Statele Unite vor ieşi din Siria "într-o perioadă de timp" - Trump
Marinela SarbuPreşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că Statele Unite vor ieşi din Siria "într-o perioadă de timp" şi vor sprijini luptătorii kurzi din ţară, în timp ce Washingtonul îşi va retrage trupele, relatează Reuters.
Trump nu a oferit un calendar pentru retragerea militară planificată din Siria, pe care a anunţat-o luna trecută împotriva sfaturilor primite de la consilierii securităţii naţionale şi fără să consulte parlamentarii sau aliaţii americani care participă la operaţiunile împotriva organizaţiei Stat Islamic.
Decizia l-a determinat pe secretarul apărării Jim Mattis să demisioneze. Trump a declarat miercuri că el l-a concediat în esenţă pe Mattis, a cărui scrisoare de demisie a fost văzută ca o mustrare la adresa preşedintelui republican.
În timpul unei reuniuni a Cabinetului de la Casa Albă în faţa reporterilor, Trump a declarat că nu a stabilit niciodată un program de patru luni pentru retragerea a 2.000 de soldaţi americani staţionaţi în Siria pe fondul unei bătălii împotriva militanţilor islamişti.
"Ne retragem şi ne retragem inteligent", a spus Trump. "Nu am spus niciodată că voi ieşi mâine", a adăugat el, refuzând să specifice cât timp vor rămâne trupele americane în Siria.
În ultimele zile, Trump a părut să renunţe la o retragere pripită şi a subliniat că operaţiunea va fi lentă. "Ne trimitem încet trupele înapoi acasă pentru a fi împreună cu familiile lor, în timp ce, în acelaşi timp, luptăm cu rămăşiţele Isis [Stat Islamc]", a scris el luni pe Twitter.