STS explică modul în care va funcţiona portalul pentru certificatele digitale COVID
Petru MaziluPortalul de pe care cetăţenii români sau străini îşi pot genera certificatele digitale UE privind COVID este pregătit pentru lansarea din 1 iulie, anunţă reprezentanţii STS.
Potrivit STS, specialiştii care au dezvoltat sistemul informatic, au făcut ultimele optimizări, în conformitate cu prevederile ordonanţei de urgenţă a Guvernului României.
Reprezentanţii STS au câteva precizări pentru persoanele care intenţionează să-şi descarce certificatul COVID.
„Certificatul este gratuit. În cazul minorilor sub vârsta de 14 ani, este necesar acordul părinţilor. Timpul de generare a certificatului poate fi de la câteva secunde, până la o oră, în funcţie de numărul de solicitări. În momentul generării certificatului, persoana care l-a solicitat este notificată prin e-mail. La intrarea în statele membre ale Uniunii Europene, verificarea certificatelor se realizează prin scanarea codului QR. Utilizatorul îl poate accesa şi vizualiza atât din lista de certificate – prin selectarea certificatului, cât şi prin descărcarea efectivă, în format *pdf, a documentului, care se poate tipări”, au explicat reprezentanţii STS.
Pentru informaţii privind emiterea şi utilizarea certificatelor, a fost deschis un call center la numărul de telefon 021.414.44.25. De asemenea, certificatul poate fi obţinut pe hârtie prin intermediul primăriei, direcţiei de sănătate publică sau serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor.