05 iunie 2018

SUA presează aliaţii europeni să consolideze capabilităţiile NATO pentru a descuraja Rusia

Teodora Marinescu

Statele Unite pun presiune pe aliaţii săi europeni să consolideze mai multe batalioane ale Alianţei Nord-Atlantice, pentru a ajuta la îmbunătăţirea strategiei de descurajare a unor potenţiale atacuri conduse de Rusia, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Sursă foto: Mediafax

Secretarul american al Justiţiei, Jim Mattis, va discuta mai multe despre acest plan marţi, la Bruxelles, unde se vor reuni miniştrii Apărării ai statelor membre NATO, au informat patru oficiali americani şi membri NATO.

Planul presupune achiziţionarea a 30 de trupe terestre, 30 de avioane de luptă şi 30 de nave maritime, pregătite să acţione rapid. Propunerea nu menţionează numărul militarilor şi nu oferă o dată limită a implementării cerinţelor. Un batalion NATO poate varia între 600 şi 1.000 de soldaţi.

"Avem un adversar (Rusia) care se poate deplasa rapid în ţările baltice şi Polonia, în cazul unui atac terestru. Nu ne permitem să ne mobilizăm în câteva luni", a declarat un diplomat NATO de rang înalt.

Un alt oficial american a declarat că iniţiativa are rolul de a contrabalansa Rusia şi de a se conforma Strategiei Naţionale de Apărare a Pentagonului, publicată în anul 2018.

Relaţiile între Rusia şi Ucraina s-au agravat în urma anexării Crimeii în 2014 şi susţinerii separatiştilor pro-ruşi în Ucraina de Est.