Strategia de vaccinare împotriva COVID-19 a pornit cu stângul. Chiar şi în România

Un vaccin COVID-19 eficient ne-ar putea ajuta să ieşim din izolare, să punem capăt distanţării fizice sau renunţării la unele activităţi de recreere. Dar acest scenariu va funcţiona numai dacă populaţia va fi dispusă să se vaccineze. Conform specialiştilor în domeniu, pentru ca vaccinurile să aibă efect asupra actualei pandemii este necesar ca cel puţin 60-70% din totalul populaţiei să fie imunizată. Dar oare se poate atinge acest prag?

Rezultatele unui sondaj realizat de Vaccine Confidence Project şi ORB International, în luna iunie 2020, arată că rezistenţa la vaccinare este deosebit de ridicată în ţările care au reuşit să evite cele mai grave pandemii. Astfel, în Elveţia, 20% dintre persoanele chestionate au afirmat că nu ar dori să fie vaccinate. În Austria, scepticismul vaccinării este aproape la fel de răspândit, 18% dintre cei chestionaţi spunând că vor respinge vaccinarea, iar în Suedia, procentul celor care nu doresc să se vaccineze este de 31%.

În Italia, ţară greu încercată, procentul celor care refuză să se imunizeze împotriva noului coronavirus este de 23%.

Sondajul realizat mai scoate în evidenţă un aspect interesant. Procentul celor care au studii medii (60%) şi superioare (30%) şi se presupune că se pot documenta, utilizând diferite mijloace de informare, şi că au nivelul de instruire necesar înţelegerii informaţiilor transmise, formează majoritatea celor care nu doresc imunizare prin vaccinare. Acest aspect nu ne duce cu gândul decât la o comunicare ineficientă din partea autorităţilor, la pierderea iniţiativei şi, de ce să nu o spunem, la o criză de comunicare.

Suntem în criză de... încredere

Această criză de comunicare, care se manifestă nu numai la nivel naţional, ci şi european, este generată de faptul că, la începutul pandemiei, experţii afirmau că producerea, testarea şi vânzarea pe piaţă a unui vaccin durează 2-3 ani. Acum, la numai câteva luni de la acea afirmaţie, diferite companii farmaceutice anunţă că au testat deja şi sunt gata să producă în masă şi să vândă vaccinuri cu o eficienţă cuprinsă între 70 şi 90%.

Mai mult decât atât, eficienţa ridicată a noului vaccin (90%), mai mare chiar şi a celui destinat combaterii gripei sezoniere (70%), stârneşte suspiciuni.

În cazul României, comunicarea defectuoasă, cu întârziere, uneori ambiguă şi chiar contradictorie, a favorizat propagarea teoriilor conspiraţioniste şi, implicit, scăderea şanselor de succes ale campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID.

Printre teoriile conspiraţioniste care circulă în prezent în România (şi nu numai) se numără:

• introducerea unor cipuri în corpul uman, odată cu vaccinul, pentru monitorizarea populaţiei;
• afectarea ADN-ului uman şi producerea unor mutaţii genetice ireversibile.

În plus, există discuţii în reţelele de socializare care indică o stare de nesiguranţă cauzată de lipsa de informare. Din aceste considerente, o parte a populaţiei doreşte să vadă efectele vaccinurilor asupra altor persoane, considerând că, în acest fel, va avea posibilitatea să se convingă de noul vaccin şi să adopte o decizie ulterioară, în cunoştinţă de cauză, în privinţa imunizării.

Comunicare, comunicare, comunicare. Dar nu oricum...

Trăim în era digitală şi a conectivităţii, 24 de ore din 24, iar informaţiile sunt vitale nu numai pentru oamenii de afaceri sau politicieni, ci şi pentru fiecare cetăţean. Poate nu ne interesează ce partid a câştigat alegerile sau dacă a avut loc un dezastru în ”cealaltă parte” a lumii, dar ne interesează cum va fi vremea mâine, ce drumuri sunt închise sau ce linii aeriene şi-au întrerupt zborurile. În era comunicaţiilor 4G şi 5G, informaţiile şi dezinformarea pot face înconjurul lumii cu viteza luminii. Liniştea din comunicare sau comunicarea fără mesaj poate produce nelinişte şi, ulterior, scepticism.

În ceea ce priveşte România, peste 38% dintre respondenţii unui sondaj au declarat că nu s-ar vaccina împotriva COVID-19, dacă un astfel de tratament ar fi disponibil în perioada următoare. Sondajul confirmă tendinţa anti-vaccin manifestată în ultimii ani în România şi care a dus la apariţia unor focare de rujeolă.

În acelaşi timp, 30% au declarat că ar aştepta o perioadă şi s-ar vaccina doar dacă ar auzi sau vedea că persoanele care şi-au administrat un astfel de tratament nu au probleme, 21,8% au afirmat că s-ar vaccina, iar 8% au spus că ar accepta doar dacă ar primi mai multe explicaţii despre vaccinurile utilizate. Acest sondaj reflectă fidel afirmaţiile coordonatorului campaniei de vaccinare anti-COVID, locotenent-colonelul medic Valeriu Gheorghiţă, care a precizat că vaccinarea va fi gratuită şi voluntară, iar, din acest punct de vedere, fiecare cetăţean trebuie să aibă un nivel suficient de mare de date corecte şi din surse sigure, credibile, înainte să decidă asupra imunizării.

Strategia naţională de vaccinare anti-COVID ar putea fi adoptată săptămâna aceasta (3 decembrie) de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. Dar strategia amintită va trebui pusă în practică prin planuri de acţiune comune sau la nivelul fiecărei instituţii implicate. Unul din aceste planuri trebuie să fie cel al comunicării strategice la nivel naţional.

Mai mult ca sigur, strategia de comunicare strategică ar fi trebuit începută mult mai devreme pentru a menţine iniţiativa în informare şi pentru a contracara eficient teoriile conspiraţioniste şi mesajele cu conţinut fals, dezinformator. Cu toate acestea, există posibilitatea recâştigării iniţiativei în cadrul campaniei de comunicare strategică dacă se urmăresc câteva principii specifice teoriei comunicării în condiţii de criză:

• stabilirea unei relaţii solide cu populaţia. Pentru aceasta, autorităţile trebuie să folosească toate mediile de comunicare pentru a putea transmite mesaje puternice, bazate pe fapte şi dovezi palpabile care pot fi verificate din studii de specialitate sau alte documente cu valoare ştiinţifică;
• mesajele trebuie elaborate pe ”limbajul” publicului, astfel încât să fie eliminate orice ”bariere de comunicare”. Mesajele trebuie să fie complete şi reale, exacte şi clare. Lipsa uneia din aceste caracteristici va genera apariţia altor zvonuri care vor completa informaţia cu estimări, presupuneri şi suspiciuni generate de o comunicare deficitară;
• tonul mesajelor trebuie să fie liniştitor, neagresiv, adaptat aşteptărilor presei şi populaţiei. În ceea ce priveşte media, tonul discursului trebuie să fie lipsit de aroganţă sau superioritate şi, nu în ultimul rând, adaptat fiecărei categorii de public ţintă.

Privind publicul ţintă, sunt deja trei grupuri mari:

• cei ce au decis deja că se vor imuniza, dar doresc informaţii suplimentare privind procedurile pe care trebuie să le urmeze (documente necesare, locul şi perioada în care se poate imuniza etc.);
• cei indecişi, care au nevoie de informaţii suplimentare pentru a lua o decizie sau au nevoie chiar de persoane apropiate care să le confirme eficienţa şi reacţiile adverse trăite;
• cei care nu doresc să se imunizeze şi care nu o fac, la fel ca şi cei indecişi, din lipsă de informaţii sau din cauza apartenenţei la un grup religios, etnic sau de altă natură, care le interzice acest lucru.

Având în vedere rezultatele sondajului efectuat în România, grupurile prioritare asupra cărora s-ar putea acţiona cu succes ar fi cele care doresc să vadă rezultatele vaccinului la alte persoane (30%), precum şi cele care vor mai multe informaţii pentru a se vaccina (8%). Alături de cei care deja au luat o decizie favorabilă imunizării (21,8%), s-ar reuşi imunizarea a 59,8% din populaţia României. 

Vocea comunicatorilor este foarte importantă. Acestea trebuie să aibă expertiza şi poziţia de autoritate care să răspundă aşteptărilor publicului larg. Din această perspectivă, considerăm că oamenii politici ar trebui să facă un pas înapoi şi să lase experţi cu notorietate în domeniul medical şi al cercetării medicale să formuleze mesaje care să transmită informaţiile necesare populaţiei, să creeze acel sentiment de încredere şi susţinere a imunizării împotriva COVID-19. Pe lângă aceste portavoci, în planul comunicării strategice (care credem că există la nivel naţional) ar trebui implicaţi liderii comunităţilor, lideri religioşi şi alţi formatori de opinie (influencer, vlogger, blogger etc.). Aceştia ar ajunge la ochii şi urechile tuturor celor conectaţi la cele mai noi mijloace de comunicare în spaţiul virtual.

Informare, dezinformare – ce alegem?

Supra-abundenţa de informaţii, unele false sau inexacte, despre virus, despre originea şi efectele acestuia, precum şi despre măsurile luate de autorităţi pentru a combate pandemia, micşorează şansele oamenilor de a găsi surse credibile şi sfaturile de care au nevoie.

În UE, dar şi în restul lumii, se transmit mesaje coordonate de dezinformare, care caută să poziţioneze minorităţile vulnerabile drept cauză a pandemiei şi să alimenteze neîncrederea în capacitatea instituţiilor statelor de a oferi răspunsuri eficace.

Pentru a combate dezinformarea, UE a încurajat platformele online să contribuie la combaterea ştirilor false şi a altor încercări de răspândire de informaţii eronate, prin eliminarea conţinuturilor ilegale sau false. Drept rezultat, printre altele, de la începutul pandemiei au fost suspendate peste 3,4 milioane de conturi de Twitter suspecte care vizau discuţii despre coronavirus.

Pe platforma on-line care va fi dedicată campaniei de vaccinare COVID este necesară crearea unui spaţiu în care cetăţenii să aibă acces la informaţii sigure, care pot fi verificate, în materie de sănătate. Astfel vor putea fi introduse link-uri către site-uri oficiale ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, către pagina UE dedicată noului coronavirus sau către lucrări de specialitate privind vaccinarea.

Implicarea Ministerului Apărării Naţionale – un subiect controversat

Armata continuă să fie instituţia în care românii au cel mai ridicat nivel  (64,1%) de încredere. Tocmai din acest motiv, este necesară utilizarea cu prudenţă a militarilor MApN.

Una dintre temele de dezinformare deja prezente în mediul virtual este legată de implicarea MApN în vaccinarea populaţiei, fapt asimilat cu o dictatură. Titluri de genul ”Armata română se implică în vaccinarea populaţiei împotriva virusului SARS-CoV-2”, nu fac decât să prezinte realitatea în mod trunchiat, fapt ce poate duce la scăderea încrederii populaţiei în armată.

Structura de relaţii publice a MApN ar trebui să se implice mai activ în contracararea acestor ştiri ”pe jumătate adevărate”.

Decizia de până acum, de utilizare a Ministerul Apărării în gestionarea depozitului central, precum şi a celor şase depozite regionale, de unde se va face distribuţia către centrele de vaccinare locale fixe şi mobile, este o abordare realistă şi corectă. Implicarea medicilor militari în imunizarea populaţiei ar putea fi făcută doar în condiţiile în care numărul medicilor din centrele fixe şi mobile şi al medicilor de familie nu ar fi suficient pentru a administra dozele de vaccin primite de la UE.

Dacă nu se câştigă încrederea populaţiei, eforturile financiare, umane şi materiale cheltuite pentru a obţine vaccinul Pfizer (care va fi administrat în România) nu vor produce rezultatele pe care le dorim cu toţii.