SUA, Iran şi Uniunea Europeană la mijloc

Pregătiri de război?

Casa Albă a dispus dislocarea de bombardiere strategice B-52 la baza americană din Qatar, precum şi a portavionului USS Abraham Lincoln şi a navei de război USS Arlington, echipată cu un sistem de rachete Patriot, în Golful Persic, pentru a contracara eventuale acţiuni ale Teheranului.

De asemenea, Administraţia de la Washington a emis mai multe alerte privind traficul maritim în zona Golfului Persic, avertizând că există riscul unor acte de sabotaj în largul coastelor Emiratelor Arabe Unite (EAU). În plus, Departamentul de Stat a ordonat miercuri (15 mai) ca angajaţii guvernamentali din personalul ne-esenţial care îşi desfăşoară activitatea la misiunile diplomatice americane din Irak să părăsească această ţară.

O zi „potrivită” pentru primele lovituri

După eforturi diplomatice intense, după mobilizare militară, războaiele încep brusc, dimineaţa devreme... În epoca modernă, toate posturile TV îşi întrerup emisiunile pentru breaking news şi oamenii privesc în direct desfăşurarea evenimentelor... Nu este nou scenariul şi chiar dacă începerea luptelor poate fi anticipată, întotdeauna este percepută cu emoţie şi surpriză... pentru că mai era totuşi, poate, o speranţă...

Dimineaţa zilei de luni, 13 mai, ar fi putut constitui un astfel de moment … pentru declanşarea  unor confruntări de amploare în Orientul Mijlociu (OM). Cu o zi înainte, duminică dimineaţa, patru petroliere (unul sub pavilion norvegian, unul emiratez şi două saudite) au fost ţintele unor acţiuni susceptibile de sabotaj în apropierea portului Fujairah din EAU, unde se desfăşoară activităţi de extindere a capacităţilor de depozitare a petrolului (portul Fujairah ar urma să deţină cea mai mare unitate de depozitare a ţiţeiului din lume, capabilă să stocheze până la 14 milioane de barili de petrol).

Nu s-au înregistrat victime, dar Arabia Saudită a anunţat că petrolierele sale au fost „grav avariate”. 

Incidentul s-a produs în apropiere de Strâmtoarea Hormuz, a cărei securitate a fost asumată de Iran, într-un moment în care relaţiile dintre Washington şi Teheran sunt extrem de tensionate din cauza retragerii SUA din Acordul nuclear încheiat în 2015 (Joint Comprehensive Plan of Action / JCPOA) şi presiunilor în creştere exercitate asupra Iranului pentru a renunţa la programul balistic şi pentru a-şi schimba comportamentul în anumite chestiuni de politică externă.

În timp ce Arabia Saudită şi EAU nu au dat vina în mod explicit pe Iran, adversarul principal, oficialii americani suspectează regimul de la Teheran. Dar Iranul a condamnat atacul ca fiind „îngrozitor” şi a cerut o anchetă completă a incidentului.

Natura atacului nu este clară încă. Anchetatorii militari americani care au fost trimişi să investigheze incidentul iau în considerare ipoteza că Iranul sau grupările pe care le susţine au folosit explozibili pentru a ataca cele patru nave. Experţii au găsit găuri mari în cocile (forma exterioară a corpului navei) celor patru petroliere şi cred că acestea au fost provocate de încărcături explozive, a relatat Associated Press, citând un oficial anonim. Investigatorii americani nu au explicat cum au făcut legătura dintre Iran şi atacurile de duminică şi, deocamdată, nu a fost prezentată nicio dovadă că regimul de la Teheran ar fi plănuit şi desfăşurat actele de sabotaj.

Într-o analiză BBC dedicată incidentului se precizează că, în comparaţie cu atacurile anterioare asupra distrugătorului american USS Cole (2000), petrolierului Limburg (2002) şi cu atacurile mai recente produse în largul coastelor yemenite, daunele provocate celor patru petroliere din regiunea Golfului au fost minimale. Nu au avut loc scurgeri de petrol, incendii şi nu au existat victime.

Dar momentul producerii incidentului este suspicios şi periculos, iar cei care au realizat acest atac erau conştienţi de tensiunile în creştere din Golful Persic, cu dislocarea de noi forţe americane în regiune. Nu este exclus ca atacatorii să fi încercat în mod deliberat să intensifice aceste tensiuni, în scopul izbucnirii unui conflict.

Şi pericolul nu a trecut...

La două zile după atacurile împotriva petrolierelor (marţi, 14 mai), două conducte de petrol din Arabia Saudită au fost atacate de drone cu explozibili, a afirmat ministrul saudit al energiei, Khalid al-Falih. Ministrul a catalogat atacul „un act de terorism care a vizat aprovizionarea cu petrol la nivel mondial”. Cele două staţii de pompare aparţin companiei saudite Aramco, iar atacul a obligat firma petrolieră de stat să-şi suspende operaţiunile pentru a evalua ceea ce Falih a descris ca fiind „daune limitate”.

Instalaţiile atacate, situate în oraşele Afif şi Dawadmi, sunt legate de o conductă care transportă petrol de la câmpurile petrolifere din estul Arabiei Saudite către portul Yanbu de la Marea Roşie.

Acest atac este cel de-al doilea executat asupra infrastructurii petroliere a Arabiei Saudite şi, foarte probabil, va intensifica şi mai mult tensiunile din regiune. Anterior, un post de televiziune deţinut de insurgenţii Houthi din Yemen, care sunt sprijiniţi de iranieni, a relatat despre atacuri cu drone împotriva instalaţiilor din Arabia Saudită, fără a preciza însă ţintele sau momentul producerii  atacurilor.

Cum s-a ajuns în această situaţie...

Preşedintele american, Donald Trump, a adoptat o abordare intransigentă faţă de Iran încă de la debutul mandatului, abordare evidenţiată inclusiv prin criticarea Teheranului de la tribuna ONU, prin retragerea SUA din Acordul nuclear cu Iranul şi reinstituirea sancţiunilor care vizau atât Iranul, cât şi ţările care aveau relaţii comerciale cu această ţară, precum şi prin dialogul violent de la distanţă cu preşedintele Hassan Rouhani.

Luna trecută (aprilie), Washingtonul a sporit presiunile asupra Teheranului, anunţând că toate ţările care vor importa petrol din Iran vor fi supuse sancţiunilor americane. Donald Trump a decis că nu vor mai fi ţări scutite de aceste sancţiuni după ce actualele excepţii vor expira în luna mai a.c.

Secretarul de stat american, Mike Pompeo, a precizat că scopul acestei măsuri este de a lăsa Iranul fără „fondurile pe care le-a folosit pentru a destabiliza Orientul Mijlociu timp de zeci de ani” şi de a-l determina să se comporte „ca o ţară normală”. Pompeo a adăugat că Arabia Saudită şi EAU au fost de acord să asigure cantitatea necesară de petrol pentru pieţe, astfel încât să compenseze dispariţia petrolului iranian de pe piaţă.

Drept urmare, autorităţile iraniene au ameninţat că ar putea încerca să blocheze transporturile de petrol care trec prin Strâmtoarea Hormuz. Deşi dificil de pus în practică şi extrem de periculoasă din perspectiva consecinţelor, închiderea strâmtorii este una dintre pârghiile cele mai puternice la dispoziţia regimului de la Teheran (prin strâmtoarea Hormuz tranzitează între 20 şi 40% din petrolul lumii, potrivit unor statistici diverse).

În plus, în urmă cu o săptămână (miercuri, 08 mai), exact la un an de la retragerea SUA din Acord şi reintroducerea sancţiunilor, Iranul a decis să suspende aplicarea „unora” dintre angajamentele asumate prin documentul încheiat în 2015, fără însă a se retrage complet din acesta.

Consiliul suprem de securitate naţională a decis ca Iranul să nu-şi mai limiteze rezervele de apă grea şi uraniu îmbogăţit, aşa cum s-a angajat în 2015, şi a dat un termen de 60 de zile celorlalte cinci ţări participante la Acord (Germania, China, Franţa, Marea Britanie şi Rusia) pentru a-şi face operaţionale angajamentele, în special în sectoarele petrolier şi bancar, avertizând că în caz contrar va renunţa să aplice şi alte angajamente.

Decizia a fost adusă la cunoştinţa ambasadorilor ţărilor care au rămas angajate în acord (Germania, China, Franţa, Marea Britanie şi Rusia) printr-o scrisoare a preşedintelui iranian, Hassan Rouhani.

Ministrul de externe, Mohammad Javad Zarif, a precizat că „măsurile luate de SUA, în special de un an, dar şi înainte de retragerea din Acord, au avut în mod clar scopul să provoace întreruperea aplicării acestui acord”. Cu toate acestea, a insistat Zarif, „Iranul nu se retrage complet” din respectivul acord şi măsurile adoptate de Teheran corespund unui drept lăsat părţilor participante în cazul încălcării acestuia de către o altă parte.

Uniunea Europeană şi statele membre implicate în Acordul nuclear iranian (Franţa, Germania şi Marea Britanie) au asigurat că vor respecta în continuare Acordul, dar nu acceptă „ultimatumuri” din partea Teheranului. „Respingem orice ultimatum şi vom evalua respectarea de către Iran a angajamentelor sale în domeniul nuclear”, se precizează (joi, 09 mai) într-un comunicat comun semnat de miniştrii de externe ai acestor state şi de Înaltul Reprezentant al UE pentru  afaceri externe şi politica de securitate, Federica Mogherini.

De asemenea, se subliniază „deplinul ataşament faţă de menţinerea şi punerea integrală în aplicare a Acordului, o realizare esenţială în arhitectura mondială de neproliferare nucleară care este în interesul securităţii tuturor”, chemând Iranul să se abţină de la orice escaladare.

Semnatarii şi-au reiterat angajamentele ferme în Acord, „mai ales în ceea ce priveşte ridicarea sancţiunilor în beneficiul poporului iranian”, sens în care îşi exprimă „regretul că Statele Unite au impus din nou sancţiuni după retragerea din Acord”.

Încep să apară „îngrijorările”...

Escaladarea tensiunilor în această săptămână a ajuns într-un punct în care orice scânteie (accidentală sau provocată) poate declanşa o confruntare de amploare. Incidentul din dimineaţa zilei de duminică a avut potenţialul de a declanşa un război, dar în aceeaşi măsură a avut, se pare, şi potenţialul de a-i conştientiza pe actorii implicaţi de gravitatea situaţiei.

O zi mai târziu (luni), Mike Pompeo a făcut o vizită surpriză la Bruxelles pentru a discuta „chestiuni urgente” şi, în special, problema dosarului iranian, cu liderii europeni. Departamentul de Stat nu a precizat ce întâlniri erau prevăzute în agenda lui Pompeo, fiind anunţate doar întrevederi cu reprezentanţi ai Franţei, Marii Britanii şi Germaniei.

Iniţial, şeful diplomaţiei americane trebuia să se deplaseze la Moscova pentru a discuta cu preşedintele rus, Vladimir Putin, evoluţiile din Coreea de Nord, Iran, Siria, Ucraina şi Venezuela, dar şi relaţiile bilaterale dintre Moscova şi Washington. Întâlnirea a fost amânată pentru a doua zi, la Soci.

Tot luni, la Bruxelles a avut loc un Consiliu al Afacerilor Externe al UE. Miniştrii de externe din Marea Britanie şi Germania s-au declarat îngrijoraţi de creşterea tensiunilor între Statele Unite şi Iran, care, potrivit ministrului britanic, ar putea degenera „involuntar” într-o confruntare militară.

„Suntem îngrijoraţi de creşterea tensiunilor în regiune” a spus şi ministrul german Heiko Maas, după o întrevedere separată cu Mike Pompeo. Ministrul de externe britanic, Jeremy Hunt, şi omologul francez, Jean-Yves Le Drian, au avut, la rândul lor, întrevederi separate cu secretarul de stat american.

Federica Mogherini a subliniat că UE susţine pe deplin Acordul nuclear cu Iranul,  precizând totodată că a fost informată în cursul nopţii despre vizita neanunţată a secretarului de stat american, Mike Pompeo, la Bruxelles, dar nu a confirmat o întâlnire cu acesta.

„În mod fundamental, nu dorim un război cu Iranul”, a afirmat Pompeo, marţi seara, în timpul unei conferinţe de presă susţinută la Soci alături de omologul rus, Serghei Lavrov, înainte de a fi primit de preşedintele Putin. Replica rusă a survenit prompt prin vocea purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov: „Se poate cu greu vorbi despre vreo asigurare: există o situaţie evidentă care este o tendinţă spre continuarea escaladării”, care a subliniat că „observă cu regret deciziile luate de Iran”, dar „înţelege că Iranul a luat aceste decizii voluntare ca reacţie la presiune”. „Şi, în mod concret, acţiunile SUA sunt cele care provoacă Iranul”, a concluzionat Peskov.

Poziţii ireconciliabile

Trump a promis încă din campania prezidenţială că va retrage ţara din Acordul nuclear iranian, „cel mai rău încheiat vreodată de SUA”, potrivit opiniei sale. Şi-a ţinut cuvântul şi a retras SUA din Acord, în mai 2018, exercitând presiuni asupra regimului iranian pentru a-l determina să accepte un tratat global cu Washingtonul. Mike Pompeo a enumerat mai multe condiţii care ar trebui respectate de Teheran pentru încheierea unui tratat, printre care încetarea totală a activităţilor nucleare iraniene, încetarea programului de producţie a rachetelor balistice, precum şi retragerea Iranului şi a aliaţilor săi din Siria, Irak, Liban şi Yemen.

Ceea ce Teheranul respinge categoric...

Preşedintele iranian, Hassan Rouhani, a lansat un apel facţiunilor politice iraniene să se unească pentru a depăşi „un război fără precedent în istoria revoluţiei noastre islamice”.

Acordul nuclear a permis Iranului să obţină ridicarea unora dintre sancţiunile internaţionale, dar reintroducerea celor americane afectează profund economia şi relaţiile comerciale cu celelalte ţări semnatare ale acordului. Interzicerea exportului de petrol, vital pentru Iran, ar putea fi o linie roşie pentru regimul de la Teheran...

În esenţă, Teheranul doreşte revenirea la situaţia anterioară reintroducerii sancţiunilor americane - ridicarea obstacolelor privind tranzacţiile cu sistemul bancar iranian şi vânzările de petrol.

Ceea ce Washingtonul nu acceptă fără ca Teheranul să respecte condiţiile solicitate...

UE – miză şi riscuri

Oricât de hotărât ar fi Trump în aplicarea presiunilor asupra Iranului, chiar cu riscul unei confruntări militare, trebuie să ţină cont şi de poziţionarea UE. Nu au fost publicate detalii privind discuţiile pe care Pompeo le-a avut cu oficialii ţărilor europene implicate în Acord, însă sunt posibile două abordări: ori o conştientizare a situaţiei extrem de periculoase şi solicitarea sprijinului în vederea dezamorsării, ori o încercare de obţinere a sprijinului european în aplicarea strategiei americane.

UE şi-a reiterat încrederea în eficacitatea Acordului nuclear ca mijloc de intensificare a cooperării cu Iranul. Europenii invocă rapoarte ale Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, potrivit cărora Iranul şi-ar fi respectat angajamentele. Referitor la programul balistic, în luna februarie a.c, Consiliul European a îndemnat Teheranul să se abţină de la astfel de activităţi, în special de la lansările de rachete balistice, care sunt în contradicţie cu Rezoluţia 2231 a Consiliului de Securitate al ONU.

Acordul nuclear cu Iranul reprezintă o miză economică şi strategică majoră pentru UE. O ridicare a sancţiunilor economice împotriva Iranului ar deschide piaţa iraniană pentru companiile europene, mai ales că furnizarea de gaz şi petrol iranian ar reduce dependenţa energetică europeană de Rusia. Iar exportul de petrol este crucial pentru Iran.

Un transfer al orientării UE către strategia SUA de presiune maximă, care vizează în primul rând schimbarea comportamentului Teheranului în anumite dosare externe, ar presupune mai multe riscuri. În primul rând, destabilizarea internă şi schimbarea de regim, cu consecinţe neprevăzute, precum în alte ţări din Orientul Mijlociu (cine va prelua puterea?; dacă ţara se va transforma într-un teritoriu neguvernabil?). Mai departe, riscul unui aflux de refugiaţi, după modelul celor din Siria şi Libia. Şi, nu în ultimul rând, riscul unui război.

Spectrul războiului pare cel mai înfricoşător... Poate pe acest lucru mizează şi Teheranul. În situaţia actuală, orice scânteie (accidentală sau provocată) îl poate declanşa...