03 august 2021

SUA lansează un nou program pentru susţinerea afganilor care au lucrat pentru Guvernul Statelor Unite

Andreea Soare

Departamentul de Stat al SUA a anunţat, luni, că va crea un program nou, „Priority 2”, dedicat afganilor ale căror vieţi sunt în pericol din cauza afilierii acestora cu SUA, însă nu sunt eligibili pentru programul vizelor speciale de imigranţi (Special Immigrant Visa/SIV), scrie The Hill.

Sursă foto: Profimedia

„Luăm în serios responsabilitatea faţă de partenerii afgani şi ştim şi că americanii fac la fel”, a spus Antony Blinken.

„Avem o experienţă vastă în SUA în ceea ce priveşte primirea refugiaţilor în ţară”, a continuat acesta.

Noul program va fi dedicat afganilor care au lucrat pentru Guvernul SUA pentru o perioadă mai scurtă, care nu îi califică pentru programul SIV. De asemenea, acoperă afganii care au lucrat pentru un program finanţat de SUA, nu direct pentru Guvernul SUA. Totodată, se aplică afganilor care au lucrat pentru agenţiile de presă americane sau pentru organizaţii nonguvernamentale.

Încă nu este clar câţi afgani vor fi incluşi în acest program. Un oficial al Departamentului de Stat a declarat că ar putea fi vorba de zeci de mii de persoane.

Cu toate acestea, spre deosebire de aplicanţii pentru SIV, afganii elibigili pentru „Priority 2” trebuie să părăsească ţara pe cont propriu pentru a putea începe procesul de integrare în program.

De asemenea, procesul de aplicare pentru acest program ar putea dura între 12 şi 14 luni, o perioadă destul de lungă în contextul deteriorării accelerate a situaţiei de securitate din Afganistan.