SUA l-au ucis în Afganistan pe liderul Al-Qaida, Ayman Al-Zawahiri, folosind o dronă. Biden: s-a făcut dreptate
Mihai DraghiciPreşedintele SUA, Joseph Biden, a confirmat eliminarea într-o operaţiune efectuată în Afganistan a liderului reţelei teroriste Al-Qaida, Ayman Al-Zawahiri, pe care l-a acuzat de implicarea într-o serie de atacuri contra cetăţenilor americani, inclusiv în atentatele din 11 septembrie 2001.
"La ordinul meu, Statele Unite au efectuat cu succes un raid aerian în Kabul, Afganistan, omorându-l pe emirul reţelei Al-Qaida, Ayman Al-Zawahiri. Al-Zawahiri a fost alături de Osama ben Laden, a fost numărul doi după el în ierarhia reţelei în momentul atacurilor din 11 septembrie, a fost implicat profund în planificarea atacurilor din 11 septembrie, a fost unul dintre responsabilii pentru atacurile în care au fost ucişi 2.977 de oameni pe teritoriul american. A fost câteva decenii organizatorul unor atacuri împotriva cetăţenilor americani, inclusiv al atacului asupra navei militare USS Cole în anul 2000, în care au fost ucişi 17 membri ai Forţelor Navale, iar zeci au fost răniţi. A avut un rol-cheie în atentatele comise la ambasadele SUA din Kenya şi Tanzania, omorând 224 de oameni şi rănind alţi peste 4.500", a declarat Joseph Biden.
Ayman Al-Zawahiri a comis "o serie de acte de violenţă împotriva cetăţenilor americani, împotriva militarilor americani, a diplomaţilor americani şi împotriva obiectivelor americane. Iar, de când Statele Unite au făcut dreptate cu Osama ben Laden acum 11 ani, Ayman Al-Zawahiri era liderul Al-Qaida, coordonând din ascunzătoarea sa filialele Al-Qaida din întreaga lume, coordonând, furnizând instrucţiuni operaţionale, inspirând şi ordonând atacuri împotriva obiectivelor americane. A transmis mesaje video, inclusiv în ultimele săptămâni, cerând atacuri împotriva Statelor Unite şi aliaţilor. Acum, s-a făcut dreptate, iar acest lider terorist nu mai există. Oamenii din întreaga lume nu trebuie să se mai teamă de un criminal crud şi determinat. Statele Unite continuă să demonstreze determinarea şi capacitatea de a apăra poporul american de cei care încearcă să ne facă rău. Arătăm încă o dată că, indiferent cât de mult durează, indiferent unde se ascund cei care sunt o ameninţare pentru poporul nostru, Statele Unite îi va găsi şi îi va elimina", a subliniat liderul de la Casa Albă.
Anterior, oficiali din cadrul serviciilor secrete americane anunţaseră că Ayman Al-Zawahiri, liderul reţelei teroriste Al-Qaida, a fost ucis într-un raid aerian efectuat pe teritoriul Afganistanului. Operaţiunea militară a fost coordonată de Agenţia Centrală de Informaţii (CIA).