SUA au aprobat un sprijin pentru apărare în valoare de 567 de milioane de dolari pentru Taiwan
Cosmin PirvPreşedintele american Joe Biden a aprobat un sprijin pentru apărare în valoare de 567 de milioane de dolari pentru Taiwan, a anunţat Casa Albă, transmite Reuters.
Potrivit unei declaraţii a Casei Albe, este vorba de sprijin constând în articole şi servicii de apărare, precum şi în educaţie şi formare militară, „pentru a oferi asistenţă Taiwanului”.
Nu au fost furnizate detalii suplimentare.
Statele Unite sunt cel mai important susţinător internaţional şi furnizor de arme al Taiwanului.
China a cerut în mod repetat Washingtonului să înceteze vânzarea de arme către Taipei. China, care consideră Taiwanul drept propriul său teritoriu, a intensificat presiunea militară şi politică în ultimii cinci ani pentru a-şi afirma pretenţiile, pe care Taipeiul le respinge cu fermitate.