Statele Unite vor consolidarea NATO, în contextul planurilor de înfiinţare a armatei UE/ Donald Trump aminteşte că Franţa a fost atacată de Germania
Mihai DraghiciFranţa trebuie să fie atentă la activităţile Germaniei şi să nu uite ce s-a întâmplat în războaiele mondiale, avertizează preşedintele SUA, Donald Trump, în timp ce secretarul american al Apărării, James Mattis, a pledat pentru consolidarea NATO, în contextul iniţiativelor de creare a armatei UE.
Preşedintele "Emmanuel Macron sugerează crearea propriei armate pentru apărarea Europei de SUA, China şi Rusia. Dar Germania a fost în Primul şi în al II-lea Război Mondial. Cum s-a descurcat Franţa? Începuseră să înveţe germană în Paris înainte de a veni trupele Statelor Unite. Plătiţi pentru NATO sau nu!", a transmis Donald Trump prin Twitter.
La rândul său, James Mattis a declarat că Washingtonul este favorabil consolidării activităţilor Alianţei Nord-Atlantice, o structură "esenţială" pentru apărarea Europei. Întrebat despre iniţiativa de creare a unei armate europene, James Mattis a declarat, conform cotidianului The New York Times: "Considerăm NATO elementul esenţial pentru apărarea Europei şi susţinem deplin naţiunile să intensifice eforturile pentru apărarea comună" transatlantică.
Guvernul de la Paris condamnă atitudinea lui Donald Trump: Ar fi trebuit să manifeste "decenţă"
Preşedintele SUA, Donald Trump, ar fi trebuit să manifeste "decenţă" şi să respecte doliul din Franţa la trei ani de la atentatele islamiste de la Paris, a declarat miercuri Benjamin Griveaux, un purtător de cuvânt al Guvernului de la Paris.
"Ieri a fost 13 noiembrie. Noi comemorăm asasinarea a 130 de compatrioţi în urmă cu trei ani la Paris şi Saint-Denis. Voi răspunde că ar fi fost necesară decenţa elementară", a declarat Benjamin Griveaux, citat de Nouvelobs.com.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Paris a răspuns astfel la mesajul transmis de Donald Trump referitor la planul Franţei şi Germaniei de înfiinţare a armatei Uniunii Europene.
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a transmis marţi că susţine înfiinţarea unei armate integrate a Uniunii Europene, menţionând drept exemplu Primul Război Mondial. "Ar trebui să lucrăm pentru înfiinţarea unei armate europene reale", a declarat Merkel.
La rândul său, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a afirmat că Uniunea Europeană trebuie să înfiinţeze propria armată, pentru a reduce dependenţa de Washington în materie de apărare, denunţând apariţia unor "puteri autoritariste" şi evocând necesitatea apărării Europei de Rusia, China şi chiar Statele Unite. "Nu vom putea apăra europenii dacă nu decidem să avem o adevărată armată europeană. În faţa Rusiei, care este la frontierele noastre şi care arată că poate fi ameninţătoare, trebuie să avem o Europă care să se poată apăra mai mult de una singură, fără a depinde doar de Statele Unite, şi care să fie mai suverană", a declarat Emmanuel Macron. Preşedintele Franţei a avertizat, fără a oferi detalii, că există "puteri autoritariste ce reapar şi se reînarmează la frontierele Europei". "Trebuie să ne apărăm de China, de Rusia şi chiar de Statele Unite ale Americii", a adăugat Emmanuel Macron.
Liderul de la Paris a denunţat decizia preşedintelui Donald Trump de retragere a Statelor Unite din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), semnat cu Rusia. "Cine va fi victima principală a acestei decizii? Europa şi securitatea sa", a avertizat el.
Uniunea Europeană a atras atenţia Administraţiei Donald Trump că decizia de retragere a Statelor Unite din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF) va genera "instabilitate" şi o "cursă a înarmării", cu efecte asupra ţărilor europene. Administraţia Vladimir Putin a condamnat decizia preşedintelui Donald Trump privind eventuala retragere a Statelor Unite din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF). În acest context, fostul preşedinte sovietic Mihail Gorbaciov a îndemnat aliaţii Statelor Unite să nu devină "rampe de lansare a rachetelor americane".
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi Angela Merkel, cancelarul Germaniei, pledează pentru aprofundarea integrării la nivelul Uniunii Europene. Statele Uniunii Europene au stabilit să aloce fonduri suplimentare pentru proiecte militare europene, în contextul ieşirii din Blocul comunitar a Marii Britanii, care se opune oricăror iniţiative ce ar putea conduce la crearea unei armate a UE. Agenţia Europeană a Apărării a decis în 2017 constituirea unui Mecanism pentru Cooperare Financiară ca sursă pentru finanţarea structurilor de apărare ale Uniunii Europene.
Uniunea Europeană intenţionează eficientizarea şi uniformizarea structurilor din industria militară, astfel încât ţările membre UE să fie mai puţin dependente de Statele Unite în materie de apărare, anunţa la începutul anului 2017 preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. La sfârşitul anului 2016, Uniunea Europeană a lansat cel mai mare proiect de cercetare pentru consolidarea apărării din ultimii zece ani, în contextul deciziei Marii Britanii de ieşire din spaţiul comunitar şi al riscurilor ca Administraţia Donald Trump să nu mai respecte angajamentele de securitate. În scopul relansării cooperării în materie de apărare, Comisia Europeană a propus crearea unui fond de cinci miliarde de euro şi anularea reglementărilor care opreau investiţiile pentru apărare din bugetul comun al UE. Miniştrii de Externe ai statelor europene au pledat, în contextul victoriei lui Donald Trump în SUA, pentru consolidarea sistemului UE de apărare, în timp ce Federica Mogherini, Înaltul reprezentant pentru Afaceri Externe, a catalogat Uniunea Europeană drept o "superputere".