Spionajul rus în Estonia la zi

Recent, au apărut în presă cazuri concrete finalizate în justiţie, în Estonia, prin publicarea Raportului anual al serviciului de informaţii interne de la Tallin, KaPo (Kaitsepolitseiamet), la data de 05 aprilie 2018. Acest document oficial, preluat de BuzzFeed News, arată că patru spioni ruşi au fost recent condamnaţi, iar un total de zece spioni ruşi au fost arestaţi şi condamnaţi în mica ţară baltică, în ultimii doi ani şi jumătate.

                Istoria spionajului rusesc în Estonia conţine mai multe cazuri, de la recâştigarea independenţei ţării, la 20 august 1991 (oficial „Restaurarea Republicii Estonia”). Există chiar antecedente de schimburi de agenţi pe un pod de pe Râul Piusa, într-o zonă împădurită aflată la sud de Lacul Peipus. Unul dintre cazuri a fost descris chiar de Canalul 1 de televiziune din Rusia ca „părând o scenă desprinsă dintr-un film”. Există însă şi cazul oficialului eston Hermann Simm, socotit a constitui unul dintre cele mai grave situaţii de compromitere a informaţiilor secrete ale NATO. Pentru a dezvolta tabloul, amintesc şi cazurile spionilor soţ-soţie Alexei şi Viktoria Dressen, al unui instructor de arte marţiale, al unui contrabandist sau al unui mic întreprinzător IT.  

Cazuistica scoasă în evidenţă în Estonia este generoasă, ţinând cont că serviciile de securitate internă, şi statele, în general, preferă să păstreze discreţia cu privire la activitatea de spionaj la care sunt supuse, şi să rezolve lucrurile de o manieră specifică, fără implicarea justiţiei şi, în niciun caz, a presei. De asemenea, problematica este interesantă dat fiind dimensiunile reduse ale Estoniei (circa 1.300.000 de locuitori în 2018) şi faptul că este membră NATO din anul 2004, fiind fostă republică sovietică.

Cine?

De departe, peştele cel mare al cazuisticii este Hermann Simm, care a fost chiar şef al structurii de securitate din Ministerul eston al Apărării.  Anterior, Hermann Simm ocupase funcţia de şef al Poliţiei estone şi lucrase pentru SVR încă din anul 1995, când a intrat în Ministerul Apărării, urmând să devină şef al securităţii în 2000. Simm a fost arestat în septembrie 2008, la patru ani după intrarea Estoniei în Alianţă şi a fost condamnat în 2009, la vârsta de 61 de ani.  

Tot în rândul trădătorilor de rang înalt se numără şi Alexei Dressen, expert superior chiar în cadrul KaPo, pe probleme de securitate internă şi grupuri extremiste. A. Dressen, născut în 1968, lucrase în poliţia estonă înainte de 1991, apoi în KaPo, din 1993, timp de 20 de ani. Potrivit agenţiei RIA Novosti, Dressen lucrase pentru spionajul rusesc încă din anii 90, dar KaPo a precizat că Dressen a semnat acordul de cooperare permanentă în 2001 şi prezenta profilul perfect pentru FSB, în aprecierea cotidianului Baltic Times. Soţia lui Alexei, Viktoria Dressen, rusoaică, activase pentru FSB începând cu cinci ani înainte de a primi cetăţenia estonă, în anul 2008. Viktoria, care nu lucra pentru guvern şi nu avea acces direct la documente secrete, asigura curieratul pentru Alexei, când îşi vizita rudele de la Moscova. De altfel, la 2 februarie 2012, cei doi au fost arestaţi pe aeroportul din Tallin, unde Alexei îi aducea soţiei un dosar pentru SVR, pentru care transmitea informaţii secrete de mai mulţi ani. Amândoi au fost condamnaţi la închisoare pentru trădare, au pierdut cetăţenia estonă (15 octombrie 2012), Viktoria a fost expulzată, apoi Alexei a făcut obiectul schimbului de agenţi menţionat, pe podul de pe Râul Piusa, la data de 26 septembrie 2015. Conform ziarului The Independent, directorul KaPo, Arnold Sinisalu (în funcţie şi în aprilie 2018), a declarat, referitor la  schimbul de agenţi, că „ambele părţi au găsit o soluţie adecvată... după negocieri îndelungate”. Referitor la retragerea cetăţeniei, potrivit publicaţiei estone Postimees, chiar prim-ministrul eston Taavi Röivas a subliniat faptul că decizia autorităţilor de la Tallin constituie un precedent.

Pentru a nu ne îndepărta de podul rutier cu trafic redus de la marginea localităţii Koidula, din sud-estul Estoniei, amintesc acum de un alt agent rus „schimbat” în această locaţie, la 8 februarie 2018, anume Artem Zinchenko. Acesta este cetăţean rus şi, potrivit IHS Jane’s Defence Weekly, a fost recrutat de GRU în 2009, a avut reşedinţă legală în Estonia din anul 2013, a fost arestat în ianuarie 2017, iar la 8 mai 2017 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru spionaj, fără alte detalii.

Mai recent, raportul KaPo îl menţionează pe Mihail Petrov, cetăţean rus, fost antrenor de arte marţiale la Pskov. Potrivit BuzzFeed News, acesta a declanşat activităţi politice în vafoarea lui Aleksei Navalny şi a fostului oligarh Mihail Hodorkovski, în anul 2016. Petrov a intrat în conflict acut cu autorităţile ruse în iunie 2017, când au apărut grafitti cu conţinut împotriva războiului din Ucraina, pe pereţii unei cazărmi a Diviziei 76 Aeropurtate din Pskov, cu detalii menţionate şi de ziarul local Pskovskaya Guberniya. Aflând că a fost identificat ca autor, Petrov a trecut graniţa în Estonia în ţinută de jogging, a cerut şi a obţinut azil politic şi a activat ca antrenor de arte marţiale în oraşul universitar Tartu. Tot în 2017, Petrov a fost arestat şi condamnat de justiţia estonă la cinci ani închisoare, pentru angajare în activităţi non-violente îndreptate împotriva independenţei şi suveranităţii Estoniei, în folosul SVR.

Alt caz este cel al lui Albert Provornikov, membru al unui grup infracţional de contrabandişti de ţigări (care a câştigat 2,1 milioane de euro între 2013 şi mai 2017), arestat acum un an pentru spionaj în favoarea GRU şi alte delicte.

Un alt agent recrutat de GRU este Ilya Tihanovski, însurat cu o estonă şi propietarul unei mici firme IT, arestat la 10 decembrie 2017 şi condamnat la începutul lui aprilie 2018. Tot în domeniul IT a lucrat şi ultimul agent rus nominalizat în raportul KaPo, Aleksei Vasiliev.

Ce?

Mai exact, care sunt informaţiile care au făcut obiectul activităţii clandestine în discuţie? În ceea ce îl priveşte pe Hermann Simm, potrivit BBC, acesta a transmis SVR circa 3000 de documente, conţinând informaţii secrete privind comunicaţiile şi sistemele de supraveghere ale NATO - deci cu impact de securitate asupra Alianţei,  în perioada 2004-2008.

Ulterior, în cazul lui Alexei Dressen, informaţiile au provenit tot de la nivel înalt.  Agenţia RIA Novosti a susţinut chiar că Dressen a furnizat încă din anii 90 informaţii despre activităţile de spionaj ale SUA şi Marii Britanii în Ţările Baltice, aspect neconfirmat. Oricum, cazul Dressen a fost considerat a fi cât se poate de serios pentru Estonia, dar efectul trădării lui este considerat mai redus, întrucât acesta era suspectat încă din 2007, şi i se furnizaseră informaţii false.

Potrivit IHS Jane’s Defence Weekly, Artem Zirchenko a cules informaţii privind cazărmi, tehnică militară şi manevre ale forţelor armate estone şi forţelor NATO prezente în Estonia pentru diferite aplicaţii şi exerciţii militare, cât şi date despre infrastructură critică.

În cazul lui Aleksei Petrov, informaţiile traficate au vizat serviciul de securitate internă KaPo (clădirile, angajaţii, vehiculele şi persoanele aflate în contact cu ofiţerii KaPo), precum şi diferite persoane particulare plus reţelele sociale în care acestea erau active. Contrabandistul Provornikov a cules informaţii privind poliţia estonă, posturile de poliţie de frontieră, precum şi clădiri ale KaPo şi ale Batalionului de Infanterie Kuperianov, frecventat de trupe ale aliaţilor NATO. Despre Ilya Tihanovski, raportul KaPo arată că a cules informaţii despre capabilităţi esenţiale pentru securitatea naţională şi afacerile guvernamentale, iar Aleksei Vasiliev a încercat să obţină acces neautorizat în reţelele informatice guvernamentale şi a abordat persoane cu acces la date privind aceste sisteme. Referitor la aceşti ultimi patru agenţi, raportul KaPo menţionează că informaţiile care au fost accesate nu au fost, totuşi, de natură foarte sensibilă, ci mai mult de nivel public, ceea ce explică şi sentinţele relativ reduse.

Unde?

În această cazuistică, întrebarea Unde? vizează mediile informative în care s-a desfăşurat activitatea ilegală. Dacă în primele cazuri a fost vorba despre medii guvernamentale de cel mai înalt nivel, ultimii cinci agenţi menţionaţi, toţi ruşi, au avut acces doar la medii publice, cu valoare informativă redusă, cum este mediul IT – mai mult cu valoare operativă, sau mediul accesibil contrabandiştilor.

Când?

Aceasta este o întrebare mai dificilă, pentru că trebuie defalcată pe activităţile componente, iar utilitatea răspunsurilor pe detalii este importantă pentru analize de specialitate, nu pentru această abordare. În mare însă, este vorba despre agenţi estoni recrutaţi după recâştigarea independenţei Estoniei şi agenţi ruşi recrutaţi în aceeaşi perioadă sau după intrarea Estoniei în NATO.

De ce?

Deşi sunt relativ puţine cazuri, motivaţiile agenţilor sunt diverse, fiind prezentate cele ale cetăţenilor estoni. Potrivit BBC, şeful Comisiei parlamentare pentru securitate din Estonia a declarat că Hermann Simm era fericit să fie implicat „într-un joc aşa mare” şi îi plăcea să opereze „clandestin şi sub acoperire”. Desigur, au fost la mijloc şi 106.000 de dolari, în monedă estonă.

Conform site-ului www.baltictimes, fostul director al KaPo, Raivo Aeg, a menţionat, în 2012, că Alexei Dressen (43 de ani la acea dată), era frustrat din motive de carieră, dar ambiţiile personale includeau şi câştigul financiar. Oricum, recrutarea sa a fost facilitată şi de faptul că Dressen nu a raportat primele contacte cu reprezentanţii FSB. De asemenea, nu trebuie omis că soţia lui Alexei, Viktoria, este rusoaică (45 de ani în 2012) şi era agentă a FSB din anul 2003.

În cazul cetăţenilor ruşi condamnaţi pentru spionaj, motivaţiile recrutării sunt mai puţin importante şi nu sunt detaliate în raportul KaPo.

Cum?

În ceea ce priveşte metodele aplicate în activitatea de spionaj, la Hermann Simm a fost simplu… Acesta practic fura documentele secrete la care avea acces şi, potrivit BBC, se întâlnea cu ofiţerii săi de caz, de trei-patru ori pe an, în diferite alte ţări europene. La fel au stat lucrurile cu Alexei Dressen, cu deosebirea că acesta realiza transferul documentelor cu ocazia drumurilor făcute de soţia sa la Moscova.

În plan operativ, Ilya Tihanovski şi Aleksei Vasiliev au acţionat în domeniul informatic, atât pentru culegere de informaţii, cât şi pentru atacarea reţelelor guvernamentale.

Cât despre metodele de culegere, toţi ceilalţi agenţi au practicat metode simple de observare, caracterizate în raportul KaPo ca „visual intelligence”, plus informaţii culese de la diferite persoane particulare, cu valoare informativă redusă. Este interesant însă cazul lui Mihail Petrov, care a fost infiltrat în Estonia prin procedeul azilului politic.

Deci?

Tipologia persoanelor arestate şi condamnate pentru spionaj de autorităţile de la Tallin prezintă o diversitate largă şi constituie o expresie a viziunii operaţionale a spionajului rusesc. Referitor la cazuistica disponibilă în spaţiul public, nu se pot trage concluzii ferme privind dimensiunile şi caracterul activităţii informativ-operative a Moscovei în Estonia, în primul rând pentru că nu se ştie ce proporţie reprezintă aceste cazuri în totalul agenturii ruseşti în cea mai nordică ţară baltică. Dar câteva observaţii se pot face.   

Evident, întrebarea Cine? se referă la persoanele selectate de serviciile ruseşti ca agenţi, nu la agenţiile coordonatoare, pentru că serviciile ruseşti implicate sunt, desigur, ambele - atât SVR, cât şi GRU. La o examinare cronologică, se remarcă faptul că agenţii arestaţi au fost, treptat, de rang din ce în ce mai scăzut, de la şeful structurii de securitate a Ministerului Apărarii, Hermann Simm, arestat în sepembrie 2008, la un contrabandist ca Provornikov, arestat în anul 2017. Fotografiile agenţilor menţionaţi sunt disponibile pe Internet.

Răspunsurile la întrebarea Ce? scot în evidenţă faptul că informaţiile vizate sau obţinute de serviciile ruseşti au avut un nivel de importanţă tot mai redus, de la documente secrete ale NATO, sau posibilităţile de acţiune operativă / atac asupra infrastructurii cibernetice a guvernului de la Tallin, până la informaţii cu totul publice, cum sunt cele observabile prin deplasare pe drumurile din ţară.

Întreabarea Unde? conduce la observaţia că, treptat, mediile informative penetrate au avut o valoare informativă tot mai redusă, iar agenţii au ocupat poziţii ierarhice tot mai mărunte, de la nivelul conducerii Ministerului Apărării şi structurile serviciului de informaţii intern KaPo, până la firme particulare şi contrabandişti.

Când? Din perspectiva acestei abordări, este o întrebare ce concluzionează că recrutarea s-a făcut în perioada interregnum, după căderea comunismului şi înainte de admiterea Estoniei în NATO, iar activităţile clandestine s-au desfăşurat în perioada de apartenenţă a Estoniei la NATO, cu o intensitate mai mare înainte de anul 2012.

De ce? Examinarea motivaţiilor de colaborare ale agenţilor prezintă o dispersie ce reflectă resorturile psihologice ale persoanelor în cauză şi oferă mai puţine raţionamente de evaluare comparativă. Din nou, potrivit site-ului www.baltictimes, fostul director al KaPo, Raivo Aeg, a menţionat, în 2012, că serviciile ruse de informaţii pun un preţ mare pe motivaţiile de natură emoţională. Binenţeles, dacă se adaugă şi o semnificativă componentă bănească, şansele de recrutare sunt mari.

  Cum? Procedurile de spionaj sunt protejate cu stricteţe, dar se observă diminuarea nivelului profesional de la furtul de documente secrete importante la cercetarea pe teren. Pentru aceasta din urmă însă, raportul KaPo şi alte surse deschise nu dau detalii despre modalităţile de transfer al informaţiilor către serviciile ruseşti.

Oricum, aspectele scoase în evidenţă de cazurile de spionaj rusesc în Estonia oferă indicii şi argumente în favoarea unor măsuri adecvate pentru oricine este interesat. Aici sunt incluse nu numai Oficiul NATO pentru Securitate (NATO Office for Security – NOS) din cadrul Cartierului General al Alianţei, dar şi ţările NATO sau alte state îngrijorate de amploarea acestui fenomen.