12 noiembrie 2019

Statul Major al Apărării a celebrat 160 de ani de la înfiinţare / Generalul Ştefan Dănilă: "Sincere felicitări şi succes!"

Monitorul Apărării şi Securităţii

Statul Major al Apărării a celebrat marţi, 12 noiembrie, împlinirea a 160 de ani de la înfiinţare. Cu această ocazie, la sediul Ministerului Apărării Naţionale a avut loc o ceremonie pentru decorarea Drapelului de luptă al Statului Major al Apărării cu Ordinul "Serviciul Credincios" în grad de Mare Ofiţer.

Sursă foto: Mediafax

Cu această ocazie, generalul Ştefan Dănilă, fost şef al Statului Major al Apărării, a declarat, într-o postare pe Facebook: "Statul Major al Apărării a sărbătorit 160 de ani de la înfiinţarea primei structuri de Stat Major a statului român. Cu această ocazie, Drapelul de luptă al SMAp a fost decorat cu ordinul naţional «Serviciu credincios». Modernizarea acestei structuri şi adaptarea la modul de organizare al ministerelor apărării din statele membre NATO cu mai multă experienţă este, încă, un deziderat. Consolidarea Comandamentului Forţelor Întrunite ca structură de comandă-control operaţională şi eliminarea suprapunerilor cu un Departament care nu îşi mai are locul atunci când există un Stat Major al Apărării ar putea fi decizii aşteptate de la noul ministru al apărării naţionale. Sincere felicitări şi succes SMAp!".

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a luat măsuri, după înfăptuirea actului Unirii în anul 1859, pentru crearea unui organism superior de conducere a instrucţiei ostăşeşti. Astfel, prin Înaltul Ordin de Zi nr. 83 din 12 noiembrie 1859, a fost înfiinţat Corpul de stat major general al Armatei Principatelor Unite. "Această structură a evoluat continuu sub influenţa dinamicii mediului de securitate, iar după schimbarea din 2017 a denumirii şi atribuţiilor, Statul Major al Apărării a devenit o structură robustă care, având în subordine structura de forţe, este capabilă să organizeze, să coordoneze şi să conducă eficient răspunsul Armatei României la ameninţările convenţionale şi neconvenţionale la adresa securităţii naţionale", precizează Statul Major al Apărării.