18 august 2020

Strategia de apărare spaţială a Pentagonului şi câteva „poze pe blăniţă” cu noile Forţe Spaţiale ale S.U.A.

Mircea Mocanu

Dezvoltările tehnologice şi extinderea activităţilor comerciale în spaţiul cosmic au crescut complexitatea mediului spaţial şi dependenţa societăţii americane de sateliţi şi activităţi spaţiale mai mult decât în cazul altor ţări. Astfel, spaţiul cosmic a devenit un domeniu operaţional în care Statele Unite se găsesc în situaţia de a îşi apăra interesele şi de a asigura libera folosire a acestui mediu de către toate ţările. Pentru aceasta, Pentagonul a stabilit o strategie de apărare cu obiective şi direcţii de efort care să fie implementate de noile forţe spaţiale ca o categorie separată de arme ale SUA. Care sunt aceste prevederi, ce critici întâmpină noul document programatic şi ce se mai întâmplă cu Forţele Spaţiale ale S.U.A.?

Sursă foto: US Space Force

Spaţiul ca mediu operaţional impune adaptări în domeniul apărării

Strategia de apărare spaţială (DSS), publicată de Pentagon în luna iunie 2020, porneşte de la constatarea că spaţiul cosmic, unde Statele Unite manifestă o prezenţă consacrată, a devenit un spaţiu de confruntare în domeniul securităţii. Washingtonul a extins masiv activităţile în Cosmos şi, treptat, economia şi întreaga viaţă socială ale Americii au devenit dependente de platforme spaţiale şi servicii asigurate prin aceste platforme. De aceea, dependenţa societăţii de funcţionarea sateliţilor a devenit o vulnerabilitate în domeniul securităţii naţionale, iar ţări adverse desfăşoară activităţi care pot periclita libera exploatare a spaţiului cosmic. De altfel, la jumătatea lunii iunie, secretarul apărării al SUA,  Mark Esper, a declarat că „adversarii noştri au transformat spaţiul într-un domeniu operaţional şi trebuie să implementăm schimbări cruciale în politici, strategii, operaţii, investiţii, capabilităţi şi expertiză, pentru adaptare la acest nou mediu strategic”, exprimare prezentă şi în documentul Pentagonului.

Statele Unite au dezvoltat paşnic sisteme spaţiale cu destinaţie comercială, iar spaţiul cosmic a devenit „vital pentru securitatea, prosperitatea şi progresul ştiinţific” al SUA. În ciuda acestei atitudini şi politici promovate de Washington, DSS arată că „spaţiul nu este un sanctuar ferit de orice atac, iar sistemele spaţiale constituie potenţiale ţinte la toate nivelurile unui conflict armat”. Astfel, în domeniul apărării, asigurarea disponibilităţii funcţionale a tuturor sistemelor spaţiale americane este „fundamentală pentru stabilirea şi menţinerea superiorităţii militare în toate domeniile”.

De altfel, DSS construieşte pe concepte şi principii expuse în documente elaborate anterior, în cursul administraţiilor Obama. Astfel, Politica Spaţială Naţională, din anul 2010, sublinia necesitatea pregătirii pentru operarea sistemelor spaţiale într-un mediu degradat, împotriva „întreruperii, degradării şi distrugerii din cauze fie de mediu, mecanice, electronice sau din cauze ostile”.

Ulterior, în ianuarie 2011, Strategia Naţională de Securitate Spaţială a SUA descrie mediul spaţiului ca fiind „congestionat, contestat şi concurenţial”. Pe de altă parte, potrivit DSS, din ce în ce mai mult „intensificarea rapidă a activităţilor comerciale internaţionale sporeşte complexitatea mediului spaţial”.

În principal, ameninţările asupra spaţiului cosmic sunt percepute de Washington ca venind din partea Rusiei şi Chinei (fiind menţionate, totuşi, şi Coreea de Nord şi Iranul), care dezvoltă capacităţi de lovire a sateliţilor, de bruiere a comunicaţiilor cu sateliţii şi acţiune cibernetică de întrerupere a funcţionării acestora. Cu prilejul prezentării de la Pentagon, când a fost „lansată” DSS, Secretarul adjunct al apărării pentru politica spaţială, Stephen Kitay, a declarat: „având în vedere ritmul în care ei dezvoltă aceste capabilităţi, ne aflăm în situaţie de risc absolut, sunt ameninţări foarte serioase”. Oricum, DSS constată faptul că „spaţiul cosmic este, în prezent, un domeniu operaţional distinct”. Potrivit DSS, „China şi Rusia au analizat dependenţa Statelor Unite de spaţiul cosmic şi au dezvoltat doctrine, organizaţii şi capabilităţi proiectate special pentru a contesta sau împiedica accesul S.U.A. şi operarea în acest mediu”. Mai mult chiar, atât Moscova, cât şi Beijingul, au adoptat doctrine militare care scot în evidenţă viziunea acestor regimuri asupra importanţei spaţiului cosmic în domeniul militar şi care „iau în considerare întrebuinţarea capabilităţilor contra-spaţiale ca mijloace pentru reducerea eficacităţii militare a Statelor Unite, aliaţilor şi partenerilor S.U.A., precum şi pentru câştigarea războaielor viitoare”. 

Astfel, problema centrală a relaţiei Pentagonului cu mediul spaţial actual este faptul că întreaga arhitectură a apărării Statelor Unite în ceea ce priveşte spaţiul cosmic nu a fost concepută pentru mediul strategic actual. De aceea, America trebuie să îşi adapteze abordarea pentru a asigura protejarea intereselor sale naţionale, cât şi pentru a lupta eficient şi a câştiga eventuale viitoare războaie.

Provocări neostile şi oportunităţi pentru exploatarea spaţiului în siguranţă

În afară de manifestările ostile, ameninţările care ridică problema apărării ca reacţie militară a Statelor Unite, spaţiul cosmic ridică şi unele provocări generate de noutatea şi dinamica dezvoltărilor tehnologice aferente activităţilor spaţiale. Provocările identificate de DSS sunt următoarele:

  • asimetria dependenţei Statelor Unite de platforme şi servicii spaţiale, comparativ cu alte ţări;
  • experienţa limitată a Pentagonului privind acţiuni militare iniţiate sau desfăşurate în spaţiu, comparativ cu puteri adverse;
  • percepţia internaţională şi concordanţa opiniilor privind incertitudinile domeniului, comportamentul iresponsabil sau ameninţările în spaţiul cosmic sunt în faze incipiente;
  • ritmul inovaţiilor tehnologice în domeniul spaţial este rapid şi se manifestă în special în domeniul civil, către dezvoltarea de capacităţi comerciale ieftine;
  • înţelegerea publică privind problema securităţii S.U.A. în spaţiu este precară.

Totuşi, în afară de provocările de mai sus şi ameninţările menţionate anterior, DSS identifică şi oportunităţi care se deschid Pentagonului pentru atingerea dezideratelor sale în domeniul spaţial:

  • „Treaba bine începută este pe jumătate terminată”, după cum spune proverbul românesc: DSS apreciază faptul că plasarea spaţiului între priorităţile Pentagonului şi fundamentarea activităţii noilor Forţe Spaţiale pe concepte solide vor facilita obţinerea rezultatelor scontate;
  • Statele Unite au constituit instituţiile necesare pentru apărarea în domeniul spaţial: Forţele Spaţiale ale Statelor Unite (USSF), Comandamentul Spaţial al SUA (USSPACECOM), Agenţia de Dezvoltare Spaţială (destinată achiziţiilor);
  • procesul birocratic de dezvoltare şi înzestrare a fost iniţiat pe noi baze manageriale şi coordonat de un Consiliu pentru Achiziţii al Forţelor Spaţiale;
  • Washingtonul întreţine un sistem dezvoltat de alianţe şi parteneriate internaţionale în domeniul spaţial, care include schimbul de informaţii şi operaţii comune în spaţiu;
  • progresele civile în domeniul spaţial sunt benefice pentru apărare, iar Pentagonul va coopera cu domeniul comercial, pentru a fructifica diversitatea, inovaţiile şi investiţiile realizate cu cost redus de antreprenorii industriei spaţiale private.    

Starea finală vizată, obiectivele şi cele patru direcţii de acţiune ale Pentagonului

Având în vedere noile caracteristici ale mediului spaţial, precum şi ameninţările, provocările şi oportunităţile acestui nou domeniu operaţional, DSS prezintă strategia Pentagonului pentru a atinge, în următorii zece ani, situaţia în care spaţiul cosmic să fie „sigur, stabil şi accesibil, iar folosirea spaţiului de către S.U.A., aliaţii şi partenerii săi să fie asigurată printr-o putere militară susţinută şi cuprinzătoare a Statelor Unite”. În această viziune, „S.U.A. vor fi capabile să folosească spaţiul pentru a genera, a proiecta şi întrebuinţa puterea în toate mediile şi în întreg spectrul unui conflict”.

Potrivit Strategiei, această stare finală necesită o tranziţie istorică în organismul militar american, ce poate fi atinsă prin realizarea următoarelor trei obiective ale Departamentului Apărării:

  • menţinerea superiorităţii spaţiale, menită „să asigure atât apărarea capacităţilor spaţiale proprii, cât şi descurajarea şi înfrângerea întrebuinţării ostile a spaţiului, de către alte puteri”, pentru a asigura „libertatea operaţiilor spaţiale ale S.U.A.”;
  • asigurarea sprijinului din spaţiu al operaţiilor militare duse de forţele americane în orice mediu operaţional, precum şi a activităţilor civile desfăşurate de entităţi comerciale americane;
  • asigurarea stabilităţii spaţiale, în cooperare cu aliaţi şi parteneri, „pentru a descuraja agresiunea în spaţiu; a asigura libera exploatare paşnică a spaţiului de către toate ţările; a asigura respectarea standardelor convenite internaţional şi comportamentul responsabil al tuturor actanţilor spaţiali; a sprijini rolul conducător al S.U.A. în managementul traficului spaţial şi sustenabilitatea activităţilor spaţiale paşnice”.

În acest context strategic, DSS oferă şi o definiţie a puterii spaţiale, descrisă ca „suma capabilităţilor ţării de a exploata spaţiul pentru activităţi diplomatice, informaţionale, militare şi economice în vreme de pace sau război, în vederea atingerii obiectivelor naţionale”. 

Critici ai Strategiei spaţiale a Pentagonului arată faptul că noului document îi lipsesc minuţiozitatea şi coordonarea oferite de documentele programatice anterioare şi nu conectează clar „scopurile cu mijloacele”. Cel mai relevant reproş adus DSS este de natură politică, anume promovarea sintagmei „superioritatea spaţială”, expresie care poate cauza reacţii propagandistice din partea adversarilor, ceea ce s-a şi întâmplat imediat. Chiar Rusia şi China, care au comis deja acţiuni ostile în spaţiu, aduc astfel de acuze în sesiunile Adunării Generale a ONU şi în cadrul Conferinţei pentru Dezarmare, pentru a obţine efecte politice maxime. În acest sens, la 19 iunie 2020, Ministerul rus de Externe a emis un comunicat de presă în care Moscova afirmă că DSS „confirmă politica agresivă a Washingtonului în spaţiul cosmic” prin însăşi „indicarea clară a obiectivului de a asigura superioritatea spaţială a Americii”.

Dar analiştii observă, totuşi, că noua Strategie nu contrazice viziunea promovată anterior şi, totodată, asigură Pentagonului instrumente conceptuale oficiale care s-au arătat a fi necesare pentru acţiunile următoare de construcţie a apărării spaţiale a Statelor Unite.

În acest sens, DSS prezintă patru direcţii de acţiune (Lines of Effort), care vor permite Pentagonului să fundamenteze decizii concrete şi programe de acţiune în domeniul spaţial:

  1. construirea unui avantaj militar cuprinzător în spaţiu;
  2. integrarea puterii spaţiale (definite în DSS) militare în operaţii (întrunite, naţionale sau combinate); 
  3. modelarea mediului strategic; şi
  4. cooperarea cu aliaţii, partenerii, cu industria şi cu alte instituţii ale SUA.

La rândul lor, cele patru direcţii de acţiune includ obiective specifice, utile planificatorilor la nivel strategic, pentru implementarea intenţiilor privind arhitectura apărării spaţiale a S.U.A. Astfel, în cadrul primei direcţii de acţiune, avantajul militar trimite la recent înfiinţatele Forţe Spaţiale, dar vizează şi o doctrină a puterii spaţiale, o expertiză în operaţii spaţiale şi o cultură a acestei categorii de arme. De asemenea, sunt menţionate capabilităţi spaţiale protejate corespunzător, cât şi capabilităţi necesare contracarării manifestărilor ostile în spaţiul cosmic. În sfârşit, prima direcţie de acţiune vizează îmbunătăţirea capabilităţilor de intelligence şi de comandă şi control adaptate noului mediu operaţional.

A doua direcţie de acţiune se referă la operaţiile spaţiale şi vizează capacitatea noului USSPACECOM de a planifica şi conduce operaţii spaţiale, realinierea autorităţilor de comandă şi actualizarea regulilor de angajare pentru noile misiuni, integrarea operaţiilor spaţiale în arhitectura operaţiilor întrunite desfăşurate de forţele armate americane, actualizarea nivelurilor de clasificare pentru domeniul spaţial, precum şi integrarea aliaţilor (NATO) şi partenerilor în noile activităţi la nivel strategic ale SUA.

Referitor la obiectivele specifice aferente primelor două direcţii de acţiune, criticile privind slaba conectare între „scopuri şi mijloace” în cadrul DSS, şi-au găsit explicaţia Pentagonului prin informaţia că documentul public nu conţine date clasificate, care vin cu precizările necesare în documente interne clasificate, ale Departamentului Apărării.

A treia direcţie de acţiune vizează eforturile de descurajare a adversarilor ostili şi de modelare a mediului operaţional în vederea câştigării oricărui conflict spaţial prin informarea globală şi amplă asupra securităţii în spaţiul cosmic, promovarea de standarde şi norme de comportament în spaţiu, care să fie favorabile S.U.A. şi aliaţilor.

În fine, a patra direcţie de acţiune prevede întărirea cooperării internaţionale în domeniul spaţial, inclusiv cu împărţirea cheltuielilor (burden-sharing), prin extinderea schimbului de informaţii şi alinierea politicilor spaţiale şi normelor de comportament, extinderea cercetării ştiinţifice şi achiziţiilor prin cooperare, cât şi punerea în valoare a avansului tehnologic, cu modernizarea abordării Pentagonului privind omologările produselor civile cu destinaţie spaţială.

Şi în cazul cooperării au fost aduse critici, întrucât administraţia Trump operează contra curentului prin atitudinea mercantilă faţă de aliaţi, de exemplu, prin retragerea parţială a trupelor din Germania. Această evoluţie „pică prost”, mai ales că Berlinul se numără printre cei mai activi aliaţi ai Washingtonului în domeniul spaţial, având chiar un ofiţer de legătură într-un comandament secundar din structura domeniului spaţial şi colaborând intens în Centrul Combinat de Operaţii Spaţiale, care a fost constituit exact pentru întărirea cooperării cu aliaţii, în domeniul spaţial. Pe de altă parte, Germania a achiziţionat discret şi utilizează sateliţi şi alte capabilităţi spaţiale în domeniul securităţii naţionale.

Evoluţii în noile Forţe Spaţiale ale Statelor Unite (pozele pe blăniţă)

Deja a fost spulberată iluzia că forţele spaţiale sunt astronauţi înarmaţi, iar Tratatul privind Spaţiul Cosmic interzice prezenţa armelor în spaţiu. (Armele destinate acţiunii în spaţiul cosmic vor face obiectul unui articol separat). Astfel, noile Forţe Spaţiale ale SUA constau în militari şi echipamente care să asigure funcţionarea sateliţilor în cele mai bune condiţii, protejaţi contra oricăror acţiuni ostile ale altor ţări.

Dezvoltarea USSF nu a avut o publicitate largă, cerinţele de confidenţialitate fiind dublate de prudenţa cauzată de ezitări şi provizorat în acest nou domeniu operaţional. De altfel, în martie 2020, în cursul unei audieri în Comisia pentru forţe armate din Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA, proaspătul comandant al Forţelor Spaţiale, generalul John Raymond, a transferat multe răspunsuri către un forum mai discret decât comisia respectivă (ale cărei lucrări sunt publice). Astfel, în afară de aspectul uniformelor şi emblema USSF, cam orice altceva a fost clasificat ca informaţie secretă.

Cele mai dificile obstacole au fost cele din domeniul personalului (în mod firesc, 80% din personal provine din Forţele Aeriene), ca şi în cazul înfiinţării Departamentului Homeland Security, după atentatele teroriste din 2001, din cauza amestecului de cadre educate în culturi de corp diferite. Apoi, inerţia birocratică a guvernului american şi-a spus cuvântul în privinţa noului sistem de achiziţii, dar bugetul a trebuit să fie public. Astfel prioritatea domeniului s-a reflectat în creşterea bugetului anual pentru activităţi de apărare spaţială, de la 9 miliarde USD în 2019, când au fost înfiinţate Forţele Spaţiale, la 15,4 miliarde în 2020. 

Bineînţeles, domeniile de înaltă tehnologie sunt prioritare, mai ales ingineria datelor şi securitatea cibernetică, dar este importantă şi creşterea numărului de lansări de sateliţi coordonate de USSPACECOM.

Există preocupări şi pentru consolidarea sub-sistemului de intelligence al USSF, prevăzut între obiectivele specifice din prima direcţie de efort stabilită. După cum Corpul Infanteriei Marine se bazează pe sprijinul de intelligence oferit de U.S. Navy, este normal ca viitoarele capacităţi specifice ale Forţelor Spaţiale să fie extrase din structurile informative ale U.S. Air Force. Această cerinţă a fost exprimată în luna martie de comandantul adjunct al USSF, generalul locotenent David Thompson, care a declarat că „ceea ce avem nevoie cu adevărat sunt elementele unui domeniu de ducere a războiului ca o categorie de arme, şi cărora le ducem lipsa de ani de zile. Avem nevoie de propria noastră capacitate esenţială de intelligence”. Prin asta, noile forţe înţeleg „informaţiile despre obiectele aflate în spaţiu, unde se găsesc acestea, ce capabilităţi au şi ce ameninţare prezintă ele pentru platformele americane militare şi de intelligence”. Totodată, a fost exprimată cerinţa unui centru naţional de intelligence care să coordoneze şi să dezvolte activitatea de intelligence destinată domeniului spaţial, precum şi nevoia formării de profesionişti în intelligence specializaţi pe domeniul spaţial. „Aceasta va fi o preocupare majoră pentru noi”, a declarat generalul Thompson.

Tot în domeniul personalului USSF, cel mai recent anunţ, la 29 iulie 2020, structura de comandă a USSPACECOM (prevăzută cu 200 de funcţii) a fost îmbogăţită cu trei generali nominalizaţi de preşedintele Donald Trump (între aceştia, o femeie, generalul locotenent Nina Armagno, va fi Directorul Statului Major – responsabilul pentru coordonarea Statului Major al Comandamentului, fără atribuţii în privinţa operaţiilor). În acelaşi timp, generalul Stephen Whiting va deveni şeful Comandamentului Operaţiilor Spaţiale, care coordonează sateliţii Pentagonului, cât şi radarele şi alte sisteme specializate.

Concluzii

Statele Unite au realizat precondiţiile necesare superiorităţii spaţiale: Forţele Spaţiale ca o categorie de forţe în sine, au luat fiinţă un comandament (naţional) întrunit şi un sistem de achiziţii adaptat cerinţelor noului domeniu operaţional – spaţiul cosmic. În continuare, Pentagonul a elaborat o strategie de apărare necesară ca document programatic oficial pentru viitoare acţiuni ale Washingtonului în vederea consolidării noului domeniu al apărării S.U.A. în concept întrunit, alături de celelalte componente ale Forţelor Armate americane. Documentul este o continuare a conceptelor anterioare şi aduce precizări de principiu în domenii subsecvente, inclusiv în privinţa cooperării în cadrul NATO, în domeniul spaţial. Criticile aduse DSS sunt, totuşi, minimale, şi reflectă mai mult frământările la nivel politic, decât dezvoltările conceptuale privind noua categorie de forţe armate ale S.U.A.

În acelaşi timp, evoluţiile „pe teren”, nespectaculoase, continuă consolidarea noii categorii de forţe armate în condiţiile unei birocraţii inerţiale cum este administraţia Statelor Unite.