SUA – Iran : Începe războiul?

Un „deget acuzator”...

Secretarul de stat american, Mike Pompeo, şi-a îndreptat joi (13 iunie) degetul acuzator asupra Iranului, învinuind regimul fundamentalist-islamic al ayatolahilor pentru „atacul flagrant” săvârşit asupra unor petroliere din Golful Oman, în proximitatea strâmtorii Hormuz.

In acelaşi timp, surse din Departamentul de Stat american au invocat informaţii ale serviciilor secrete. S-a difuzat un video despre care SUA afirmă că ar proba o agresiune iraniană, comisă cu ajutorul unor mine magnetice. Pe una, neexplodată, iranienii ar fi colectat-o de pe peretele uneia din cele două nave atacate, reiese, potrivit americanilor, din înregistrarea prezentată şi interpretată de experţii de peste ocean. Arabia Saudită a confirmat acuzele americane.

De cealaltă parte, teocraţia iraniană le-a respins şi condamnat categoric, cerând SUA să oprească „incitările”. Dar oare pe cine să credem? Şi cum va evolua situaţia?

Ce s-a întâmplat?

Preşedintele american, Donald Trump, a declarat pentru Fox News Channel că vinovăţia Iranului a fost „expusă” de Statele Unite. Centrul de comandă al SUA (CENTCOM) a demonstrat că Garda Revoluţionară a Iranului a retras o mină magnetică neexplodată de pe petrolierul japonez Kokuka Courageous.

Căpitanul Bill Urban, purtătorul de cuvânt al CENTCOM, a arătat pe ore ce s-a întâmplat cu cele două petroliere atacate, care au fost „asaltate” de marina iraniană, grăbită să preia echipajele navelor avariate, precum şi alte „obiecte”:

„La ora 8:09 ora locală, o aeronavă a SUA a observat o ambarcaţiune de patrulare de clasă Hendijan şi o ambarcaţiune de atac rapid (FAC / FIAC) aparţinând Gărzii Revoluţionare Iraniene (IRGC) în apropierea petrolierului norvegian M / T Altair. La ora 9:26 ora locală, iranienii au cerut ca nava Hyundai Dubai, care a salvat marinarii de pe M / T Altair, să aducă echipajul la FIAC-urile iraniene. Nava Hyundai Dubai a respectat cererea şi a transferat echipajul M / T Altair către FIAC-urile iraniene.

La ora 11:05 ora locală, USS Bainbridge, la concurenţă cu navele iraniene, se îndrepta spre un remorcher olandez, care salvase echipajul de 21 de marinari de pe Kokuka Courageous. Deşi ambarcaţiunea iraniană de patrulare a încercat să ajungă înaintea USS Bainbridge, marinarii salvaţi au fost transferaţi pe nava americană la cererea comandantului navei Kokuka Courageous.

La 4:10 p.m. ora locală, o barcă de patrulare de clasă Gashti aparţinând IRGC s-a apropiat de M / T Kokuka Courageous şi s-a înregistrat când echipajul a retras o mină magnetică neexplodată de pe coca navei M / T Kokuka Courageous (vezi înregistrarea aici). ”

Ce se întâmplă de fapt...

Administraţia Trump se focusează pe coagularea unui consens internaţional după atacurile asupra încă două petroliere în regiunea Orientului Mjlociu. Personaje de rang înalt, incluzând secretarul apărării, Patrick Shanahan, secretarul de stat, Mike Pompeo, şi consilierul pe securitate naţională, John Bolton, împărtăşesc aceeaşi orientare.

Iranul a catalogat ca „ridicole” şi „primejdioase” alegaţiile privind cărora Teheranul ar fi fost în spatele atacurilor petrolierelor din proximitatea Strâmtorii Hormuz. Cele două vase – Kokuka Courageous (pavilion japonez) şi Front Altair (norvegian) – au fost avariate în dimineaţa zilei de joi (13 !!! iunie), în timp ce părăseau Golful Oman, al doilea incident de acest fel în ultima lună ce are loc în regiune.

Shanahan, întrebat dacă ia în considerare dislocarea de trupe sau capabilităţi suplimentare în regiune, a precizat „că întotdeauna sunt avute în vedere planuri pentru orice situaţie. Dar, având în vedere că un vas norvegian a fost afectat, unul japonez, unul britanic, unul emiratez de asemenea, trebuie luate măsuri pentru a preîntâmpina deteriorarea situaţiei şi pentru a atrage suportul altor ţări în gestionarea acestei situaţii”.

Shanahan a adăugat că Pentagonul va recurge la diseminarea de informaţii în acest sens, fapt ce s-a concretizat prin publicarea înregistrării care pretinde că surprinde momentul în care militarii iranieni retrag o mină de pe coca petrolierului Kokuka Courageous, la câteva ore după descoperirea atacurilor.

Doar că Youtaka Katada, proprietarul petrolierului, îşi exprimă îndoiala, precizând că echipajul vasului a observat un „obiect zburător” înainte de explozia care a afectat nava. „Echipajul susţine că vasul a fost atacat de un obiect zburător... Amplasarea unei bombe/ mine pe exteriorul cocii este un scenariu de neluat în seamă... ”

Dacă Iranul a fost în spatele atacurilor, care ar fi motivaţia retragerii celei de a doua mine, la câteva ore după atacuri, mai ales în condiţiile în care forţele americane arau deja în apropiere? Donald Trump motivează prin faptul că au încercat să evite să lase urme... Nu erau suficiente exploziile deja produse? Youtaka Katada, proprietarul vasului, este de altă părere...

Cine cu cine?

Secretarul General al ONU este de părere că adevărul privind atacurile asupra petrolierelor trebuie elucidat... Şi pentru acest lucru este necesară o entitate independentă... De asemenea, poziţia ONU este că lumea nu-şi poate permite în acest moment o confruntare majoră în Orientul Mijlociu!

Teheranul a respins orice acuzaţie că ar fi fost implicat în incident, iar Rusia şi Qatarul au solicitat investigaţii internaţionale privind aceste atacuri asupra petrolierelor în proximitatea Stramtorii Hormuz. Abbas Mousavi, un purtător de cuvânt al ministerului iranian de externe, a precizat că „noi suntem responsabili pentru asigurarea securităţii Strâmtorii şi am salvat echipajele de pe navele afectate în cel mai scurt timp posibil”.

Ministerul rus de externe a emis un comunicat prin care acuză SUA de acumulare a tensiunilor prin acuzaţiile continue împotriva Iranului. Condamnând poziţionarea „irano-fobică” a Washingtonului, Moscova solicită o anchetă internaţională imparţială înainte de acuza Iranul. Germania solicită de asemenea o anchetă, în timp ce China face apel la reţinere.

Marea Britanie susţine poziţia SUA, afirmând că Iranul este implicat în atacurile asupra petrolierelor, atât asupra celor patru de acum o lună, cât şi asupra celor din această săptămână.

Cum s-a ajuns în această situaţie...

Preşedintele american, Donald Trump, a relevat o abordare intransigentă faţă de Iran încă de la debutul mandatului, abordare reluată inclusiv prin criticarea Teheranului de la tribuna ONU, prin retragerea SUA din Acordul nuclear cu Iranul şi reinstituirea sancţiunilor care vizau atât Iranul, cât şi ţările care aveau relaţii comerciale cu această ţară, precum şi prin dialogul violent de la distanţă cu preşedintele Hassan Rouhani.

În aprilie, Washingtonul a sporit presiunile asupra Teheranului, anunţând că toate ţările care vor importa petrol din Iran vor fi supuse sancţiunilor americane. Donald Trump a decis că nu vor mai fi ţări scutite de aceste sancţiuni după ce actualele excepţii vor expira în luna mai a.c.

Secretarul de stat american, Mike Pompeo, a precizat că scopul acestei măsuri este de a lăsa Iranul fără „fondurile pe care le-a folosit pentru a destabiliza Orientul Mijlociu timp de zeci de ani” şi de a-l determina să se comporte „ca o ţară normală”. Pompeo a adăugat că Arabia Saudită şi EAU au fost de acord să asigure cantitatea necesară de petrol pentru pieţe, astfel încât să compenseze dispariţia petrolului iranian de pe piaţă.

Drept urmare, autorităţile iraniene au ameninţat că ar putea încerca să blocheze transporturile de petrol care trec prin Strâmtoarea Hormuz. Deşi dificil de pus în practică şi extrem de periculoasă din perspectiva consecinţelor, închiderea Strâmtorii este una dintre pârghiile cele mai puternice la dispoziţia regimului de la Teheran (prin strâmtoarea Hormuz tranzitează între 20 şi 40% din petrolul lumii, potrivit unor statistici diverse).

În plus, în luna mai (08 mai, exact la un an de la retragerea SUA din Acord şi reintroducerea sancţiunilor), Iranul a decis să suspende aplicarea „unora” dintre angajamentele asumate prin Acordul nuclear încheiat în 2015, fără însă a se retrage complet din acesta.

Consiliul suprem de securitate naţională a decis ca Iranul să nu-şi mai limiteze rezervele de apă grea şi uraniu îmbogăţit, aşa cum s-a angajat în 2015, şi a dat un termen de 60 de zile celorlalte cinci ţări participante la Acord (Germania, China, Franţa, Marea Britanie şi Rusia) pentru a-şi face operaţionale angajamentele, în special în sectoarele petrolier şi bancar, avertizând că în caz contrar va renunţa să aplice şi alte angajamente.

Implicaţii imediate

Intertanko, organizaţie reprezentativă a operatorilor de petroliere, a emis un comunicat prin care îşi exprimă „îngrijorarea extremă” privind securitatea echipajelor navelor în regiune. Costul asigurărilor navelor care transportă  petrol din Orientul Mijlociu va creşte după cele două atacuri succesive, regiunea fiind încadrată într-o listă cu risc crescut.

Strâmtoarea Hormuz este cea mai importantă cale maritimă pentru comerţul petrolier mondial, însă majoritatea operatorilor începe să reconsidere costurile operării în regiune.

Escaladările situaţiei de securitate din Orientul Mijlociu care au avut impact asupra comerţului cu petrol au fost relativ rare. Războiul Irak-Iran a coincis cu criza OPEC din prima jumătate a anilor ’80, oferind imagini ale petrolierelor distruse în eforturile de război ale celor două ţări.  Dar evenimentele ulterioare (invazia Kuwaitului în 1990 şi intervenţia americană în Irak) au avut un impact relativ scăzut asupra fluxului exporturilor de hidrocarburi prin Strâmtoarea Hormuz.

Acum, riscurile par să fie mai mari... bineînţeles, cu costuri suplimentare pentru petrol.

Ca şi cum nu ar fi de ajuns...

Concomitent cu atacurile asupra petrolierelor din Golful Oman, forţele de apărare saudite re confruntă cu dronele rebelilor Houthi:  cinci drone au fost lansate de rebelii din Yemen asupra aeroportului din Abha şi oraşului Khamis Mushait, ulterior atacului cu rachete de miercuri (12 iunie) care s-a soldat cu 26 de răniţi. Războiul din Yemen opune în principal forţe pro-guvernamentale, susţinute de Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite, rebelilor Houthi care controlează vaste teritorii în nordul şi vestul ţării, precum şi capitala Sanaa.

Coincidenţă sau nu, atacurile cu drone/ rachete ale rebelilor asupra unor localităţi/ instalaţii petroliere saudite au escaladat tot acum aproximativ o lună, în tandem cu incidentele de pe mare... Rebelii yemeniţi, susţinuţi de Iran, şi-au intensificat în ultimele săptămâni atacurile de acest gen contra regatului saudit care, din 2015, intervine militar în Yemen în fruntea unei coaliţii de sprijin a guvernului îndepărtat de la putere. Şi cum rebelii Houthi sunt sprijiniţi de Teheran, încotro se îndreaptă degetul?

Este puţin probabil ca Iranul să îşi dorească acum o confruntare majoră cu SUA... Mai degrabă nu... Chiar dacă efectul sancţiunilor este devastator, chiar dacă este extrem de greu pentru Teheran să supravieţuiască fără câştigurile asigurate de exportul de hidrocarburi, căutarea unui conflict cu Washingtonul pare dincolo de logică...

Îşi doreşte SUA o confruntare cu Iranul? Poate un tweet al lui Trump ar putea dezvălui adevărul...

Există altă cale?

Un singur scenariu ar putea evita confruntarea – implozia societăţii iraniene. Se poate vorbi în termeni realistici despre o astfel de evoluţie?

În iulie 2009, demonstranţii iranieni afişau semnele victoriei după rugăciunea de vineri... Ridicarea cetăţenilor iranieni împotriva unui alt mandat al preşedintelui Mohmoud Ahmadinejad, în ceea ce va rămâne în istorie drept „Mişcarea Verde”. Candidaţii reformişti, Mir Hossein Mousavi şi Mahdi Karroubi, au respins rezultatele alegerilor, iar susţinătorii lor au ieşit în stradă pentru a-şi susţine opţiunea pentru alegeri democratice.

Astăzi, după 10 ani, ar fi posibilă o re-editare a „Mişcării Verzi”? Sunt mai mulţi factori socio-economici şi politici care ar pleda în această direcţie... Semnarea Acordului nuclear (JCPOA), promovată în special de preşedintele Hassan Rouhani şi ministrul de externe, Javad Zarif, a născut aşteptări mari... Dar beneficiile anunţate nu au fost simţite de către populaţie, culminând cu decizia preşedintelui american, Donald Trump, de a denunţa Acordul şi de a reintroduce sancţiunile americane. Decizia lui Trump a determinat retragerea firmelor străine care semnaseră sau se pregăteau să semneze contracte cu parteneri iranieni, reducerea comerţului, căderea monedei naţionale, rialul, şi explozia preţurilor.

Frustraţi de evoluţia situaţiei, iranienii au iniţiat proteste sporadice pe întreg teritoriul ţării. Este scopul Washingtonului crearea unei mase critice în Iran pentru o schimbare din interior?

Se întâmplă în Algeria, se întâmplă în Sudan – nu neapărat (!?) cu implicarea SUA... Mare parte a populaţiei iraniene este de o vârstă tânără şi cu un nivel de educaţie ridicat, conectată la ce se întâmplă în lume. Există un sentiment de frustrare public, există o motivaţie unificatoare, se poate vorbi de o criză politică, atât pe fondul presiunilor externe, cât şi în lumina contradicţiilor interne... Ar mai trebui o elită dizidentă şi o susţinere internaţională. Dacă acum 10 ani acestea existau, acum încă nu pot fi luate în calcul. În concluzie, este puţin probabil un astfel de scenariu...

Există altă cale?

O concluzie seacă: evoluţia situaţiei pare să indice faptul că o confruntare SUA-Iran nu ar mai trebui pusă sub semnul întrebării „dacă”, ci „când”.