrică pentru testele de la sol,” a declarat Tom Jones, preşedintele Northrop Grumman Aeronautic Systems.

Forţele Aeriene şi-au propus ca anul acesta să aibă loc primul zbor al noului bombardier şi au în plan achiziţionarea a 100 de aparate, începând cu 2025.

Bombardierul B-21 Raider va înlocui aeronavele Boeing B-1B Lancer şi B-2. Până acum, Forţele Aeriene nu au dezvăluit multe detalii despre acest program, inclusiv forma aparatului este una realizată electronic.

În iunie 2022, colonelul în rezervă Carol Florea scria pentru Monitorul Apărării şi Securităţii:

Există voci care susţin că descrierea avionului B-21 doar ca ”bombardier” ar fi incompletă. Asta pentru că viitorul aparat este în realitate un adevărat aparat multirol - o platformă aeriană din generaţia a V-a cu rază de acţiune de nivel global destinată lovirii cu precizie a obiectivelor importante adverse care va avea câte puţin din caracteristicile unui bombardier, avion de vânătoare sau de cercetare, şi chiar de luptă radioelectronică, înglobate într-unul singur.

B-21 va putea să controleze ”roiuri” de vehicule aeriene fără echipaj şi va dispune de opţiunea de a fi pilotat de la distanţă. Aparatul va dispune de echipamente de comunicaţii şi senzori atât de sofisticaţi care îi va permite să acţioneze ca un centru de reţea critic în interiorul viitorului mediu informaţional/operaţional de luptă aeriană unde sistemele de armament vor fi interconectate şi vor face schimb de informaţii privind situaţia operaţională, ameninţările descoperite, date despre ţinte, etc.        

Citeşte tot articolul aici:

Bombardierul strategic B-21 Raider va efectua primul zbor în 2023