Strategia de securitate naţională a României în context european

„Ierarhia nevoilor” sau Piramida lui Maslow stabileşte, pe cinci niveluri, necesităţile omului. Pe primul palier se află nevoile primare (apă, hrană, adăpost, aer). Pe cel de-al doilea palier se află siguranţa şi securitatea personală. Acesta este doar unul din motivele pentru care, în orice stat democratic, siguranţa cetăţeanului este esenţa politicii de securitate a statului.

Cetăţeanul simte ce face statul pentru el atunci când poate să-şi ducă copilul sau nepotul la şcoală fără a se gândi că acea şcoală ar putea sări în aer în urma unui atac terorist. Se pot da multe exemple care să susţină necesitatea de securitate.

Securitatea naţională are mai multe componente. Primele trei sunt comune pentru orice ţară: apărarea naţională, ordine publică şi servicii de informaţii. La acestea se adaugă securitatea medicală, securitatea alimentară, securitatea muncii, securitatea energetică şi altele. Securitatea naţională este un proces dinamic pentru că şi natura şi modul de manifestare al ameninţărilor sunt dinamice. Primele trei componente sunt prezente în toate studiile referitoare la securitatea naţională. Celelalte sunt sau nu prezente, în funcţie de ţară, de conjunctura politică în care a fost scris documentul, de amprenta situaţiei internaţionale asupra securităţii naţionale.

Securitatea naţională se apără în ţară, la graniţele ei, ca şi în afara teritoriului naţional. Mulţi oameni întreabă: „de ce copiii noştri trebuie să moară în Irak, Afganistan sau în alte teatre de operaţii”. Răspunsul este simplu: „pentru că terorismul trebuie învins la el acasă”. Au fost persoane care s-au temut că, în urma participării României la lupta împotriva terorismului, este vulnerabilizat teritoriul naţional. Nu se poate afirma că aceasta nu ar fi posibil, dar activitatea structurilor contrainformative de pe teritoriul naţional au făcut ca un atac terorist major nu aibă loc pe teritoriul României.

S-a pus întrebarea cu ce anume ar putea contribui România în operaţiunile antiterorism din Irak sau Afganistan. În afara participării la acţiuni specifice acestor operaţiuni, Armata Română a fost recunoscută ca fiind deosebit de eficientă în domeniul Intelligence.

România a contribuit la dezvoltarea unui domeniu nou în desfăşurarea operaţiunile militare. Sub denumirea de combat intelligence, acest domeniu permite obţinerea de informaţii de la populaţia locală, ca şi din zona de acţiune.

În domeniul combat Intelligence, Romania a fost primul stat NATO care a pus în teatrul de operaţiuni structuri HUMINT (culegerea de informaţii din surse umane), SIGINT (analiza spectrului electromagnetic în gama audio) şi IMINT (preluarea şi analiza imaginilor) obţinând imagini folosind avioanele fără pilot. Toate acestea au fost puse sub comandă unică la nivel tactic. În acelaşi timp, avea loc, în timp real, şi analiza informaţiilor cu ajutorul unei celule specializate. Informaţiile transmise erau de nivel tactic, dar de valoare strategică.

Chiar acolo, în teatrul de operaţiuni, structurile române de intelligence au cooperat cu armatele altor state. În Irak, toate informaţiile necesare brigăzii poloneze au fost furnizate de structurile române de combat intelligence.

Securitatea este un domeniu complex şi dinamic, care acţionează pe toată gama de ameninţări. Strategia de securitate naţională nu numai că indică principalele ameninţări asupra statului român, dar prevede şi principalele moduri de acţiune.

Din aceste moduri de acţiune se desprinde în primul rând diplomaţia, cu componentele ei: diplomaţia preventivă şi diplomaţia coercitivă. Conceptul de descurajare pasivă aparţine diplomaţiei preventive. Diplomaţia coercitivă urmăreşte efectuarea unei demonstraţii de forţă pentru a face potenţialul agresor să se mai gândească o dată înainte de a trece la acţiuni în forţă. Trebuie subliniat faptul că diplomaţia coercitivă nu este diplomaţia războiului.  Demonstraţiile de forţă se fac şi prin parăzile militare care prezintă atât tehnica militară cea mai eficientă, cât şi nivelul de pregătire al militarilor.

Securitatea naţională este într-un continuu proces de adaptare. De exemplu, Conceptul Strategic NATO din 2010 nu mai este valabil în prezent, datorită evoluţiei Rusiei şi transformării acesteia într-un stat agresor.  În 2010 se menţiona faptul că NATO nu reprezintă o ameninţare pentru Rusia, ci doreşte colaborarea, aşteptând din partea acesteia reciprocitate. Acum, Rusia este considerată ca principală ameninţare la adresa NATO.

În relaţiile internaţionale actuale se aplică principiul competiţiei şi competitivităţii, aduse în arena politică globală de Administraţia Trump. Acest concept afectează statele mici şi le avantajează şi le întăreşte pe cele deja puternice.

În acest context, terorismul nu mai este considerat de SUA ca fiind principala ameninţare de securitate. El a fost înlocuit cu competiţia marilor puteri. SUA se simt ameninţate de principalii competitori: China, Rusia, chiar şi Uniunea Europeană (cel puţin din punct de vedere economic). Dacă primele două au statut clar de competitori, recentul acord UE-China pune, din nou, în discuţie relaţiile SUA-UE.

Reluarea relaţiilor SUA-NATO aduce Alianţa în poziţia de competitor determinant în această competiţie a marilor puteri. Având în vedere faptul că UE, singură, cu o armată care reprezintă doar 18 % din capabilităţile NATO, nu poate descuraja Rusia şi trebuie să apeleze la sprijinul SUA şi al NATO, aduce Alianţa în această poziţie. SUA nu pot să se angajeze deplin în apărarea Europei, deoarece principala ameninţare asupra teritoriului SUA vine din estul Asiei, unde trebuie să dispună de capabilităţi care să poată descuraja o Chină tot mai agresivă.

Competiţia marilor puteri va duce la o nouă cursă a înarmărilor. Pentru a scădea costurile acesteia, unele state abordează operaţionalizarea unor capacităţi de nişă, cum ar fi: spoofing, vectorii hipersonici, drone terestre, aeriene sau subacvatice, calculatoare quantice, Intelligenţă Artificială.

Datorită ameninţărilor cibernetice, a fost schimbată concepţia NATO asupra frontierelor. Aceste ameninţări nu au graniţe. De aceea este nevoie să se introducă o nouă legislaţie referitoare la definirea unor noţiuni, care va da noi semnificaţii unor termeni ca: graniţe, ameninţări, atac, ripostă, ofensivă, defensivă etc. În felul acesta, NATO a dat detalii privind semnificaţia, conform art.5, a atacului cibernetic asupra unui stat membru. Răspunsul Alianţei la un asemenea atac este că aceasta va riposta cu orice mijloace.

Spaţiul cibernetic este noul câmp de luptă. Pentru a asigura o defensivă eficace împotriva atacurilor cibernetice, statele autoritare au introdus noţiunea de internet naţional, în care accesul populaţiei este controlat, şi internet deschis, din care autorităţile extrag informaţiile considerate toxice pentru guvernare.

Securitatea energetică este un element deosebit de important în asigurarea securităţii naţionale. Dependenţa de un singur furnizor de energie duce la dependenţa politică de statul furnizor. Cel mai simplu exemplu în acest domeniu este cel al noului gazoduct NordStream 2 care ar urma să asigure, printr-un hub unic – Germania, gaze pentru întreaga Europă occidentală. În felul acesta Europa occidentală va depinde de gazele ruseşti distribuite de Germania, fapt ce poate fi considerat o dependenţă politică. Rusia, a cărei economie depinde în cea mai mare parte de exporturile de gaze, devine şi ea dependentă de Germania în privinţa cantitatăţii de gaze care trece prin hub. Acesta este un alt argument pentru care Germania îşi amplifică, şi din punct de vedere politic, poziţia de lider european.

Sunt doar câteva motive de care strategia de Securitate Naţională ar trebui să ţină cont şi să le menţioneze, pentru că doar pe această bază se poate acţiona în sensul dorit, pentru interesul naţional.

Acest material a fost prezentat, parţial, în cadrul unui interviu luat de către studioul TV Aleph News pe 16 februarie 2021.