SUA – Israel – Teritoriile Palestiniene. Un plan de pace sau de câştigare a alegerilor?

Planul de pace – un paşaport electoral?

În schimb, preşedintele Trump a avut întrevederi separate atât cu şeful executivului de la Ierusalim, prim-ministrul Benjamin Netanyahu, cât şi cu reprezentantul opoziţiei, Benny Gantz, în încercarea de a se asigura că, pe partea israeliană, există un consens privind continuitatea asumării implementării planului, indiferent cine va fi la putere în perioada următoare.

Planul a fost prezentat pe 28 ianuarie, aceeaşi zi în care procurorul general al Statului Israel, Avichai Mandelblit, a declanşat procedurile de punere sub acuzare a premierului, urmare a scrisorii acestuia, trimisă cu o zi înainte, chiar de la Washington, prin care renunţa la cererea de imunitate solicitată anterior Knessetului. 

Situaţia îl transformă pe Netanyahu în primul premier israelian în funcţie care va fi judecat pentru un dosar de corupţie, fraudă şi mită. Aceeaşi situaţie îi permite, însă, premierului să-şi maximizeze şansele electorale pentru alegerile din 2 martie 2020, planul de pace fiind, conform majorităţii analiştilor, paşaportul său pentru trecerea victorioasă peste momentul electoral.

Cea mai emblematică figură politică a ultimelor două decenii din istoria Israelului, premierul Netanyahu a făcut, încă o dată, demonstraţia capacităţilor sale de supravieţuire politică - e adevărat, având sprijinul total al Admninistraţiei Trump - într-un mediu internaţional destul de complicat şi în perioada unei contestări interne destul de articulate.

Planul de pace, care poate fi definit şi drept „planul de câştigare a alegerilor, atât în Israel / de către Netanyahu, cât şi în SUA / de către Trump”, sau ”planul de amânare a deciziei pentru încă patru ani”, este documentul care se alătură platformei electorale a premierului, în încercarea acestuia de a recupera voturile a 3-5% din electoratul israelian, suficiente pentru a ajunge sau depăşi pragul celor 61 de mandate necesare unei noi majorităţi de dreapta.

Aceeaşi logică electorală există şi în vederile candidatului Trump, în încercarea acestuia de a depăşi perioada discutării dosarului de punere sub acuzare, iar ulterior, pentru fidelizarea alegătorilor americani conservatori care cred că SUA au o misiune aproape biblică în apărarea Israelului şi a Locurilor Sfinte.

Planul de „Pace către Prosperitate”, deşi este conceput unilateral, pe formula „noi ştim cel mai bine ce e util pentru palestinieni”, are şanse să asigure victoriile electorale aşteptate atât la Ierusalim, cât şi Washington, şi, paradoxal, există o oarecare şansă să aibă şi o viabilitate practică, tocmai din perspectiva celor patru ani de graţie lăsaţi palestinienilor pentru decizie. Aceasta, dacă Israelul decide să amâne şi el anexarea coloniilor din  Cisiordania. În caz contrar, şansele de a trece de nivelul unui dosar din mapa prezidenţială se apropie de zero.

Şi totuşi, care sunt prevederile principale ale acestui plan, conţinut într-un dosar de 180 de pagini, relevat într-o formă scurtă de 50 de pagini, cu ocazia întâlnirii de la Casa Albă?

Promisiuni şi condiţionări. Principalele prevederi din plan

Conform preşedintelui Trump, planul oferă o soluţie realistă, bazată pe existenţa a două state, israelian şi palestinian, care vor coexista şi prospera. Sunt, însă prevederile sale, îndeajuns de fiabile pentru a asigura această perspectivă idilică? Poate parcurgerea acestor prevederi aruncă o lumină asupra viabilităţii viitoare a documentului:

1. Graniţele.

Planul afirmă că Israelul nu e obligat să ofere palestinienilor 100% din teritoriul pe care aceştia l-ar putea revendica, în conformitate cu înţelegerile internaţionale. Dar ceea ce le oferă ar putea fi conectat cu legături directe şi rapide, trecând peste / pe sub teritoriul israelian, care ar putea face viabile economic aceste teritorii.

Iar teritoriile oferite palestinienilor, cu compensaţiile respective din Deşertul Negev, ar asigura Israelului graniţe sigure şi recunoscute / legitime, fără a fi nevoie de strămutarea majorităţii coloniilor israeliene.

În acest fel, aproximativ 97% din israelienii din Teritorii ar putea fi în interiorul noilor graniţe ale statului israelian, în timp ce aproximativ 97% din palestinieni vor fi într-un nou stat, propriu, cu continuitate teritorială, asigurată şi prin noi proiecte de infrastructură de transport.

Schimbul de teritorii, asumat de Israel, respins de palestinieni, ar asigura acest echilibru, apropiat proporţiilor teritoriale de dinainte de anul 1967. Dar în timp ce Israelul ar achiziţiona teritoriul de la vest de Valea Iordanului, palestinienii vor primi două enclave deşertice, presupus a deveni paradisuri economice.

Partea palestiniană ar putea integra, însă, şi o serie de sate beduine aflate în prezent în interiorul graniţelor israeliene, pe modelul implantărilor israeliene care vor fi anexate la statul israelian.

Bariera de securitate dintre Israel şi Teritoriile Palestiniene va fi redesenată pentru a se alinia la noile graniţe. Proprietăţile individuale ale terenului vor fi recunoscute, indiferent de ce parte a graniţei se vor afla.

2. Problema Ierusalimului

Cea mai dificilă şi complexă parte a conflictului dintre cele două părţi este tratată, previzibil, într-un capitol separat, încercându-se soluţii atât la diferendul religios, cât şi la cel politic şi teritorial.

Dar în timp ce în plan religios, planul cheamă la toleranţă şi accesul tuturor credincioşilor în zona Templului Muntelui / Haram al-Sharif (acolo unde, acum, evreilor nu le este permis accesul pentru rugăciune), în plan politic,  se menţin barierele fizice de securitate dintre cele două comunităţi. Ele separă deja cartierele de est, palestiniene, de cele de vest, inclusiv Oraşul Vechi, israeliene, devenind, conform planului, viitoarea graniţă. Planul le sugerează palestinienilor că ar putea să-şi construiască o capitală în aceste suburbii estice şi nordice ale Ierusalimului, o propunere surogat la solicitarea vehementă şi permanentă a acestora ca Ierusalimul să le fie capitală.

Ambasada SUA în Statul Israel va fi în Ierusalim, dar dacă palestinienii vor fi de acord şi vor semna planul de pace propus, SUA îşi vor deschide o ambasadă în noua capitală palestiniană, denumită, poate, A-Quds.

3.     Asigurarea securităţii

Planul are ca obiectiv obţinerea recunoaşterii reciproce a Statului Israel şi a Statului Palestina. Deşi fiecare stat îşi va putea gestiona independent dezvoltarea infrastructurii interne, Israelul va continua să aibă responsabilitatea în zonele adiacente graniţei, inclusiv în zona de separaţie dintre cele două capitale.

Statul Palestina va fi demilitarizat şi va rămâne astfel. Palestina va avea forţe de securitate capabile pentru a acţiona intern şi pentru a preveni atacurie teroriste împotriva Israelului, Egiptului şi Iordaniei. Un comitet de coordonare comun va avea reprezentanţi din Israel, Palestina şi SUA.

4. Ce se va întâmpla cu refugiaţii?

Planul prevede trei opţiuni pentru refugiaţii paestinieni care intenţionează clarificarea statutului lor şi alegerea unui loc de reşedinţă permanent:

● integrarea în Statul Palestina (cu unele limitări precizate de document);

● integrarea în statele pe teritoriile cărora se află în prezent (cu acordul acestora);

● transferul a maximum 5.000 de refugiaţi / an, timp de până la 10 ani, în ţări membre ale Organizaţiei de Cooperare Islamică (cu acordul individual al acestor state).

5. Condiţionări pentru Statul Palestina

Planul prevede recunoaşterea reciprocă a statalităţii. Statul Palestina va fi demilitarizat. Autoritatea Naţională Palestiniană sau orice altă organizaţie acceptată de Israel  va avea controlul deplin în Gaza. Hamas, Jihadul Islamic, alte grupări şi miliţii teroriste vor fi dezarmate, iar Gaza va fi demilitarizată. O dată cu semnarea Acordului de Pace, toţi captivii israelieni vor fi returnaţi, iar rămăşiţele celor ucişi deţinute de partea palestiniană vor trebui transferate Israelului. Dacă Hamas intenţionează un rol politic în viitoarea guvernare palestiniană trebuie să facă / declare pace cu Israelul.

Îmbunătăţirile în situaţia Fâşiei Gaza sunt condiţionate de un armistiţiu cu Israelul, demilitarizarea totală a teritoriului, asumarea guvernării de o structură politică acceptată internaţional, care să permită executarea de investiţii.

Palestinienii vor trebui să renunţe la toate programele de educaţie, inclusiv cele integrate în curricula scolară, care promovează ura şi confruntarea cu vecinii, care popularizează violenţa.

Între prevederi sunt incluse şi câteva care reprezintă un fel de cod conduită al Autorităţii Naţionale Palestiniene / ANP în intervalul celor patru ani în care oferta propusă de SUA este valabilă:

● ANP se abţine să solicite aparteneaţa la orice organizaţie internaţională fără consimţământul Israelului;

● ANP nu va acţiona Israelul sau SUA, cetăţeni ai acestora, va opri demersurile deja iniţiate, în instanţele tribunalelor internaţionale;

● ANP va acţiona imediat pentru oprirea plăţilor (salarii, recompense) deţinuţilor paestinieni din închisorile israeliene, acuzaţi de terorism;

6. Condiţionări pentru Israel

După semnarea Acordului de Pace, Israelul va elibera prizonierii palestinieni deţinuţi în închisorile israeliene, cu excepţia a) celor condamnaţi pentru crime, b) celor condamnaţi pentru incitare la crimă / acţiuni teroriste, c) celor care sunt cetăţeni israelieni.

Există câteva prevederi privind Israelul care se referă la modul în care va fi gestionată situaţia din teritoriile care ar putea să se afle, ulterior semnării, în afara graniţelor Israelului (unele sunt parte a Statului Israel de astăzi):

● Israelul nu va construi noi colonii, nu le va extinde pe cele existente;

● Israelul nu va demola nicio construcţie de infrastructură  existentă la momentul prezentării planului.

Aceste din urmă prevederi sunt importante pentru că şi în cazul în care palestinienii refuză acest plan, implantările sunt oprite pentru o perioadă de patru ani.

Asimetrii, dezechilibre şi paradoxuri

Pentru că încă este prea devreme pentru a trage concluzii - în definitiv pentru mutarea palestiniană a fost lăsat un interval de timp uriaş, patru ani, în care atâtea se pot întâmpla - doar câteva puncte de vedere şi reacţii la lansarea la apă a propunerii Administraţiei Trump:

● majoritatea comentatorilor, inclusiv din Israel, remarcă similitudinea punctelor de vedere dintre presupusul mediator (SUA) şi una din părţi (Israel) în ceea ce priveşte soluţiile oferite de document. Coordonarea celor două părţi este evidentă, ceea ce, se afirmă, poate deveni un handicap pentru credibilitatea şi onestitatea demersului. Asimetria uriaşă dintre cei care propun şi cei care sunt vizaţi de această propunere poate fi unul din punctele slabe ale planului;

● demersurile unilaterale ale Israelului din ultima perioadă, încurajate sau acceptate de către SUA, pot crea o nouă situaţie paradoxală de securitate pe plan internaţional, în care acordurile şi cutumele politice nu mai au valoare axiomatică. Este de remarcat faptul că portavocea propagandistică a Rusiei, Russia Today, găseşte planul sustenabil, desigur printre alte puncte de vedere negative. Să fie vorba de căutarea propriilor legitimităţi pentru anexarea Crimeei sau implicarea în conflictul din Donbas?

● ca de fiecare dată, statele arabe reacţionează neunitar, unele fiind prezente, prin ambasadori şi alţi reprezentanţi diplomatici, la ceremonia de prezentare, altele criticându-l vehement;

● tot ca de obicei, Turcia, aliatul din NATO ale SUA, reacţionează ca principal contestatar al planului, în postura sa de stat care asigură preşedinţia Organizaţiei de Cooperare Islamică;

● nici reacţia palestiniană nu este una consecventă, show-ul televizat de unitate al ANP cu Hamas şi Jihadul Islamic, din seara zilei de 28 ianuarie, nefiind însoţit, decât ulterior, de reacţii punctuale de respingere a planului. Actuala conducere palestiniană pare a nu avea rersursele de a ieşi din defensiva prelungită care a însoţit mandatul supraextins al preşedintelui Mahmoud Abbas;

● este, iarăşi, destul de evident că, deşi pe hârtie titulaturile „Statul Israel” şi „Statul Palestina” par a fi exprimări pentru construcţii similare, în realitate, cea de-a doua entitate va fi lipsită de multe din aspectele convenţionale ale suveranităţii unui stat: controlul frontierelor, spaţiului aerian, apelor teritoriale, chiar reprezentarea internaţională. Nici securitatea internă nu va fi în întregime în mâinile palestinienilor, Israelul menţinându-şi dreptul de a interveni. Chiar şi după schimbările de graniţe, zeci de mii de israelieni vor continua să locuiască în interiorul potenţialului nou stat, sub autoritate israeliană;

● Administraţia Trump justifică prevederile planului, „realismul” acestora, prin „realităţile din teren”, deşi la o parte dintre ele şi-a adus propria sa contribuţie. Iar punctul de plecare al întregii construcţii a proiectului a fost ipoteza că „aspiraţiile politice nu sunt la fel de importante precum cele economice”, punct de vedere  exprimat de principalul negociator, Jared Kushner. Iar, la acest punct, există o serie de perspective economice, o infrastructură de legătură între teritoriile şi enclavele palestiniene, care ar părea atrăgătoare ... dacă ipoteza anterioară ar fi adevărată. Experienţa rezistenţei populaţiei palestiniene din Fâşia Gaza arată însă contrariul;

● ca o concluzie, un comentator israelian, Gideon Levy, trage linie sub proiectul „afacerii secolului”, afirmând că asimetria de forţe dintre Israel şi palestinieni este utilizată de preşedintele Trump în folosul său politic, dar şi al premierului Netanyahu: „Trump is creating not only a new Israel, but a new world” ... „A world without international law, without honoring international resolutions, without even the appearance of justice.” / „Trump creează nu numai un nou Israel, dar şi o lume nouă” ... „O lume fără lege internaţională, fără onorarea rezoluţiilor internaţionale, fără chiar aparenţa unei justiţii”.

Desigur, istoria a înregistrat numeroase decizii care pot să se afle sub această caracterizare, iar unele sunt privite peste ani ca momente decisive care au rezolvat probleme insolvabile la un moment dat.

Este de văzut, însă, dacă proiectul „Pace către Prosperitate” se adresează istoriei, sau doar momentului dificil, juridic şi electoral, prin care trec cei doi lideri.