03 decembrie 2018

Statele Unite cer Uniunii Europene să impună sancţiuni Iranului din cauza activităţilor balistice

Mihai Draghici

Administraţia Donald Trump a cerut, luni seară, Uniunii Europene să introducă sancţiuni pentru contracararea activităţilor balistice ale Iranului, informează site-ul agenţiei Associated Press.

Apelul intervine în contextul în care secretarul de Stat american, Mike Pompeo, urmează să aibă întrevederi la Bruxelles cu miniştri de Externe ai unor ţări europene.

"Este o situaţie gravă şi o ameninţare în ascensiune, astfel că toate ţările, nu doar cele din Europa, trebuie să facă tot posibilul pentru a contracara programul nuclear al Iranului", a argumentat Brian Hook, emisarul SUA privind criza iraniană.

Secretarul de Stat american, Mike Pompeo, a afirmat sâmbătă seară că Iranul a testat o rachetă cu rază medie de acţiune, prin încălcarea reglementărilor internaţionale, însă regimul islamist de la Teheran a respins acuzaţiile. "Iranul a testat o rachetă cu rază medie de acţiune care poate transporta mai multe ogive", a spus Pompeo. "Condamnăm aceste activităţi", a subliniat secretarul de Stat american. Deşi nu a specificat dacă presupusa rachetă poate transporta ogive nucleare, Mike Pompeo a subliniat că Iranul nu are dreptul să efectueze "activităţi balistice cu tehnologii care pot transporta focoase atomice".

În replică, Iranul a transmis că programul balistic nu încalcă rezoluţiile Naţiunilor Unite. "Programul balistic iranian este defensiv... Nu există nicio rezoluţie a Consiliului de Securitate ONU care să interzică programul balistic iranian ori testele balistice", a reacţionat Bahram Qasemi, purtătorul de cuvânt al Ministrului iranian de Externe.

Administraţia Donald Trump a decis retragerea SUA din Acordul nuclear semnat de marile puteri cu Iranul şi condamnă frecvent activităţile balistice iraniene. Uniunea Europeană, Rusia şi China au decis menţinerea tratatului.